renunta la drepturi

Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac

Acum 12 ani SRI voia să facă ordine în țară, să nu mai zburdăm anonimi pe Internet. N-a fost de acord Curtea Constituțională. Azi renunțăm la drepturile noastre puțin câte puțin, de fiecare dată când ni se spune că ceilalți sunt de vină.

reparatie haion

Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga

În Uniunea Europeană, unde ni se cere să reciclăm sticle și cartoane, firmele de asigurări și service-urile auto te îndeamnă mai degrabă să arunci la gunoi mașina perfect funcțională, decât s-o repari, deși asta ar costa mult mai puțin decât o mașină nouă

le corbusier3

Cea mai interesantă biserică făcută de un ateu

Cu beton turnat la mână, ca beciul nostru de la moșie, plus lipsă îmbinare între pereți și acoperiș, biserica Notre-Dame du Haut a lui Corbusier e totuși o operă de artă pe care francezii nu numai că au știut s-o protejeze, dar s-o și pună în valoare prin amenajări ulterioare.

Recent News

Anul ăsta pe unde mi-ați umblat, cititorilor?

islam

Trimiteți-mi poze din concediile voastre de anul ăsta, ca să le vedeți puse pe dollo.ro între Crăciun și Anul Nou și să vă întrebați ce naiba ați căutat acolo? 🙂

Read More 16 Comments

Hârtia igienică Remus și cartela Rovana

rovana plumb

Ultimele promisiuni electorale ale guvernului Ponta, înainte de alegerea președintelui.

Read More 5 Comments

Ce mai citim iarna asta?

clubul de carte

Aștept propuneri pentru următoarele lecturi de la clubul de carte.

Read More 14 Comments

Jocurile sunt făcute

pompieri

Alegerile și natalitatea: copiii se nasc acolo unde oamenii nu se întreabă cum îi vor educa sau ce fel de viață le oferă, ci unde e foame și disperare, iar futaiul e singura formă de entertainment. Așa se întâmplă și cu votul.

Read More 23 Comments

Trei ani de club de carte și un masaj la spate

Voucher CASA JAD Boutique

Ne vedem mâine ca să bem pentru aniversarea a trei ani de club de carte, cu japonezul Murakami și câte un masaj chinezesc pe pat de jad.

Read More 4 Comments

Dar-ar boala în ele de mașini, tâgâdâm, tâgâdâm…!

vaci3

… sudui bărbatul călare pe murg, încercând să se strecoare printre mașinile care se înghesuiau să-i viziteze satul, în defileul Dâmbovicioarei.

Read More 9 Comments

În căutarea ceva-ului mai bun

ceva-mai-bun

La sud de graniță, la vest de soare, cartea lui Murakami despre căutările inutile ale noastre, ale tuturor.

Read More 6 Comments

Când ea se îndrăgostește

dragoste

… se duce dracului tot ce i-a promis celuilalt 😀

Read More 17 Comments

Ora de religie – cum puteți forța o schimbare, voi părinții

religie-scoala

Bombardați școlile și liceele cu cereri de retragere a copiilor voștri de la orele de religie. Nu e creștinește să-i lăsați șomeri pe profii de religie, dar nici cum s-au băgat ei pe gâtul copiilor voștri nu e corect.

Read More 76 Comments

Comunismul chinez și fețele lui umane

jung chang

Lebedele sălbatice/Trei fiice ale Chinei, o carte document după care regimul Ceaușescu o să vi se pară o copie palidă.

Read More 7 Comments

Oldies but goldies

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău