Cum explică un senator de ce a votat legea securismului cibernetic

Cristiana Anghel (PC) susține că niciunul dintre cei 92 de senatori nu știa ce votează, pentru că toți au fost păcăliți că legea se referă la „apărarea instituțiilor de stat”.

V ă spuneam că senatorii au votat în unanimitate Legea securității cibernetice, după ce deputații au lăsat-o să treacă tacit pe lângă ei în toamnă. Legea permite SRI să percheziționeze fără mandat de la judecător orice rețea informatică, sub pretextul apărării țării de atacuri cibernetice teroriste.jandarmi

În timp ce noul președinte jura pe Biblie+Constituție în Parlament, afară, vreo 60 de oameni au strigat împotriva acestei legi care ne întoarce înapoi cu 25 de ani.

Singura senatoare care a coborât din mașină și a venit să vorbească cu noi, după ce a ieșit de la ședința solemnă de învestire, a fost Cristiana Anghel, de la PC, cunoscută și ca „profesoara care a făcut greva foamei”.

protestÎn filmarea de mai jos ea susține că toți au votat fără să știe ce, iar după ce au aflat s-au simțit „trădați și, pur și simplu, păcăliți”. Dar acum se roagă ca noul președinte să nu promulge legea și s-o retrimită la Parlament, de unde garantează că nu va mai ieși la fel.

„De bună credință”, senatorii au crezut că votează o lege care să apere instituțiile statului 😀

Între timp, 13 organizații neguvernamentale au cerut azi Avocatului Poporului, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și Președintelui României să repare prostia parlamentarilor și să sesizeze Curtea Constituțională pentru ca legea asta să fie declarată neconstituțională, la fel ca precedentele Big Brother 1 și 2.

Ce spun cei care, spre deosebire de senatori, au citit legea și au înțeles-o, deși nu erau plătiți pentru asta.

Etichete: , , , , , , , ,

7 comentarii la “Cum explică un senator de ce a votat legea securismului cibernetic” Subscribe

  1. gheo 21/12/2014 at 23:44 #

    Halal parlamentari! auzi sa nu citeasca legea supusa atentiei lor! De fapt cine mai citeste in tara asta?

  2. marcian 22/12/2014 at 09:40 #

    Doamna senator (fosta invatatoare daca nu ma insel) ar face bine sa treaca inapoi la lcasa intai, sa reinvete sa citeasca. Trebuie sa ai foarte mult tupeu sa cobori in mijlocul protestatarilor si sa le spui ca nu ai stiut ce votezi. Daca era vorba de indemnizatiile lor, ar fi citit cu siguranta.
    Dar vina e a noastra, ca din patru in patru ani ne lasam pacaliti de asemenea specimene

  3. Motanul 22/12/2014 at 10:14 #

    Numai vesti proaste vad din Romania. Parlamentarii voteaza orbeste o lege securista(macar de-ar fi votat o lege care sa interzica BOR;) ), nevasta noului presedinte face tara de ras purtand o rochie „de centura” la inaugurarea sotului in functie(pentru unii nu conteaza asta, chiar le place, dar familia prezidentiala ii reprezinta pe toti romanii, nu doar pe toparlani), iar PNL isi alege ca presedinta o „parasuta” si la propriu si la figurat.

  4. Claudiu Minea 22/12/2014 at 10:16 #

    In 2012, si o maimuta care candida sub sigla USL ar fi fost aleasa parlamentar.

    De fapt, stati! De fapt chiar au fost alese maimute in parlament, astea pe care le vedeti ca ridica mana precum cainele lui Pavlov…

    Asa ca nu prea inteleg de unde toata mirarea asta… Fara suparare!

  5. claudia 23/12/2014 at 14:43 #

    Aoleo, cate legi n-or fi fost votate la fel pana acum 😐

  6. ion-escu 23/12/2014 at 15:49 #

    „Astia trebuiau starpiti de mici”

    Banc:
    „Saşa se întorcea acasă de la bodegă. Era afumat bine şi trebuia să treacă printr-o gară pentru a ajunge acasă. La un moment dat, din faţă, vine un tren: Uuuuuu. Saşa se clatină, încearcă să se dea la o parte, dar trenul îl prinde cu suflul şi-l trânteşte la pământ, în noroi. Saşa se ridică şi, clătinându-se, ajunge cu greu acasă. Când îl vede, Anuşka îl ia de la uşă:
    – Beţivule, iar ai fost la bodegă cu prietenii tăi. Altceva nu mai şti decât să stai prin cârciumi, beţivule, stai aici pe canapea să-ţi fac un ceai.
    Şi Anuşka pune samovarul să fiarbă şi se duce la bucătărie. Când samovarul începe să fluiere, Saşa se ridică, îl aruncă la pământ şi începe să sară cu picioarele pe el. Anuşka vine în cameră şi când îl vede începe iar:
    – Beţivule, ce-ai avut cu samovarul? Era moştenire de la mama. Ai înnebunit? Ţi-ai băut minţile?
    La aceste cuvinte, Saşa pune degetul la gură şi zice, clătinându-se:
    – Şşşşşt! Ăştia trebuie stârpiţi de mici.”

  7. Strajnik 01/01/2015 at 12:59 #

    Vita incaltata ne demonstreaza inutilitatea senatului…Daca o mai komite, ne poate demonstra si inutilitatea camerei dipotatilor…La mai mare !

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.