După conversația halucinantă cu viitoarea ziarizdă, am avut onoarea azi s-o învăț pe o viitoare asistentă medicală să-și facă un cont pe Best Jobs și un CV.
Fata e din Oltenița, județul Călărași, și stă la mama pe perioada cât face la București Școala Sanitară Postliceală Carol Davila. Adică de vreo doi ani. La vară termină școala și visul ei, descoperit recent, e să lucreze la un spital de urgență, unde acum face practică. Până de curând a fost vânzătoare într-un butic de cartier, dar patronul a dat-o afară pentru că programul de studiu și pratica nu-i mai lăsau timp să stea 10 ore pe zi la tejgheaua lui. Fata are 23 de ani.
Pentru că mama mi s-a tot plâns că fata nu-și mai găsește de lucru part time, cât să-și termine studiile până la vară, i-am zis să-și facă și ea un cont pe Best Jobs, că se găsesc destule oferte pentru studenți. Mai ales că fata e și dotată cu laptop, pe care îl folosește „pentru școală”, dar și ca să asculte manele, mi-am zis că n-o fi așa o mare scofală să-și caute de lucru pe net.
Adineauri m-a sunat ca să mă întrebe cum să-și facă CV, așa cum i-a zis mama, că ea nu știe. Și, m-am apucat să-i explic.
Am stat o oră la telefon. A durat cel mai mult până când a reușit să deschidă pagina bestjobs.ro. De ce credeți?
Ea avea Explorer-ul setat de cineva pe Google. Și în loc să deschidă direct pagina site-ului bestjobs, ea tasta numele dictat de mine în fereastra de căutare și îl căuta pe Google. Ne-am chinuit așa câteva minute, pentru că nu pricepeam de ce ei nu i se deschide pagina la fel ca mie, atunci când tastează ce-i spun eu în Explorer. Ea tot îmi spunea că i se deschide o pagină pe care scrie mai multe „rezultele căutării”. La un moment dat m-am dumirit oarecum:
– Tu când intri pe internet unde tastezi adresa site-ului pe care vrei să-l deschizi?
– Păi nu vizitez niciun site, caut pe Google decât…
– Ce?
– Păi când am de făcut referate la școală, caut pe Google numele bolii pentru care trebuie să fac referat, găsesc referate gata făcute, copiez ce găsesc pe o foaie și duc referatul la școală.
Atât. Fata asta a muncit doi ani la butic, ca vânzătoare, și-a plătit laptopul în 12 rate – unul destul de performant – ca să-l folosească pentru Google și manele.
În anii ăștia de când are și laptop și acces la internet n-a fost curioasă să exploreze, nu și-a făcut niciodată un CV, nu avea adresă de email – de fapt avea, dar n-o folosise niciodată, că i-o făcuse cineva, ca să aibă ID de messenger -, nu știe cum să intre pe un site, nu știe să-și facă un cont pe un site de job-uri, nu știe să trimită și să primească un email, să atașeze un document la el, și nu intuiește potențialul uriaș al sculei pe care a dat câteva zeci de milioane de lei și pe care o folosește doar ca ramă foto, casetofon pentru muzică sau resursă facilă pentru referate.
Spre deosebire de ziarizda de care vă spuneam zilele trecute, fetei ăsteia îi lipsește tupeul. Dar, ca și cealaltă, și asta duce o lipsă cronică de curiozitate, calitate care pare că li s-a extirpat la naștere generațiilor din ultimii 20 de ani. Taman acum, când lumea e mai accesibilă ca oricând. Ea nu e ținută în întuneric în vreun sat fără utilități din România, ci e o tânără care merge la școală în București și are la îndemână toate mijloacele posibile de informare. Și totuși nu le folosește.
Ce naiba se întâmplă la orele alea de orientare profesională din școli și licee? De ce nu-i învață școala pe copiii ăștia să-și caute de lucru măcar, dacă tot nu le cere altceva decât să plagieze bine? Refuz să cred că în mentalul generației ăsteia nu poate să încapă mai mult decât notorietatea lui Google și a lui Florin Salam.
Exista mai multe probleme aici.
1. Faptul ca poti sa faci scoala cu referate de pe net. Asta e o problema cat China, pe care nu inteleg de ce n-o abordeaza nimeni prin Guvern. Si culmea stii care e? Chiar exista solutii! Cand eram la facultate in Olanda am avut ocazia sa constat ca acolo plagiatul e asa, un fel de stigmat social. Mai bine manaci de pe jos decat sa copiezi. La biblioteca te intampina un afis care spune „Plagiarism? It won’t make you a better student”, dupa care profii au un soft-minune cu care iti verifica orice material predat. Domne si softu asta se prinde daca ai copiat, evident cautand stringuri cvasi-identice pe net. Daca ai procent mai mare de 40% (sper sa imi aduc aminte corect), pici. La mai putin, ti se scade proportional din nota. Oare o fi asa greu sa implementeze ceva asemanator la noi?
2. Zici de ore de orientare profesionala in scoli. Eu una nu am prins asa ceva, e drept insa ca am terminat liceul in 2002 – poate acuma or fi. Niciun profesor nu isi punea problema sa discute cu tine ce faci dupa liceu, asta era treaba fiecaruia. Ba mint, profa de istorie mi-a zis „copila, esti nebuna, ce iti trebuie sa dai la drept? apai ce, parintii tai au jdemii de euro sa ii impinga la vreun avocat sa te ia sa-i cari geanta?” Evident, femeia respectiva habar nu avea nici ce inseamna sa fii avocat astazi, si cu atat mai putin cum faci sa ajungi avocat. Dar cu siguranta si dupa cativa ani m-a intrebat tot „si cati bani ai dat?”, uitandu-se la mine foarte suspicios cand ia-m spus ca n-am dat, am luat.
Si-apoi, la drept vorbind, ce orientare profesionala s-ar putea face in scoala? Adica… fiecare e cu pasiunile lui, cu prioritatile lui, cu ideile lui mai mult sau mai putin justificate. Chiar cred ca asta e o chestiune care tine in primul rand de educatia in familie si de standardul de viata.
3. Lipsa folosirii internetului in scoli, mai ales la oras. Asta mi se pare crima, si cred ca se datoreaza in primul rand faptului ca nici majoritatea profesorilor nu fac cercetare pe internet. Ba, cred ca multi ca nu fac niciun fel de cercetare…
5. Nu cred ca scoala ar trebui sa te invete daca tu nu vrei sa inveti. Nici pe departe, sau mai bine zis, dimpotriva. Numai primii ani sunt obligatorii, si nici pe aia nu trebuie sa ii treci cu 10. Dupa asta, daca nu poti sau nu vrei sa inveti, poti sa maturi strada, sau poti sa nu faci nimic. Problema, din punctul meu de vedere, este modul in care la noi au facultate. Nu mai exista muncitori necalificati, toti sunt foarte educati, evident cu referate de pe net si cate alte chestii inafara de studiu. Nu e normal. In tarile mai evoluate, spre care cred ca tindem si noi, nu se intampla asta, si chiar nu exista niciun motiv serios. Nu esti bun sa inveti, nu invata.
Andreea, subscriu la 1, 3 si 5. Pe 4 l-ai ratat 🙂 Nu sunt de acord cu 2. Acest soi de orientare exista și pe vremea mea (am terminat liceul in 1988) si se facea la orele de dirigentie, dar nu numai. Existau profesori interesati sa te sfatuiasca, daca vedeau ca ai inclinatii spre anumite materii. Apoi stiu sigur ca exista acum, pentru ca mi-a povestit de asa ceva un nepot care a terminat liceul anul trecut. Numai ca ori sunt ocolite de elevi, ori sunt luate la fel de „in serios” si de profesori. Eu zic ca ele ar fi utile, daca s-ar face pe bune, ca poate sunt copii ale caror familii nu se pricep sau nu le intereseaza. Cat despre punctul 5, ajungem la vorba – ghiolbaneasca, dar corecta – a lui Basescu, pe care s-a suparat toata lumea cand a zis ca mai avem nevoie si de instalatori, nu numai de intelectuali.
Scoala de plagiarism!
Chiar exista ore de orientare profesionala in scoli si licee??! Eu stiu ca pe vremea mea nu existau… sau cel putin eu n-am avut prilejul sa particip la vreuna…
Spre exemplu, eu si acum ma jelesc pentru faptul ca n-am facut automatica in loc de ase, pentru ca n-a stiut cine sa ma indrume la timp referitor la potentialul meu.
Stefania, eu asa stiu/stiam. Regrete am si eu, de exemplu ca nu m-a batut mama la vreme ca sa iau in serios admiterea la ASE, ca acum as fi avut mai mult de lucru 😉
Ai dreptate, Dollo, l-am sarit pe 4 :).
Totusi, in legatura cu orientarea profesionala, care la mine in liceu lipsea cu desavarsire, nu cred ca rolul profesorilor este insemnat. De ce? Pentru ca, inafara de a-ti semnala ca ar trebui sa te gandesti bine ce te vezi facand tot restul vietii, cam care sunt lucrurile dupa care sa te ghidezi cand decizi, ce e important si ce nu (de ex. aspectele materiale), nu cred ca profii pot face foarte multe. Spun asta pentru ca o imensitate de profesii si specializari nu au legatura (sau au una prea mica) cu materii din scoala/liceu. Am sa dau din nou exemplul dreptului – la orice materie ai fi bun in scoala nu are vreo relevanta. Multi se leaga de romana sau istorie – nu au nici cea mai mica contributie in a fi un bun avocat/judecator/notar/executor/etc.
La fel in arhitectura, teatru, si multe altele. Ma tot gandesc ca uite, mie imi place fantastic de mult arta machiajului, pe care o practic, dar doar ca hobby. Cine dintre profesori crezi ca putea sa-mi spuna ca se poate face o cariera din asta?
Exemple sunt multe, plus faptul ca profesorul are in fata o clasa intreaga, nu un om. Prin urmare, chiar nu cred ca poate ajuta cu mai mult decat aspecte generale.
Andreea – De acord cu tine, dar printre chestiile generale de care zici se numara cu siguranta „arta” intocmirii unui CV+alte cai de a te pune in contact cu piata muncii, de unde poti sa alegi ce te atrage. Ca de la asta pornisem. De la faptul ca fata asta habar n-are pe ce butoane sa apese ca sa-si caute de lucru. Nu intram in fineturi de genul „ce pasiuni ai” ca deja aflam chestii pe care poate nu ni le dorim 🙂
Ok, atunci suntem de acord :))
http://www.roughtype.com/archives/2011/01/short_is_the_ne.php citind asta, mi-am adus aminte de articolul tau.
Da, da, inghitituri mici, sa nu cumva sa ne stea in gat atata informatie 🙂
mda, le-oi fi gasit tu Dollo pe alea bune toate, ca nici la mine in scoala nu se facea orientare profesionala si tot prin 2002 am terminat.
Nu sunt de acord cu diacritica, pentru ca pentru a vrea sa inveti ceva, trebuie mai intai sa afli ca acel ceva exista.
Si de unde sa afli daca in jurul tau nu te confrunti cu asa ceva?
Dupa care, in momentul in care afli ca exista, de unde sa stii sa inveti acel lucru?
Daca se putea invata asa oricand si oricum, la ce mai era buna scoala?
Eu chiar nu vad o problema in cazul fetei de mai sus.
Fata stia si ea ce i s-a spus, de ce s-a ciocnit pana atunci, de ce a avut nevoie.
Nu ii spusese nimeni de posibilitatea de a-si cauta job pe net si deci nu stia.
Cu ocazia asta a aflat si a aflat si cum se face.
Bat pariu ca multi de aici habar nu au sa citeasca un bilant contabil sau sa urmareasca o investitie desi al dracu de bine v-ar prinde in viata sa stiti asta pentru a nu mai fi sclavi pe plantatie.
Revenind la problema scolii, cine naiba sa ii invete pe elevi despre piata muncii, cv-uri si alte dinastea?
Profii aia cu scolile terminate inainte de 1989 cand nu aveai treaba cu piata muncii, cu cv si cu alte dinastea?
Si chiar si dupa, de unde sa inveti cum sa faci un cv, cand din 3 opinii consultate eu am obtinut 3 versiuni diferite al modului cum sa iti faci un cv si toate 3 se bateau cap in cap.
Spre exemplu, peste tot pe net si unii recrutori afirma „cv-ul nu tre sa aiba mai mult de 2 pagini”.
Un alt rectrutor, pe care il banuiesc de buna intentie si de ceva cunostinte mai bune, mi-a trimis cv-ul de doua pagini inapoi si mi-a zis:
La fiecare post detaliezi cu responsabilitati, exemple de proiecte, rezultate obtinute.
Zis si facut, dar asa cv-ul are 10 pagini ce ne facem…
Totusi, se pare ca am fost norocos, omul asta a avut dreptate si cv-ul de 10 pagini a atras mai multi posibili angajatori decat cel de 2 pagini pe care nu il baga nimeni in seama.
In concluzie, total contrar la ce spune diacritica:
Scoala ar trebui sa te invete despre chestiunile astea, dar nu o face.
Activitatile practice in domeniul ales lipsesc cu desavarsire.
Eu in facultate, nu am avut o ora de practica in mediu real de lucru.
Maximum de practica a fost sa transcriem de pe foi in computer cartile unor profi, aia s-a numit la noi practica.
Evident, nici in facultate nu ne-a suflat nimeni nimic despre facut cv-uri si alte dinastea.
Si daca ar fi numai cv-ul, dar sunt mult mai multe chestii.
Pentru ca daca te duci la interviu, in urma unui cv bun, dar tu nu esti in stare sa faci oleaca de conversatie, oricat de bun profesionist ai fi, pici cu tot cv-ul tau ala bun.
Pentru mine, e mai bine sa nu stiu ceva, decat sa stiu ceva prost si sa cred ca stiu bine (lucru la care poti sa ajungi usor prin autoinvatare de pe net, sau de prin prejur).
@Radu: după raţionamentul tău, copiii de la sat de exemplu, n-ar trebui să urce mai sus de coada vacii, pentru că atât văd în jurul lor, nu? O dată cu mintea vine şi responsabilitatea. Ai un cap, pune-l la treabă. Nu aştepta să vină totul de la sine. Dacă n-are cine să te-nveţe, te apuci singur.
Dar îţi dau dreptate în ce priveşte ultima parte a comentariului tău.
@nea_grigore, crezi ca multi copii din mediul rural ar urca mai sus de coada vacii daca nu ar exista scoala/educatia?
Am eu niste exemple care, ne mergand la scoala, evident ca nu au urcat mai sus de coada vacii.
Este drept la nivel declarativ ce spui tu, dar ceea ce afirmi este mai usor de aplicat dupa ce ai capatat deja un nivel de cunostinte si ti-ai format niste procese de invatare, ceea ce nu poate toata lumea din pacate.
Conform realitatii (si nu numai, conform si psihologiei umane), omul invata din experiente, daca nu se ciocneste de ceva/nu are nevoie/nu este fortat sa, atunci nu invata.
Ce sa iti mai spun, comportamentul descris de Dollo, cel cu google si paginile de internet, l-am observat la multa lume, inclusiv la cei dragi mie si deci nu pot sa ii consider inapoiati numai fiindca nu le-a spus nimeni pana la un moment dat, ca pe bara de adresa poti sa scrii o adresa web, ce e aia o adresa web si cu ce se mananca.