De câteva săptămâni fac un curs de prim ajutor, despre care o să vă povestesc săptămâna viitoare, când îl termin. E ținut de un specialist în medicina de urgență. La una dintre ședințe ne-a povestit despre un caz care i-a venit recent într-o gardă. Un copil de aproape un an care cântărea două kilograme, adică mai puțin decât când se născuse. Mama avea 22 de ani și era la al zecelea copil. Începuse de la 13 ani, și pe toți i-a făcut cu același bărbat. Doi i-au murit. Pe unul dintre copii l-a adus la spital cu tetrapareză spastică și apoi a dat spitalul în judecată pe motiv că spitalul l-a făcut așa, că era bine mersi când îl adusese.
Doctorița e obișnuită cu astfel de specimene de pacienți care îi ajung subnutriți în spital. Îi numește „stafide”, adică copii care nu au mai mâncat de când au fost externați din maternitate. Ne-a mai povestit de cazul unei „mame” pe care a ajutat-o cu bani ca să-și pună sterilet, a și mers cu ea să și-l pună, iar după doi ani și l-a scos și l-a vândut ca să facă rost de bani, și a continuat să facă copii. Mai sunt apoi copiii infectați cu HIV de mame care îi fac și îi părăsesc în spitale. Când le internează păcălesc pe toată lumea, pentru că arată absolut normal, nu le-ai bănui că sunt bolnave. Probabil așa li se pare și ălora care fac sex cu ele fără prezervativ și le „impregnează”. (asta apropos de reacțiile pe care unii dintre voi le-au avut la postarea despre infecția cu HIV la narcomani)
Când doctorița povestea lucrurile astea noi, cursanții, rămăsesem siderați. Sunt chestii care se petrec zi de zi într-unul din spitalele de copii din București, nu în vreun fund de Vaslui. Doctorița și-a încheiat povestea adăugând că: „asta e situația, în curând ne vor depăși ca număr, pentru că nu îi poți opri să facă copii”. La care un tip, venit la curs cu soția însărcinată, întreabă: dar nu există nicio soluție pentru ca aceste femei să fie împiedicate să mai facă copii? Dacă se constată că nu pot avea grijă de ei….
Doctorița răspunde, firesc, că nu, că de câte ori au sesizat protecția copilului pentru cazul femeii de 22 de ani cu zece copii, asistenții sociali au spus că au găsit-o în regulă la fiecare inspecție. Cum putea să fie în regulă, iar acel copil să ajungă în spital înfometat, greu de spus. Cert e că s-a stârnit între noi o discuție pe marginea moralității unei astfel de decizii: a interzice sau nu unei femei, fie ea țigancă sau nu, să mai facă copii, pe motiv că nu are posibilități să-i crească sau nu e capabilă s-o facă.
Știu că pe vremea lui Ceaușescu le era interzis prin lege bolnavilor psihic să facă copii. Acum și acea interdicție este abrogată, din motive lesne de înțeles. Suntem o națiune democratică – chiar și în aceste zile de cumpănă – și nu putem interzice drepturi fundamentale ale oamenilor. Deși sunt de acord că nu ar trebui ca statul să se amestece în vreun fel în viața intimă a cuplului – vezi și părerea despre interzicerea avorturilor – m-am trezit la acel curs că rezonez un pic cu punctul de vedere al viitorului tătic. Oare nu le putem interzice să facă copii oamenilor care nu dau semne minime de rațiune? Bine, în treacăt fie spus sunt multe mame care își cam pierd uzul rațiunii de îndată ce se văd cu plodul în brațe, dar asta e altă discuție, pe care am mai avut-o p-aici. Doctorița ne mai povestea și de cazul unei mame care, dimpotrivă, își îndopase copilul care la doi ani avea 46 de kg. Avea obezitate morbidă, dar mama era de părere că „e sănătos, mănâncă orice, ca tac-su. Lasă că acum când începe să meargă o să mai slăbească!”
Știu, nu e OK să gândești că numai oamenii educați pot procrea niște copii buni, ba chiar e o inepție. Sunt atâtea minți luminate care au ieșit, miraculos, din părinți complet idioți. Și totuși, în cazul femeii de 22 de ani eu i-aș pune dop la vagin. Voi ce părere aveți? Nu că ne-ar folosi la ceva, dar hai să votăm să vedem ce zice majoritatea?












Dollo, ma stii ce parere am despre copii, si m-ai vazut cum am reactional la mamele cu „diminutele” (fatuca, fundulet, pastiluta, etc), si mamele cretine in general (interesant ca intotdeauna de mame ne legam, nu de tati – si eu ma tin de pseudo-feminista). Dar, in cazul votului de mai sus, nu pot decit sa ma abtin, pentru ca e nevoie de o definire a conceptului de „iresponsabil”. Cum stabilesti ca cineva e iresponsabil, INAINTE de a face copilul?
păi nu ai cum înainte, dar nici nu o lași pe una să toarne zece. oprești la un moment banda … cumva. câteodată e suficient să facă unul și s-o vezi cum reacționează.
Daca asistentii aia sociali si-ar face treaba nu s-ar ajunge la situatii de genul asta.
și asta e adevărat
Un articol abominabil. Si am cateva cuvinte pe buze pentru care imi cer scuze, chiar daca nu le scriu. Nu pot sa inteleg nici macar cum anume poate cineva sa pastreze mai mult de un minut un astfel de concept in minte, necum cele 27 de voturi care aproba aceasta propunere. O procedura de decadere din drepturile parentale, conceputa si aplicata corect, rezolva problema mult mai simplu, si mult mai etic. Ca sa nu mai zic ca rezolva si problema cuplurilor care nu pot avea copii. Nu mai amintesc de problema sporului demografic, in continuare negativ in Romania, care peste 10-15 o sa trasneasca pur si simplu echilibrul socio-economic.
Înțeleg că articolul ți se pare abominabil. Fapta acelei femei de a-și înfometa copilul cum ți se pare?
Cine hotărește că o persoană este sau nu responsabilă? Ne întoarcem iar la discuțiile eugeniste de sec. XIX? Hai să-i lăsăm să aibă progenituri doar pe blonzii cu ochi albaștrii cu venituri peste medie.
Una dintre problemele Europei este îmbătrânirea populației. Așadar, orice măsură de diminuare a natalității este o aberație. Acest lucru va determina pe termen lung un aflux de imigranți de pe alte continente, fapt care generează probleme de integrare, conflicte culturale, segregare, etc.
Problema nu o reprezintă copii prea mulți, ci lipsa accesului la educație pentru mulți dintre ei. Un copil nu este vinovat că s-a născut într-o familie iresponsabilă sau săracă. Acelui copil societatea trebuie să-i acorde șansa de a deveni un bun cetățean.
Observ că nu-i discriminezi decât pe imigranți 😉 Problema cu accesul la educație se pune mai dinainte, de la lipsa educației acelor mame. Crezi că va ajunge să aibă vârsta oricărei forme de educație acel copil de două kilograme? Apoi, e adevărat că populația Europei e îmbătrânită, dar de unde ideea că e musai să fim mai mulți? Populația planetei e oricum mai mare decât resursele.
Defineste tu regulile pentru parinti iresponsabili.
Nu poți să faci niște reguli general valabile, dar de la caz la caz cred că se poate face ceva. Dacă sunteți așa convinși că nu, veniți cu o soluție pentru acea femeie, de exemplu.
Cum definim bariera de trecere de la responsabilitate la iresponsabilitate? Nu prin exemple (asa e usor) cui printr-o regula sau un principiu pe care oricine sa il poata aplica.
Drumul spre iad e pavat cu bune intentii…
Inainte de a discuta masuri atat de drastice, care mutileaza omul, ar trebui vazut care sunt pedepsele in vigoare pentru astfel de cazuri, in ce masura sunt aplicate, care este eficienta lor si cum poate ea fi imbunatatita.
Expresiile de genul „le lasam sa populeze lumea”, „specimene de pacienți”, „ne vor depăși ca număr, pentru că nu îi poți opri să facă copii” put a nazism.
Ideal ar trebui ca oamenii care au dovedit deja ca nu sunt in stare sa fie parinti, sa nu mai aiba dreptul sa faca copii. Dar exista probleme serioase cu libertatea pe care fiecare biped teoretic o are, posibilitati de ‘fraudare’, ca oricum suntem campioni la coruptie (si daca stau sa ma gandesc nu doar noi) etc. Adevarul este ca te apuca dracii, cand vezi oameni de genul asta care-si bat joc de sansa lor de a fi parinti, in timp ce multe alte cupluri trec prin iad pentru a avea sansa de a creste copilul lor.
Pe undeva,se confrunta aceleasi tabere ca in cazul exterminarii maidanezilor:realisti versus „umanisti”…
Nu cred ca optiunea sterilizarii tine de nazism,ci de respectul pentru copiii care vor creste handicapati si vor mari inutil cheltuielile sociale,fara sa se poata opri degradarea fondului biologic uman.Asta,daca mai au zile.Intre interzicerea reproducerii mamelor iresponsabile si suprapopularea cu deseuri genetice,aleg prima solutie.Vi se pare fascism?Si a se slabi cu discutiile sterile de definire a iresponsabilitatii-toti o recunoastem,cind o vedem.
sigur ca o recunoastem, intrebarea e cum sa facem sa o recunoastem INAINTE de a avea ocazia sa se manifeste?
Aveam mai demult o idee utopica, impreuna cu o prietena, anume ca ar trebui sa se dea niste examene care sa te califice sa fi parinte, asa cum se dau examene pentru a conduce o masina, a termina o scoala, a face o meserie, etc…A fi parinte, asa-zisa „cea mai dificila meserie din lume”, este insa un drept fundamental, nu e nevoie nici de calificare, nici de dovezi ca intr-adevar esti apt pentru asta
la un momenta dat in articol pomenesti de asistentii sociali care au gasit-o in regula la fiecare inspectie: aici e buba. dar e mai usor sa stam sa dam vina pe o fata care bat pariu ca nici nu stie ce inseamna cuvantul „iresponsabilitate”.
era o stire deunazi cu un cuplu de romani in Norvegia care si-au palmuit copilul in public: in jumatate de ora au aparut cei de la Protectia copilului care i-au expulzat si le-au luat odrasla in grija statului. Nu zic ca asa e corect, mi se pare o masura mult prea radicala, insa functionarii sociali din Romania ar fi bine sa isi aplice meseria nu sa stea si sa arate cu degetul.
p.s. am votat Nu, normal
Da, dar până îndreptăm sistemul – chestie care poate nu se va întâmpla vreodată – avem generații de copii cu handicap, boli grave, subnutriți sau chiar morți din cauze de reproducție fără cap.