U n cititor mă anunță că anul ăsta, de ziua lui, Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, ar fi primit în dar un portret făcut de un angajat român al instituției. Alexandru Rădulescu, pe numele lui. Barroso i-a mulțumit tânărului pentru cadou, invitându-l să se fotografieze împreună.
Din tablou ne dăm seama că pictura este un hobby pentru tânărul angajat român de la Bruxelles, un fior artistic născut probabil în anii de școală în care vedea deasupra tablei portretul conducătorului iubit, într-o ureche. Deși din poză tânărul nu pare să fi prins anii aceia, dar cine știe cum se aruncă, peste generații, influența artistică.
Nu știu de ce, dar văzând poza mi-am amintit de citatul ăla din Călinescu (criticul, nu actorul) pe care-l învățam la școală invariabil, despre poetul național:„Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
Se pare că seva asta artistică ce mustește de veacuri în poporul român a fost suficient de puternică să erupă tocmai la Bruxelles 😀
P.S. Desigur, nici o sticlă de pălincă sau o bucată de slană n-au făcut impresie proastă pe la Bruxelles, dar dacă nu mai e bietul Gigi pe acolo… 😉
Dollo,
tu nu intelegi ce e aia chemare artistica:). Si sa stii ca pe aici la aniversari personalitatile primesc cadou propriile portrete. Uite ce a primit regina Angliei:
http://uk.eonline.com/news/424812/not-again-queen-elizabeth-ii-s-royal-portrait-receives-scathing-reviews-see-the-painting-here
Văd că a fost bine primit de presă 😉
Omul fiind crescut la scoala romaneasca a pupatului in buca, face si acolo ceea ce stie de acasa.
Nu te apuca asa. In vest asa ceva e un obicei, desi e considerat din ce in ce mai desuet. Depinde insa de caracterul oficialului si de succesul la public ca gestul sa fie interpretat ca pupatincur sau nu. Dar in cazul asta de unde stii ca nu e vorba de o ironie fina a romanului. Prea mi se pare cunoscuta „poza”:).
mie „imi place la nebunie” fundalul portretului. 🙂 of, daca tanarul angajat nu se trage si el din mesteri tapiseri de secol xii (xii, xiv, nu mai stiu cautati si voi pe google cand au facut aia „doamna si licornul”)?! ca aia, cand s-au trezut ca tre’ sa umple cu ceva ditamai covorul au inventat „mille fleurs”.
da’ asta, juri ca-i rochie de nasa de pe la cocarlatii din deal, sau stofa de canapea. iar culoarea, Doamne, culoare. imi zangane retina si ma intreaba ce am cu ea de ma uit la poza aia. 🙂
da, misto fundalul, imi aminteste de frumusetile tip mileu sub pestele de pe televizor la care tinea atata bunica-mea si d-alde vecine de varste apropiate (ei)
vezi, tot e bine că trezește nostalgii și arta asta 😉
Poate a auzit al nostru ca pe neica il cheama Barosu si l-o fi luat dorul de casa, de vecinul lui Barosanu care are acelasi fel de tablou la el in sufragerie. Dar pacat ca Barosu asta n-are si el un lantzic sau macar un dinte de aur…o fi un sarantoc bietul de el.