Generația Airsoft e gata să moară pentru țară?

Cândva, în costum albastru de PTAP, am fost în echipa de tir a școlii și mă pregăteam pentru patrie. Acum nu mai trag cu pușca, nici nu vreau să mor pentru țară. Dar unii dau bani pentru asta.

airsoft_girlCând i-am zis prima dată mamei că mă duc la un concurs de tras cu pușca s-a uitat direct la ochiul meu ăla miop, cu care tot ea m-a făcut, și a râs. Prin clasa a 4-a, la un examen medical școlar, se descoperise că la ochiul drept aveam o miopie din naștere, așa că nu s-ar fi așteptat, câțiva ani mai târziu, să fiu selectată în grupa de tir-iști a școlii. Dar era vremea costumelor albastre de PTAP și a antrenamentelor semi-militare pe care regimul le impunea din fragedă adolescență. Ne pregătea sufletește și trupește pentru … apărarea patriei. Erau anii 80.

N-a fost rău. Am câștigat o dată chiar locul trei la unul din concursurile alea de tir, dovadă că restul trăgătorilor erau mai miopi ca mine și nu distingeau ținta de cătarea puștii. I-a luat mai mult instructorului să înțeleagă că eu am o problemă cu ochiul drept și că mă uit prin vizor cu stângul. Mă tot corecta până când am înțeles că după ce pleacă el de lângă mine pot să fac cum vreau eu. Așa că, lungită pe burtă și cu patul puștii înfipt în umărul drept, aplecam capul mai mult și ocheam cu stângul. La final conta unde ajungea alicea mea, nu ochiul folosit.

Nu m-am mai gândit demult la experiența asta și drept să spun, până acum ceva vreme eram sigură că nu-mi va folosi vreodată. Ba chiar că evoluția noastră ca omenire nu ne va mai aduce în fața unor confruntări militare care să necesite „priceperea” femeilor și a copiilor. Cred că era comod să mă gândesc că odată cu desființarea serviciului militar obligatoriu lumea a acceptat ideea că următorul război se va duce strict între rachete și apărarea antiaeriană, iar noi vom muri rapid și fără să știm.

De fapt ce nu voiam să gândesc era răspunsul la întrebarea „ai mai fi în stare acum să mori pentru țară?”. Am avut de curând discuția asta cu un prieten și răspunsul meu a fost nu. Al lui a fost, surprinzător, da. Și nu știu dacă a diferit pentru că e bărbat și asta e în gena lor, sau pentru că argumentul care a stat la baza acelui răspuns a fost că nu poți să fugi la infinit din fața unora care te cotropesc. La un moment dat trebuie să-ți aperi ce-i al tău.

Eu argumentasem că războiul e o aberație menită să-i facă pe unii să câștige averi și influență, în timp ce milioane de oameni sunt sacrificați. Ca simplu combatant nu ai cum să ieși învingător dintr-un război, chiar presupunând că scapi cu viață. Și cum nu vreau să fiu carne de tun prefer să plec unde văd cu ochii, că deocamdată niciunul dintre războaiele mondiale nu a cotropit chiar fiecare palmă de pământ de pe glob.

Desigur, astea sunt discuții sterile, deși după cum se derulează lucrurile la câteva sute de km de noi nu vor fi sterile prea mult timp. Însă eu eram convinsă că mare parte din tineretul țărișoarei ar fi de partea mea în dilema asta. Adică, să fim serioși, oamenii nu merg la vot în România, darmite să pună mâna pe arme și să-și apere glia strămoșească, nu?

Ei, nu mai sunt așa sigură. Întâmplarea a făcut să vin în contact în ultima vreme cu un domeniu de a cărei existență habar n-aveam. Airsoft-ul. Înțeleg că este transpunerea în realitate a jocurilor de calculator din categoria „Counter-Strike”, „Delta Force”, „Battlefield” etc. Nu că pe astea le-aș fi jucat, dar de câte ori mă duc la petrecerile finului meu de 6 ani e ca un congres tematic al industriei de armament.

Airsoft-ul ăsta este deci o joacă foarte serioasă, care și în România a început să pasioneze pe tot mai mulți. Oameni în toată firea (și bărbați, și femei) se costumează, se înarmează și se luptă, după reguli cât se poate de militare. Echipamentele în sine – așa cum am văzut pe site-ul firmei Airsoft6, care vinde așa ceva – imită atât de bine armamentul și echipamentele militare, încât în unele țări (inclusiv la noi) este interzis să le porți în public, tocmai pentru că ar putea induce în eroare lumea sau forțele de ordine. În alte țări e obligatoriu ca armele să aibă niște componente viu colorate, tocmai ca să fie diferite de originalele letale. Ar fi absurd să fii împușcat de adevăratelea pentru că porți în mâini o pușcă cu bile, replică fidelă a unui AK47. Totuși un puști a fost omorât de poliție în America din cauza asta. De aceea Airsoft se joacă în spații de regulă dezafectate și închise publicului, iar așa ceva avem destul prin România.

cyma

O replică Airsoft

Așadar, pregătirea pentru apărarea patriei nu a murit, cum credeam eu, dar acum se joacă pe bile. Și îi costă pe combatanți. Oamenii scot din buzunar sume între 300 si 3000 de lei, în funcție de cât de mare le e pasiunea sau stresul de care vor să scape. Dacă sunteți curioși, găsiți pe site-ul Airsoft6  tot felul de chestii, de la echipament tactic, la replici de airsoft, stații de emisie-recepție și în general tot ce-i trebuie și-i șade bine militarului care vrea să reziste mai mult decât câteva bile (pentru airsoft) pe câmpul de luptă. M-am amuzat că pe tipul care prezintă toate produsele pe site-ul magazinului din Constanța îl cheamă Maiorul :).

În fine, dincolo de glumă, mă întrebam dacă generația asta Airsoft este gata să moară pentru țară? Nu zic „cum eram noi” că ar fi o ipocrizie. Nici atunci când trăgeam cu pușca Pionier nu mă gândeam la așa ceva și e evident că eu sunt o pacifistă… dar e clar că jocul ăsta are, dincolo de efectul destresant, pe care-l caută mulți în el, și un substrat de aventură și de instrucție tactică. Poate că nu e aberant să ne gândim că jucătorii ar fi, la nevoie, niște soldați mai buni, comparativ cu unii care n-au făcut nici armata, nici valențe războinice n-au.

Pentru că nu cred că am așa de mulți cititori pasionați de Airsoft  (dar ați putea deveni, acum că v-am informat eu :P), în schimb sunt sigură că am mulți de vârsta mea sau pe acolo, și cu siguranță ați făcut ori armata, ori pregătirea aia PTAP în școală, vă întreb acum, la vârsta asta și în conjunctura în care se află fiecare:

Ați fi gata să puneți mâna pe arme și să muriți pentru țară, dacă va fi nevoie?

Cred că nu vă costă nimic să fiți sinceri, mai ales că sondajul vă garantează anonimatul. Nu caut răspunsuri patriotarde, ci umane, reale. Nu am făcut o departajare pe sexe în sondaj, dacă tot e la modă egalitatea de gen, trebuie să fim gata să luptăm cu aceleași arme, nu? 🙂

Tags: , , , , , , , , , , , ,

40 Responses to “Generația Airsoft e gata să moară pentru țară?” Subscribe

  1. bubu 15/05/2014 at 10:33 #

    Plecat fiind de niste ani din Romania imi pun intrebarea: m-as intoarce sa lupt? NU. As lupta pentru tara adoptiva, chiar daca nu am inca cetatenia? DA.

    In sondaj unde ma incadrez? :)))))

    • Dollo 15/05/2014 at 10:34 #

      N-am specificat care țară, deci te încadrezi la da, aș muri pentru aceea pe care eu o consider țara mea. Era vorba de disponibilitate, nu de o țară anume sau un război anume.

  2. zwilling 15/05/2014 at 11:08 #

    „de câte ori mă duc la petrecerile finului meu de 6 ani e ca un congres tematic al industriei de armament”

    Lipseste o cifra, nu-i asa? 16, 26, 61?!

    • Dollo 15/05/2014 at 11:12 #

      Nu, are chiar 6 ani.

  3. Doru 15/05/2014 at 12:44 #

    este simplist modul tau de a privi lucrurile:
    ” Și cum nu vreau să fiu carne de tun prefer să plec unde văd cu ochii, că deocamdată niciunul dintre războaiele mondiale nu a cotropit chiar fiecare palmă de pământ de pe glob.”
    mai pe scurt : TABARA DE REFUGIATI ! :))

    acum nu stiu ce sa zic dar decat sa traiesc in mizeria si in conditiile subumane dintr-un lagar cosmetizat mai bine cu arma in mana prin padurile Carpatilor !

  4. Alina M 15/05/2014 at 12:49 #

    Aș fi gata să pun mâna pe arme, dar nu aș fi gata să mor. Mi-aș risca viața dacă ar fi singurul mod de a-mi păstra libertatea. Ce poate fi mai trist decât o viață în captivitate, la cheremul soldaților care pot abuza de mine sau care mă pot folosi ca scut uman? Oricum voi muri la un moment dat și chiar dacă prefer să fie la 140 de ani, mă tem că nu am tăria de caracter de a suporta condițiile grele ale unui regim de ocupație și nu voi avea încotro decât să mă opun prin orice mijloace. Că asta înseamnă arme sau aptitudini folosite în scopul războiului, asta e, va trebui să-mi asum riscuri. După cum spunea un om inteligent pe internet, a trăi implică riscuri, doar moartea e sigură.
    În orice caz, sunt hotărâtă să-mi vând scump pielea, n-aș putea trăi/muri cu gândul că am fost o pradă ușoară.

  5. Liliana 15/05/2014 at 15:36 #

    Eu ma gandeam ca in eventualitatea unui razboi as putea acorda primul ajutor pe front ranitilor. Dar tu mi-ai dat o idee mai buna. Oare nu as putea cere azil in alta tara daca in Romania ar fi razboi?

  6. geo 15/05/2014 at 16:47 #

    Toti comentatorii uita ceva… toate statele au conceput un mecanism prin care pe vreme de razboi dispar libertatile iar tinerii si adultii sunt inrolati obligatoriu.
    Daca acum, pe timp de pace, vezi oameni la 30 de ani care se situeaza virulent de partea unui sau altuia pe baza a doua stiri banale de la tv, vor rezista aceste palide plamadiri de caracter unei propagande de stat destinata mobilizarii patriei si desfiintarii inamicilor?

    Ce-i mina in lupta in WW I pe absolventii de la Eton, Oxford, Cambridge, Paris, Berlin, Viena sau Bucuresti, multi dintre ei cosmopoliti si democrati in gindire (care tineau loc de UE pe atunci)?

    Intrebati-va ce ii determina pe militarii din toate taberele din WW II, militanti antirazboi, crestini devotati sau practicanti ai budismului, ca odata inrolati si asezati in transee sau tancuri sa inceapa sau omoare inamicii…

    Ati vazut serialul MASH, despre razboiul din Coreea, turnat in timpul razboiului din Vietnam, in care tineri americani, inrolati obligatoriu, deveneau razboinci indiferent de convingerile lor anterioare.

    As vrea sa-i vad pe tinerii de azi in orizontul lipsit de alternativa care exista inainte de 89 in Romania sau URSS, cind era armata obligatorie, sau daca ar trai in Iranul sau Israelul de azi.

    Multi tineri parinti din Bosnia, Croatia, Serbia, Kosovo, Irak sau Afganistan, ori Ucraina de astazi, au trebuit sa aleaga o tabara.

    Tinerii din Congo, rapiti din sate, n-au sansa alegerii si incep sa traga cu arma.

  7. Xanaxdoo 16/05/2014 at 09:53 #

    1. Categoric, nu as lua arma in mina sa apar patria, nici aia naturala, nici cea adoptiva. Mai rau, astea doua sint adesea in conflicte diplomatice, si tot ma rog sa nu fiu pusa in situatia de a trebui sa aleg intre una si cealalta.

    2. Airsoft. Acu’ citiva ati, firma mea a avut geniala idee sa ne duca la teambuilding la o chestie gen Airsoft, gen Paintball, adicatelea, un loc unde ne impuscam unii pe altii (dupa ce ne impartiseram in prealabil in 2 echipe) cu niste pusti cu laser, pina la „last man standing”.
    Las la o parte faptul ca am ridicat la vremea respectiva intrebarea in ce consta teambuildingul, cita vreme trebuie sa imi „impusc” jumate dintre colegi (cel putin la nivel teoretic, ca eu eram intre primii scosi din joc – ieseai din joc dupa ce casca ta cu senzori numarase ca ai fost nimerit in cap de 20 de ori, parca…). Ce vreau sa spun e ca jocul in cauza mi-a aratat foarte multe despre natura umana: femeilor le pasa cam putin de toata chestia (la fel ca in cazul meu, asteptau sa o ia in cap de destule ori pina sa poata iesi din joc), si/sau se piteau pe dupa cite un zid asteptind acolo sa vada care-i treaba. In schimb, barbatii luau totul foarte in serios, si imi amintesc cum, la a treia runda de joc, toti din echipa mea „murisera”, mai putin un coleg care nu se dadea prins si dupa care au trebuit sa umble ceilalti vreo 20 de minute bune. Cind au iesit din zona de lupta, erau toti transpirati si fericiti (aia care invinsesera) sau dezamagiti (colegul meu prins). „Jocul” ala timpit m-a facut sa pricep de ce exista razboaie – dincolo de politica si alea alea, exista egourile noastre care, puse in competitie, uita de fapt care e miza (pentru ce ne luptam? un kkat de team building), si pentru care a invinge devine extrem de important, fara sa mai aiba nici o legatura cu ratiunea.

  8. lehman 17/05/2014 at 13:07 #

    Am raspuns „da” insa am inlocuit mental in textul intrebari cuvantul „tara” cu „familie”. Cu siguranta in cazul in care vecinii subumani de la rasarit ar dori sa ocupe (din nou) Romania m-as prezenta voluntar la centrul de recrutare. Inca odata, nu pentru conceptul abstract de tara ci strict pentru a imi apara copii si nevasta.

  9. Lucian Mustață 19/05/2014 at 19:57 #

    Cam tarziu raspunsul la intrebarea ta, dar cred ca inca valabil:
    http://lucimustata.wordpress.com/2014/05/03/dusmanul-unui-intelectual-razboiul/

  10. cornateanu 13/06/2014 at 10:45 #

    Un advertorial bine pus la punct…

Leave a Reply

Oldies but goldies

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru