motto: „Totul trebuie făcut astfel încât toate deciziile publice și ordinele – fie de natură juridică, economică sau organizațională – să fie întotdeauna adoptate cu întârziere.” (directiva 14 NKVD pentru tarile ocupate din Europa de Est 1947)
Bună Dollo,
Hai să-ți mai zic una de România.
Eu si soția mea am făcut toate demersurile pentru a adopta un copil din România, în Olanda. După aproape șase ani de așteptare am fost potriviți, în aprilie, cu un copil din A. Am stat toată luna iulie cu copilul la A., la un hotel relativ aproape (25 de km) de agentul maternal în grija căruia era copilul, pentru perioada de potrivire de 30 de zile, după cum cere legea. Copilul a împlinit 5 ani, după ce timp de 2 ani n-a fost adoptat în România. A fost potrivit cu o familie din România înaintea noastră, dar l-au respins pentru că e prea brunet. Asta ne-a zis-o el sărăcuțul.
După asta, noi am stat o lună în Olanda, în așteptarea procesului, iar copilul a rămas în România, la agentul maternal până s-au trimis actele pentru adopție la tribunal. Eu am revenit în România cu o săptămână înainte de proces, care a avut loc în 5 septembrie. La proces s-a declarat adopția, dar ni s-a dat un termen de apel de 30 de zile. Dacă cei de la Protecția copilului de la București trimiteau actele cu 3 zile mai târziu, intram pe legea nouă, care prevede doar 10 zile perioadă de apel. De la Protecția copilului din București ni s-a spus că decizia poate fi definitivă mai repede dacă toate părțile renunță la calea de apel, inclusiv procurorul care participă la proces ca „să apere interesele minorului”. În alte județe s-a întâmplat asta, totuși nu la A., noi fiind primul caz de adopție internațională în acel județ.
Ei bine, renunțăm noi la apel, renunță cei de la Protecția copilului de la A. și cei de la Protecția copilului din București, dar procurorul de caz nu vrea să renunțe, iar în urma unei petiții a noastre, prim procurorul de la Parchetul A. ne înștiințează că Parchetul nu poate renunța la calea de atac, pentru că nu este parte la proces, conform Articolului 404 Cod Civil.
Cei de la tribunal îmi spun că fară renunțarea procuraturii, decizia poate fi definitivă abia dupa 32 de zile de la data înștiințării ultimului participant la proces, adică prin 11 octombrie. Se pare că legea nu prevede scurtarea perioadei de apel în cazul nostru, indiferent de ce fac „părțile”. Mă gândesc cum or fi putut renunța procurorii la calea de atac în alte județe? Cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție îmi scriu că procurorul poate decide după caz („Declararea căilor de atac sau renunţarea la dreptul de apel rezultă din examinarea fiecărei cauze în parte, procurorii putând aprecia, în mod independent, asupra legalităţii şi oportunităţii acestor demersuri procesuale.”).
Bun, acum ce să inteleg eu din asta? Cei de la A. îmi spun că „nu se poate”, cei de la București că „se poate, dacă se vrea”. Cine are dreptate? Eu aș vrea rezolvată dilema asta odată pentru totdeauna, pentru că la A. acum sunt alte trei familii de români din străinătate în potrivire cu copiii. În plus, și in alte județe se poate întâmpla la fel.
Până acum, la adopțiile naționale, perioada de apel era nerelevantă deoarece copilul oricum stătea cu părinții adoptivi. Cu noi el poate sta doar în Romania, nu putem să-l scoatem din țară înainte de definitivarea sentinței, iar soția nu mai are zile de concediu. Eu am făcut rost, cu ajutorul celor de la locul meu de muncă.
Un alt punct dureros: în 2013, guvernul de atunci al țării, respectând parcă directiva 14 NKDV din 1947, a dat o ordonanță de urgență (OUG 80/2013) prin care a decis că taxele de timbru judiciar, fie ele și în valoare de 1 RON, se pot plăti DOAR în județul în care persoana interesată își are domiciliul sau rezidența în România. Imaginează-ți prin ce trebuie să treacă un sătmărean cu un proces la Constanța! Norocul meu e că am domiciliul în Olanda, așa că am putut plăti respectivele taxe la ghișeul din clădirea tribunalului din A.
Revenind la oile noastre.
Prichindelul „Habarnam” e formidabil de-a dreptul! Drăguț foc, iubitor, bine crescut și cuminte. Toata familia e topită după el. Eu și soția mea le suntem extrem de recunoscători celor care l-au refuzat înaintea noastră. Eu și el suntem de nedespărțit, așa că suntem condamnați la o lună de domiciliu forțat în România, despărțiți de mama.
„Păi noi ce-am facut?” tocmai zise „Habarnam”.
Ce zici, ai un subiect de articol? 😉
Te pup,
M.
Ehei ! De cînd v-o spun (chestia cu directivele NKVD). Dar mulți îmi dau minusuri, alții mă acuză de teorii ale conspirației, alții îmi spun că ”să nu mai trăim în trecut ci să privim spre viitor”, etc., etc., etc.
Nu v-ați întrebat niciodată DE CE comunismul românesc a fost cel mai aproape de cel rusesc din toată Europa de Est (vezi în special colectivizarea) ? Ne-o spune Bulat Okudjava în ”Călătoria diletanțlor” (Editura Univers 1985):
”…barbarie mongolă şi mîrşăvie bizantină mascate sub veşmînt europenesc… …puternicul stat… este un colos cu picioare de lut, unde totul se prăbuşeşte, unde uriaşa armată nu este decît o gloată pestriţă, neputincioasă, prost înarmată, condusă de nulităţi, unde domnesc moravuri de pe vremea lui Genghis-han, iar mita, servilismul şi hoţia întrec toate exemplele cunoscute, că autoamăgirea cîrmuitorilor ruşi se învecinează cu nebunia…”
Luați din cele de mai sus ce se potrivește + fanariotismul și ați depășit deja sensibil programa școlară.
Mulțumesc, Dollo, pentru directive. Auzisem despre ele de la tata (el probabil de la Europa Liberă) – cu referire la transportul în comun care trebuie să meargă prost, să fie oamenii ocupați cu găsirea soluțiilor de zi cu zi și să nu se gândească la regimul politic – dar nu le citisem până azi.
Oricum, directiva 13 luminează foarte clar culisele romanului Moromeții. Lista asta ar trebui predată în licee.
Un profesor de istorie bun ar putea-o face și ca o mică scenetă. Îmi și imaginez deja: sună clopoțelul, intră profesorul încruntat, ca și cum s-a supărat la clasa cealaltă și, fără să salute, începe:
Scoateți o foaie de hârtie!
Punctul 1! Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor…
Ar fi de efect, ar semăna confuzie la început (ce fel de extemporal e ăsta? Ce dracu vrea de la noi?), exact ca o invazie autentică, și precis s-ar învăța.
Damn, nu prea mai avem profesori buni.
35. All valuable teachers from elementary schools, colleges and universities must be removed, especially those who enjoy popularity.
Iacă-tă și fabricile de diplome!
45. Priority to colleges and universities will be given almost exclusively to those who come from the lowest social classes, who are not interested to improve professionally to the highest level and only seek to receive a diploma.
Pai, teoretic, parchetul din A zice ca nu poate pt ca nu e parte in proces. In principiu pot sau nu renunta la un proces/cale de atac doar partile din proces.
Daca intr-adevar parchetul nu a fost parte in procesul asta, atunci altcineva decat parchetul e tampit.
Daca e parte (in dosar, in hotarare trebuie sa scrie), atunci parchetul din A e tampit pt ca nu stie in ce dosare e parte.
Verificati hotararea si eventual mergeti intr-o audienta. „Uite fratilor, sunteti parte, ziceti si voi da sau nu”.
Cică procurorul nu e parte doar participant si in cazul codului penal si in cazul codului civil. Dar renunțări la calea de atac se fac. Ce mi se pare stupid e ca procurorul influentează un proces civil, între părți care pot cădea de acord, având drept de apel dar nu celelalte obligații care se aplica părților, adică acționarea cu buna credință si obligativitatea de a acționa pentru terminarea procesului cu celebritate. Mai ales ca in cazul proceselor de adopție rolul procurorului se suprapune cu cel al agenției pentru protecția copilului de la nivel național si a Direcției pentru protecția copilului la nivel județean. Adică inte-un proces de adopție copilul are doar protectori: părinții, protecția copilului la nivel național, protecția copilului la nivel de județ si procuratura. Procurature știe cel mai puțin despre părinți și copii si totuși are rolul cel mai privilegiat la proces.