România găurilor mici și dese

Cum alegi un puțar bun și de ce instituțiile responsabile ale statului nu vor să le spună oamenilor unde sunt straturile bune de apă în sol.

Pământul n-are nevoie de carte, doamnă! îmi răspunde scurt George, puțarul, când îl întreb dacă a făcut vreun curs ceva de săpat puțuri, înainte de a se apuca de meseria asta, pe care zice că o face de 15 ani. S-a calificat, carevasăzică, la locul de muncă, precum majoritatea puțarilor pe care-i găsești pe toți stâlpii. George este unul dintre cei trei lucrători care ne-a săpat puțul în curte, parte din echipa celebrului Vasile din Cernica. E singurul care nu vine în șlapi la muncă, ci în mocasini, și singurul care manevrează motorul cu care sunt scoase din pământ țevile și burghiul înșurubate în căutarea apei. Colegii lui: un tip subțirel și negricios și un bătrân îndesat și puternic, completează taciturn echipa, pe lângă sculele ce par o oaste de strânsură, lucruri adunate în timp și care și-au căpătat în „puțăreală” o a doua viață. Cei trei sunt eficienți și au o metodă ce pare unsă bine în anii de exercițiu:

  • Toți trei pun împreună un sistem trepied de care agață un troliu legat la motor
  • Bătrânul se cocoață cu agilitate pe trepied și-l asigură cu un colac de cauciuc, apoi își amenajează lângă el un loc în care urmează să curețe cu lopata și un târnăcop tot pământul scos de burghiu
  • În mijlocul trepiedului, George dă cep pământului cu o lopată, apoi în gaura mică formată astfel înfig botul burghiului care are în capătul de sus o țeavă pe care montează o filieră cu două cozi laterale
  • George și negriciosul apucă cozile filierei și se învârt în jurul burghiului, împingându-l în pământ
  • Când burghiul nu se mai vede, George trece la motor, în timp ce negriciosul leagă de urechea burghiului firul troliului legat la motor
  • Motorul trage burghiul afară, negriciosul îl plimbă ca pe un pendul până în lateralul trepiedului, unde așteaptă bătrânul cu lopata și târnăcopul. Din burghiu iese un pământ negru ca smoala. Pe măsură ce se adâncește gaura, pământul se înroșește și apoi devine gălbui nisipiu
  • Din timp în timp, George ține o contabilitate a metrilor săpați într-un carnet aruncat neglijent pe lângă motor

Am ajuns la Vasile din Cernica la recomandarea unui văr, care mi l-a descris ca pe un tip foarte serios. La telefon m-a convins explicându-mi pe îndelete cum stă treaba cu puțurile și cum știința asta a săpării pământului în căutarea apei nu ar fi devenit în timp mult mai precisă decât era pe vremea indienilor care căutau izvoarele cu trei bețe de lemn.  Că poți să sapi la câțiva metri distanță și să găsești apa la niveluri diferite sau să nu găsești deloc, atât de viclene sunt straturile astea acvifere pe sub pământ. Pe scurt, omul nu mi s-a dat rotund că face, drege și garantează debite și calități nemaiauzite ale apei, ci mi-a spus că el se angajează să-mi facă un puț bun. La ce adâncime va fi, rămâne de săpat și văzut.

Status de puțar: 1000 de euro salariu și 10 % profit pe firmă

Vasile venea în viața mea după o duzină de firme și firmulițe pe care le contactasem online și le cerusem oferte pentru un puț de 50 de m adâncime, dat fiind că vecinii de prin sat au puțuri la 15-20-25 de m și se plâng că uneori vine apa cu nisip. Ofertele primite rivalizau cu sondarea după petrol. De la 50 de euro în sus pe metru liniar săpat, plus TVA, plus materiale, taxe de deplasare, instalare, staționare și alte „are”, care în total îmi urcau prețul puțului la peste 3000 de euro. Desigur, unii promiteau că știu totul despre solul și subsolul meu, că au ingineri specialiști care îmi vor explica în detaliu fiecare strat acvifer, ba unii mi se lăudau că au săpat puțuri la casa unui celebru om de TV iar alții îmi subliniau că sunt o firmă serioasă și că numai așa puteau să-și plătească oamenii cu 1000 de euro și să aibă și ei un profit de 10%. „Dacă vreți o mașină nu vă duceți la un tinichigiu s-o cumpărați, ci mergeți la un dealer autorizat”, mă ia un domn director de firmă de foraje la telefon. Da, e drept, mă duc la un dealer, dar nu chiar la Ferrari.

M-am dus la Vasile, fost absolvent de liceu de marină, pasionat de teatru și devenit puțar din ambiție. Zice că s-a apucat de puțărit după ce a văzut cât de prost s-au achitat de datorie puțarii angajați să-i facă lui puțul acasă, și, încercând să deslușească unde au greșit ăia, ca să-și repare puțul, a aflat că de fapt e o afacere mult mai bună decât ce avea el la acel moment, în 2006: o prăvălie cu de toate care abia îi aducea un venit de 1000 de euro lunar și o mulțime de controale ale statului pe cap.

Mi-am dat seama că treaba asta se poate face și cinstit, că tot ce lipsea de fapt afacerii era să-i arăți omului ce îi faci acolo, și banii erau destui. Că nu e nevoie să-l înșeli că sapi mai adânc sau că bagi mai multe țevi, ci trebuie să-i explici transparent ce faci. O vreme a trebuit să lupt cu propriii angajați să fie cinstiți, pentru că erau atât de obișnuiți să mintă încât nu puteau să lucreze altfel, îmi povestește Vasile într-o dimineață, în timp ce mă ajuta să car cu remorca lui niște materiale de construcție de la Fundulea.

Cred că Vasile lucrează acum, ca toți puțarii artizanali, la negru. Mă ofer să-i transfer banii în cont și zice că nu are, că îi preferă cash. Probabil la fel de cash își plătește și oamenii, așa că sunt slabe șanse să-l hărțuiască controalele statului.

Circuitul apei între instituțiile statului

Înainte de toate, însă, am zis că totuși apelul la autorități nu strică. Mai ales că citisem pe forumul softpedia care ar fi „drumul corect” către un puț legal:

1. Mergeti la Apele romane (din resedinta de judet) si comandati un studiu hidrogeologic sau macar un aviz executie foraj. Costa f putin si se da pe loc sau in 24 ore. Ce se afla sub 1 m adancime sub terenul tau NU-TI APARTINE. Si daca iei ceva de acolo (apa de ex ) se numeste FURT. Si daca strici ceva acolo (de ex pui 2 strate de apa in comunicatie si cel rau il strica pe cel bun pe o suprafata de km patrati) se numeste altcumva… Din acest studiu va reiesi – ce adancime e novoie – si voie, ce strate sa se deschida, ce diametru, ce strate trebuiesc izolate, ce trebuie sa faci cu dosarul primit dupa executie, etc Apele romane centralizeaza toate datele din Romania si au datele cele mai complete si corecte despre stratele de apa , calitatea lor, debitul lor, etc

2. Cu acel studiu contactezi firme de foraj care sa iti execute EXACT ce scrie acolo si cum scrie acolo! Daca tu suni la o firma care are 1 instalatie care merge doar la 50 m – are ea grija sa te „abureasca” ce apa buna se afla la 40 m etc etc etc si ca forajul adecvat pt tine e la 40 m , etc etc

3. Alegi oferta cea mai ieftina, dar grija la contract, termene de incepere, finalizare – exemplu: 1 firma a forat 40 m in 10 saptamani si a venit alta care a facut la 1 m distanta 130 m intr-o zi!!!

La Apele Române Călărași, o doamnă mirată de cererea noastră ne spune că ei dau într-adevăr avize, dar numai pentru puțurile de mare adâncime săpate de firme sau autorități, nu pentru orice persoană fizică în curtea proprie:

– Noi nu avem situația hidrogeologică, doar cerem studii pe care le realizează firmele specializate.

– Și nu aveți o hartă a zonelor unde e apa, unde e bine și unde nu să sapi, la ce adâncimi etc, adică nu puneți cap la cap aceste informații aflate din studiile făcute de firmele alea?

– Nu, noi nu, încercați la cei de la INHGA sau la cei care sapă puțuri, ei au mai multe informații.

La INHGA (Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor), un domn, Eugen Vaia, s-a declarat depășit de întrebări și ni l-a dat la telefon pe șeful lui. Domnul Stoichița zice că da, înainte de a săpa un puț trebuie făcut un studiu geo, pe bani, cu o firmă de specialitate:

– Nu ai voie să sapi cum te duce capul că îți iei amendă mare, zice domnul Stoichița

– Totuși, cam așa sapă toată lumea pe la țară, care unde îl taie capul, și contaminează straturile de apă…

– Așa e, admite domnul Stoichița

– De aia vă și contactăm, ca să procedăm corect, să aflăm de la dumneavoastră unde ar fi mai bine de săpat în zona noastră, pentru că dumneavoastră ar trebui să aveți aceste date, nu?

– Avem, dar informațiile astea nu sunt așa pentru public, că dacă ar ști toți nebunii unde e apa bună, ar otrăvi-o! ne explică domnul de la INHGA.

Domnul Stoichița ne mai spune că oricum nu există niște hărți hidrogeologice așa cum am crede, ei au doar niște interpolări ale datelor pe care le mai află de la diversele firme care sapă puțuri și că tot ce face INHGA (în cazul ăsta) este să expertizeze studiile făcute de alții.

Cum le expertizează, neavând ei înșiși un set de date proprii, nu prea am înțeles, că oricum la un moment dat domnul Stoichița a zis că are timpul limitat, că a fost amabil că a vorbit atât cu noi la telefon, când nu-și vede capul de treabă, și că în general informațiile astea se obțin la sediu. Dacă se obțin, că na, unde e apa bună e cam secret. Dar ne-a recomandat totuși un fost coleg de INHGA, care s-a apucat între timp de săpat puțuri, și care i-ar fi săpat și lui un puț undeva prin Ilfov. Hidro Solutions.

L-am contactat pe domnul fost INHGA, i-am zis ce vrem, a zis că va studia hărțile și informațiile pe care le are – vezi bine că el nu era orice nebun care sapă puțuri, ci o persoană de încredere care putea să țină o informație sensibilă – și revine cu un telefon. Nu a revenit.

Așa că ne-am întors la cercul vicios din care am plecat. Nu avem/vrem să dăm 50 de euro pe metrul de puț profesionist, de 10% profit, așa că facem o gaură mai mică și mai ca la țară, cât să iasă din ea niște apă de udat grădina. Că la un moment dat va veni și apa de la primărie pe strada noastră. Cel puțin așa promite primăria. E drept că, pentru un viitor biznis de ape pure îmbuteliate sau pentru alimentarea cu apă a unui sat mic, prețul cerut de firmele de foraj o fi corect, însă pentru uzul unei singure gospodării, să dai peste 3000 de euro pentru o sursă de apă, parcă e cam mult.

Vasile și-a adus oamenii și sculele într-o miercuri după amiază. Le-au instalat, au dat cep, Vasile mi-a cerut avans 2000 de lei ca să se ducă să cumpere țeava a doua zi, și duși au fost. A doua zi dimineața pe la 8 s-au înființat la poartă și au început treaba. Vasile i-a lăsat pe cei trei și s-a dus după țevile albastre de Valplast, alea pe care le promite orice puțar, dar pe care, zice Vasile, nu prea știu toți să le folosească.

Țevile vin cu un sistem propriu de filtrare, adică au un dop în fundul puțului, deasupra căruia mai vine o țeavă de 5 m, apoi una tot de 5 m care se cheamă filtru. În fapt e tot o țeavă, dar care are pe ea niște tăieturi transversale atât de fine că abia le vezi cu ochiul liber dacă te uiți de aproape. Meșterii populari practică tăierea țevilor cu flexul, că de ce să mai dea bani în plus pe țeava cu filtru din fabrică? Vasile zice că aici se strică de fapt treaba la puțuri, că tăieturile alea cu flexul nu sunt suficient de fine și că prin ele trece nisipul. Or el, cu oamenii lui, mai înfășoară și țeava aia cu filtrul într-o folie de plasă fină, prin care trece doar apa, nu și nisipul. De la țeava asta în sus se înșurubează alte și alte țevi, până ajung la buza pământului. La noi au intrat 7 țevi = 35 de m. De fapt au fost doar 33, că acolo a decis echipa lui Vasile să se oprească din săpat, după ce au dat de primul strat de apă.

Când bătusem palma am zis că ar trebui să ne propunem măcar stratul al doilea de apă, deși al treilea ar fi chiar mai bun, după cum zic unii. Straturile astea se găsesc la adâncimi mai mici, de regulă dai de primul până în 10 m și de al doilea pe la 15-20. Ca să extragi apă din următorul strat trebuie să le izolezi pe cele intermediare găsite, ca să eviți ca din ele să se scurgă apa în stratul de mai jos din care extragi tu apa. Izolarea asta se face cu diverse metode, mergând până la cimentare, dar de regulă echipele de meșteri puțari populari nu prea se omoară cu izolarea. De aici și părerea, larg răspândită pe forumuri, că de la prea multele găuri mici și dese date de puțari prin satele României, straturile de apă s-au contaminat între ele și e cam greu acum să pretinzi că mai sapi un puț ca la carte, câtă vreme vecinul tău l-a făcut ca la țară.

În cazul nostru nu s-a mai pus problema izolării, neavând alt strat intermediar până la cei 29 de m la care s-a găsit prima apă. Când au dat de apă, cei trei meșteri au cam mustăcit că „e la limită”. Adică stratul nu e suficient de adânc cât să asigure un debit corespunzător. Mustăceala era de fapt teama lor că ar trebui să sape mai adânc, iar dincolo de 30 de m pentru sistemul lor artizanal de săpat e deja o trudă mare. Vasile, care e omul cu vorbitul în echipă, ne-a convins că e suficient, că dacă sapi până la 50 de m nu e sigur că găsești apă mai bună, că a pățit el când a găsit o apă sulfuroasă, plus că, deh, e mai scump. Așa că am rămas la 33.

M-am uitat la efortul lor pe tot parcursul săpării puțului și am văzut cum arată o societate înapoiată într-un timp al automatizării, care se pregătește pentru inteligența artificială: trei bărbați care își pun zilnic, timp de 8-10 ore, mușchii la treabă pentru  o muncă ce se poate face în timp scurt și fără efort, de o mașină. O muncă brută, grea, care în timp îți nenorocește organismul, și pe care omul n-ar mai trebui să fie nevoit să o facă, dacă organizarea socială în care trăiește ar fi suficient de evoluată.

Desigur că săpătura cu mașina nu este eficientă pentru puțurile astea mici, gospodărești, câtă vreme metrul forat de mașină trebuie să fie minimum 50 de euro. Așa zice și Vasile, care spune că-și plătește oamenii cu 3000 de lei lunar, plus masă și băutură. Iar pentru asta încasează minim 160 de lei pe metrul de puț, cu tot cu materialele necesare incluse: țeava albastră, nisipul mărgăritar cu care se izolează filtrul din jurul țevii. Mașinile de forat, însă, devin eficiente la puțurile de mare adâncime, pe care ar trebui să și le permită primăriile care fac aducțiuni de apă centralizat, pentru comunitățile mici sau mari. Așa ar fi normal într-o societate civilizată, într-o țară pe care guvernanții se laudă că au scos-o din noroaie, ca apa să fie distribuită printr-un sistem comunal, tratată, filtrată, autoritățile să aibă o situație clară a exploatărilor acvifere, să le monitorizeze, nu să ne săpăm fiecare mica noastră găurică în curte.

Până vineri la prânz, adică în mai puțin de două zile de muncă, cei trei au reușit să scoată suficientă apă din puțul meu încât să se declare totuși mulțumiți de debit. Apa s-a limpezit relativ repede, în câteva ore de pompat încontinuu, și când a ajuns Vasile înapoi ca să-și încarce oamenii și sculele în remorcă noi deja o gustasem. Nu avea vreun gust suspect, dar o vom duce și la un laborator, ca să vedem ce conține.

Înainte de a ieși primul strop de apă pe țeavă l-am întrebat pe George, care aștepta încordat să vadă dacă iese apă sau trebuie să mai sape:

– Și acum ce așteptăm să iasă, apă?

– Păi da, cum, doar n-o ieși bere!?

Etichete: , , , , , , , , , ,

28 comentarii la “România găurilor mici și dese” Subscribe

  1. Iulia 04/09/2021 at 15:16 #

    Buna. Poti sa ma ajuti te rog cu nr dlui Vasile, in caz ca il mai ai?

    Multumesc

    • Dollo 06/09/2021 at 11:25 #

      Am trimis pe email

    • Alex 06/09/2021 at 12:24 #

      am rugamintea ca daca il contactezi sa pui un update cu pretul cerut. multumesc aniticipat

  2. Alina 17/09/2021 at 16:26 #

    Buna. Doresc si eu datele de contact ale dlui Vasile
    Multumesc frumos!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉