Archive | Plezirista RSS feed for this section

Votați ce vreți să citiți

Hai la vot

S-au propus nouă titluri pentru runda a doua a clubului de carte. Cu cât votați mai repede, cu atât aveți mai mult timp de citit. Start!

Read More 3 Comments

Ruta progresivă

Toți am fost măcar o dată gaini

Despre liceenii din ziua de azi și cum am trimis eu prima – și ultima – scrisoare la radio, ca să fac o dedicație muzicală pentru mama. Două chestii care arată că generațiile sunt la fel de proaste la aceeași vârstă, indiferent de epoca istorică în care trăiesc.

Read More 10 Comments

Biserici transformate în case

Biserica transformată în locuință de lux

Niște arhitecți olandezi transformă bisericile în locuințe, ca să le păstreze pentru valoarea lor arhitecturală. Au sute de „case ale Domnului” în care oamenii nu mai calcă. O situație care oglindește și realitatea din România, doar că lor nu le iese cum trebuie, că imaginea se vede invers 😉

Read More 19 Comments

Primul an din prima viață

N-a suflat în lumânare, că frigea la botic

După ce și-a pârlit un pic mustățile în lumânarea aniversară, Toshiba a refuzat, cochetă, să sufle în ea, dar a lins de jur împrejur… tortul 🙂

Read More 24 Comments

Ce a vrut poetul să spună

Piano cemetery

Singurul lucru cert e că aproape niciunul dintre noi n-a înțeles exact la fel cartea asta. De aceea prima întâlnire din clubul cărții, zic eu, a fost un succes. Hai cu a doua, dar poate nu mai alegem un post modernist, ci continuăm cu un clasic. Eventual în viață? 😛

Read More 11 Comments

Vom fi cinci la masă

Cina in familie

Hai cu Cimitirul de piane, sâmbăta asta, începând cu ora 19.00, la Green Tea

Read More 4 Comments

Mirosul toamnei

Tufanele mele

Mamaie ținea mereu pe sobă niște porumbei din ăștia pentru floricele. Îi creștea în fundul curții, acolo unde avea și buda… În toiul iernii, când erau uscați bine, îi curăța de boabe, încingea ceaunul de tuci, îl stropea cu niscai ulei și îl umplea apoi cu floricele pocnitoare.

Read More 8 Comments

De ce să schimbi ceva care merge?

Micra, inainte si dupa

Noul Nissan Micra, într-o lume plină de botoxate și siliconate ei schimbă o mașină dodoloață și veselă cu una cu liposucții și cu buzele strânse ca o acritură.

Read More 28 Comments

Pleșu, despre dumnezeii ei de politică

Plesu, criticat in presa romana ca sustine bombardarea Iugoslaviei de Pasti

Un portret excelent al politicii internaționale, văzută de pe scaunul de ministru de externe. Cu diplomație despre „candoarea” lui Constantinescu și sinceritatea plebee a lui Băsescu.

Read More 7 Comments

Clubul de carte – viața în cimitirul de piane

Cemeterio de pianos

Eu aș zice sâmbătă seara (12 noiembrie), la o cârciumă unde se poate bea vinul casei – că vin portughez , mai greu în București – ca să fim așa în pielea personajelor și în atmosfera în care se simțeau ei bine. Aș plusa și cu un pește sau o caracatiță bătută bine de pragul ușii, dar știu că e prea mult 🙂

Read More 11 Comments

Oldies but goldies

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.