emigrare

Tag Archives: emigrare

Portrete 30/03/2023

Gabriela: Aveam 52 de ani și eram tânără pentru piața muncii din Danemarca!

O femeie de 55 de ani își ia viața în 20 de kg și pleacă la 2.800 de km distanță, singură, să muncească într-o fabrică, la bandă, la temperaturi de 5-6 grade

F.C. – avem o viață OK și nu ne dorim să o luăm de la capăt

Schimbarea trebuie să vină de la noi. „Cineva să facă” suntem de fapt noi. Începând cu aruncatul gunoiului în locul special amenajat până la spart geamurile guvernului când o ia razna.

C. – Zi de zi este un confort să nu trăiești între oameni agresivi, frustrați, needucați

Nu cred că în România e iadul pe pământ, dar chiar cred că e mult mai greu să trăiești daca ai aspirații, dacă nu vrei să trăiești în bulă, dacă îți pasă de ce e pe lângă tine, de oameni, de animale …

Iuliana: eu nu caut binele pe tavă, ci vreau să fac ceva pentru el

Nu cred că sunt masochistă, cred că sunt pe deplin conștientă de cine sunt și ce pot, și cred că aici este locul meu. Într-o țară în care nu totul merge bine, ba uneori ești efectiv exasperat.

Naționalitatea este un artificiu creat de alții și am învățat că trăitul pentru alții e o cale sigură către nefericire

Povestea lui V. plecat din Câmpulung ca să înțeleagă lumea „cu ochi sceptic”, un scepticism dobândit la orele de religie din liceu 🙂

Ne deranjează că busola românilor este deseori bazată pe misticism, nu rațiune

De ce totuși NU plecăm din România, deși ne deranjează atât de multe pe aici – despre teamă în varianta lui Sergiu, un român care financiar o duce bine.

Oameni care sfințesc alte locuri

Un om care plantează o pădure de salcâmi și unul care spală trotuarul din fața blocului. Două mostre de optimism într-o mare de deznădejde românească. E de ajuns, sunt mai multe sau fiecare dintre noi rumegă în colțul lui gândul salvării personale?

Americana: de ce să te întorci într-o țară ca Nigeria? Sau România?

Povestea emigrării și a întoarcerii acasă a lui Ifemelu și Obinze, doi nigerieni care nu au mâncat salamul cu soia al sclaviei, și s-au dus de-a gata la democrație și egalitate în vestul corect politic, dar încă discriminator. La următorul club de carte, din octombrie.

Viața la țară în așteptarea copiilor

Tot ce facem facem pentru ei, păcat că ei nu vin acasă și preferă să cumpere de la Mega.

Cu titlu provizoriu

Povestea unui psihiatru român, crăcănat (senti)mental între România și America – o carte despre cei care pleacă și cum îi văd ei pe cei care rămân. În România

Cauți ceva în arhivă?

Cine e Dollo

Dollo vine de la Dollores. „Zice bine”, dincolo de orice modestie, vine de la Benezic – nume de familie care provine din zona Neamțului. Se zice că un strămoș de-al tatălui meu trăia într-un sat, acoperit acum de apele Bicazului, și era un soi de slujbaș al cetății. Treaba lui era să bată toba pe ulițe ori de câte ori stăpânirea mai lua câte o decizie. Era un fel de jurnalist medieval care îi informa pe oameni ce biruri li s-au mai pus pe cap. Un Monitor oficial oral. Când ieșea cu toba pe ulițe i se spunea „bine zici, măi!”

Citește mai mult...

Dollo zice Bine

Gabriela: Aveam 52 de ani și eram tânără pentru piața muncii din Danemarca!

F.C. – avem o viață OK și nu ne dorim să o luăm de la capăt

C. – Zi de zi este un confort să nu trăiești între oameni agresivi, frustrați, needucați

Iuliana: eu nu caut binele pe tavă, ci vreau să fac ceva pentru el

Naționalitatea este un artificiu creat de alții și am învățat că trăitul pentru alții e o cale sigură către nefericire

Ne deranjează că busola românilor este deseori bazată pe misticism, nu rațiune

Oameni care sfințesc alte locuri

Americana: de ce să te întorci într-o țară ca Nigeria? Sau România?

Viața la țară în așteptarea copiilor

Cu titlu provizoriu

Articles

Ce citim luna asta

Buton pentru like-uri în euro

Cauți ceva în arhivă?

Cine e Dollo

Oldies but goldies

Regrete eterne fără semnul exclamării

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

De ce ea? (2)

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?