Frumoșii drogați ai culturii române

Narcotice în cultura română, de Andrei Oișteanu, o carte care spune că am avut și noi drogații și sinucișii noștri, chiar dacă nu scria asta în dreptul lor în manualele de literatură

bacchanalia-with-a-wine-1480

Cică și tutunul, și vița de vie ar fi apărut pe lume dintr-o bășină trasă de Dracu într-o groapă în pământ. Altă legendă zice că totuși vinul e o esență dumnezeiască, bună, dulce, cât e must, apoi își bagă Dracul coada și oamenii se îmbată. Tot Dumnezeu ar fi lăsat ca vița să fie prima plantă sădită și crescută de Noe după potop, dar pe furiș Dracul ar fi udat-o cu sânge de miel, leu, maimuță și porc, și așa a ajuns omul de se transformă în toate astea în diversele stadii ale beuturii.

În vremea dacilor, vița de vie și adepții ei au fost prigoniți de Deceneu, un preot zamolxian, care ar fi avut mână liberă de la Burebista să le ceară dacilor să-și taie viile. Măsura a fost interpretată de mulți istorici de atunci încoace ca una de asanare morală a bravului popor dac, care o ardea în beții în loc să construiască autostrăzi apeducte, însă Andrei Oișteanu, antropologul ăla cool care a scris și despre sex, zice că la mijloc în chestiunea viței ar fi fost de fapt un război între două religii. Aia zamolxiană, elitistă, care se adresa numai bărbaților de seamă ai țării, și aia dionisiacă, în care bărbați și femei deopotrivă, oameni de toate soiurile și stările, beau vin și se simțeau bine, făcând firește și sex cu ocazia asta.

Tăierea viilor ca recurs la morală nu s-a practicat numai în Dacia lui Burebista, ci și în Imperiul Roman și cam peste tot pe unde reușise să ajungă năravul ăsta grecesc al desfătării. Noroc că Dracul pare să se fi mai bășit de atunci (sau o fi păstrat vreun dac descurcăreț în fundul curții niscaiva butași), vița a crescut la loc și vinul a devenit astăzi unul dintre drogurile legale aproape peste tot în lume.

oisteanu1

Despre droguri de la facerea lumii până azi, și în special în cultura română, este cartea lui Oișteanu pe care am citit-o zilele astea: Narcotice în cultura română. Despre cum au început oamenii să se intoxice involuntar, apoi cu bună știință, cu diverse plante psihotrope, fie de plăcere, fie pentru obținerea extazului religios, cum s-a ajuns de la secară infestată cu o ciupercă, la derivatele obținute din semințe de mac, la hașiș, cocaină, diverse gaze sau săruri, ceaiuri, cafea, tutun sau ciuperci. Toate sunt deopotrivă leacuri (luate în cantități mici) sau otravă (în exces).

După ce în cartea cu sexul le-a deconspirat fetișurile sau înclinațiile sexuale, Oișteanu mai atentează o dată la bunele moravuri strămoșești și zice în cartea asta și că majoritatea oamenilor de cultură români (ca și colegii lor de alte nații) foloseau diverse stimulente ca să poată scrie. Eminescu, Macedonski, Minulescu, Odobescu, Mateiu Caragiale, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu, Ion Barbu, Tudor Vianu, Tristan Tzara, Geo Bogza, Gelu Naum, până la Cioran, Ionesco, Eliade, toți au gustat sau abuzat din diverse prafuri și licori magice. Tot manualul de limbă și literatură română plus lecturile suplimentare emană alcool, opiu, hașiș, eter, mescalină, nicontină sau măcar un ness Amigo frecat bine, a la Cărtărescu.

Practic sunt atât de mulți încât mai scurt ar fi fost să facă o broșurică despre cine nu s-a drogat la viața lui. Ca să afli despre cum a trăit și simțit cu adevărat un scriitor trebuie să-i citești corespondența, nu opera. Ăsta a fost motto-ul după care s-a ghidat Oișteanu în cele două cărți. Și i-a ieșit o treabă de minune, care umanizează și pe alocuri dramatizează viețile unor figuri de ceară din panteonul nostru cultural, dar mai ales demitizează și explică evoluția consumului de droguri. Iar asta e al naibii de important în zilele noastre, când unii au impresia că se duce lumea dracului din cauza drogaților. Dacă nu s-a dus în câteva mii de ani, nu de la droguri se va duce de acum încolo.

Ai noștri tineri la Paris învață…

Habar n-aveam că mulți dintre tinerii noștri care se duceau să facă doctorate prin vest erau pervertiți pe acolo de perfidul occident. Abandonau studiile, unii sfârșeau și cu viața, alții reveneau în țară doar ca să schimbe cocaina de la Berlin cu alcoolul sau eterul de prin spițeriile românești. Ion Barbu (Dan Barbilian), de exemplu,  a învățat să se drogheze în Germania, unde plecase să-și facă un doctorat în matematică. S-a întors în țară la dezintoxicare, unde a și rămas ulterior să se drogheze cu cafele la Capșa, unde își scria și poeziile și cursurile de matematică. Oișteanu reproduce amuzat reclamația de consumator nemulțumit pe care Barbu a scris-o în condica restaurantului, când chelnerii începuseră să fure din cafea și îi diluau drogul. Reclamația persiflează planul cincinal comunist, Barbu acuzându-i pe chelneri de „sabotagiu”. Asta în 1951.

Drogurile au făcut dintotdeauna pereche perfectă cu creatorii. Fie că le trebuie stimulente ca să scrie sau să compună, fie ca să-și amăgească demonii interiori în momente de stagnare sau declin de carieră, toți au uzat sau abuzat măcar de câte un drog. Fiecare perioadă a avut specificul ei. Ion Vianu (fiul lui Tudor Vianu) zice că în epoca tatălui său (la final de 1800) se fuma în draci, în schimb alcoolismul era rar întâlnit la intelectuali. În comunism, însă, drogul predilect pare să fi fost alcoolul. Iar Vianu crede că asta a fost o strategie de control a minților creative.

oisteanu8

Pentru că am citit cartea în format clasic și mi-e lene să copiez fragmentele cu care vreau să vă deschid apetitul (sau măcar să vă completez cunoștințele), o să vă rog să le citiți în pozele astea:

De unde vine numele nicotinei

oisteanu2

Despre interdicția fumatului în locuri publice cu două secole înainte de UE

oisteanu3

Ce a vrut să zică Marx cu opiul popoarelor

oisteanu4

Dobrogeanu Gherea îl sfătuia pe Caragiale să-și scoată măselele ca să nu mai tragă la măsea și să facă igrasie la ficat

oisteanu5

Apucăturile anglomane ale Anicăi Lățasca și îndărătnicii ei țigani 

oisteanu6

Ce nu poți stârpi, mai bine îl faci monopol de stat

oisteanu7

 

Cam asta a fost soarta tuturor drogurilor de la descoperirea lor până în zilele noastre, o luptă permanentă între ăia care au vremelnic puterea și pretenția de a le spune și celorlalți cum să trăiască, și realitate. Iar realitatea și istoria ne arată că oamenii vor să se simtă bine, să experimenteze, să trăiască, chiar dacă unii mai și exagerează și mor din cauza asta. Mințile creative, deschise, neobosite sunt cele care nasc cele mai interesante lucruri, dar sunt și cele mai predispuse la stimulente. Așa a fost de când e lumea.

*Sursa foto Bacchanalia, de Andrea Mantenga

Etichete: , , , , , , , , , , ,

6 comentarii la “Frumoșii drogați ai culturii române” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 25/07/2017 at 14:34 #

    Citisem cartea dlui Oișteanu, iar lista exemplelor date de dsa poate continua…Iar dacă extindem la creația artistică universală, umplem o bibliotecă.
    Și ce este cu asta ?
    Nu am înțeles niciodată de ce un creator din domeniul artistic ar trebui să fie un model de existență socială. De cele mai multe ori nu este – bun și ? Apreciem opera nu cetățeanul!
    În domeniul meu de activitate – tehnica – luciditatea este esențială. Dar și eu mărturisesc că după ora 19.00 mă delectez cu câteva pahare de vin bun. Este adevărat că – spre deosebire de dvs – eu prefer Băbeasca Neagră.

    • Dollo 25/07/2017 at 22:52 #

      Pe căldurile astea? 🙂

  2. aasas 25/07/2017 at 15:53 #

    o carte document exceptionala,…dar ce vrem, e vorba de d-l Oisteanu, sa-i multumim si sa-i dorim succes si cu alte scrieri !

    • Dollo 25/07/2017 at 22:51 #

      deși după sex și droguri, nu știu despre ce ar mai putea scrie, poate rock&roll 😉

      • aasas 26/07/2017 at 10:25 #

        ha, vorba cantecului ”sex and drugs and rock’n roll all my brain and body need sex and drugs and rock’n roll very good indeed !!! Good Old Punk Times !

  3. Matilda 17/08/2017 at 23:34 #

    deci marin sorescu scria sober. tot ce voiam sa aud

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR