Încheiem mai devreme tura asta de cărți votate în iarnă pentru clubul de carte, care ar fi trebuit să ne țină până în decembrie dacă n-ar fi fost pandemia, să citim mai mult, și dacă pe vreo două dintre ele nu le-am fi abandonat de plictiseală. Am ajuns așadar la ultimul titlu pe care-l vom dezbate sâmbătă, 22 august (Ritualul primăverii), dar până atunci trebuie să ne îngrijim de viitorul plan de lectură, așa că, iaca, vă cerem ajutorul: veniți cu propuneri de cărți!
Dar, pentru că ne-am săturat de experimente, „mari scriitori” premiați și best seller-uri am zis să încercăm și ceva gata încercat cu care să mergem la sigur, pe modelul rochiei negre, clasică și niciodată demodată, care se potrivește în orice situație.
Ideea a pornit din discuțiile despe „Supunere”, cartea mult hulită a lui Houellebecq, în timpul cărora cineva a întrebat dacă ni se pare normal ca un om să fie plătit și să trăiască (bine) din asta, doar ca să studieze toată viața un clasic. În cazul personajului lui Houellebecq, el făcuse un doctorat despre Huysmans – un scriitor francez de la 1800 toamna – și trăia bine mersi predând literatură la Sorbona pe chestia asta.
De aici am ajuns la clasici și la cum te marchează ei, căzând cu toții de acord că nu se mai scriu cărți ca pe vremuri, domnule, când știa scriitorul să te prindă în mrejele poveștii pe nesimțite. Nu ca acuma, să votezi ca prostul o carte ca „Părul Venerei” de mult lăudatul rus Mihail Șișkin, și să nu poți să treci de 50-100 de pagini pentru că pur și simplu nu înțelegi ce naiba zice omul ăla acolo. Și nu e vorba de un singur cititor, ci de un grup de opt persoane cu gusturi diferite și aplecări diverse către lectură și stil, care nu au fost în stare să găsească măiestria lui Șișkin, care-l face cel mai bine vândut scriitor rus. Mulțumim pe această cale, dragă Inesa, oricine ai fi tu, care ai propus această porcărie, poate ne spui și ce ai înțeles tu din ea 🙂
Glumesc, nu e de vină cine propune, ci cine dispune, or noi votăm cărțile în general după descrierile făcute de editură sau, mai rar, după recenziile altora de aiurea. Așadar, e o discuție asta, cu cum ajung niște „opere” celebre și niște scriitori premiați, deși cărțile lor sunt scrise fără noimă, nu mai zic de talent. Că l-am scos la tablă doar pe bietul Șișkin, dar ni s-a părut prost scrisă de exemplu și „Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei”, a lui Dario Fo. Nu mai zis de „Strălucita mea carieră” sau „Obosit de viață, obosit de moarte” care nici măcar n-au meritat să scriu despre ele.
Revenind, însă, la nevoile noastre, am decis ca următoarea tură de cărți citite la clubul de carte, câte s-or aduna, să fie scrise în dulcele stil clasic, așa că vă cerem să ne propuneți câte o carte – una singură de persoană – scrisă de un clasic, care v-a marcat existența. Fiecare dintre noi trebuie să aibă astfel de cărți, poate că e greu să alegi una singură – mie sigur îmi va fi – însă și nouă ne va fi greu după aia să alegem doar câteva din ele.
Așadar, aștept propunerile voastre până la finele lunii – 31 iulie – să văd cărțile care v-au marcat existența, într-o anume perioadă – poate nu neapărat copilăria, deși uite eu am citit acum cu plăcere trilogia din Corfu a lui Gerald Durrell, deși am văzut filmul. Sau mai ales de aia 🙂 Ar fi interesante și două cuvinte despre de ce ați ales să propuneți acea carte și nu alta. Hai, cred că vom obține o listă interesantă.
*Ce înțeleg prin clasici – acei scriitori consacrați prin operă, de regulă morți, care au reușit prin cărțile lor să se impună în istoria universală a literaturii, scriind despre viață, frumusețe, iubire, adevăr, morală, iar cărțile lor rămân de referință în orice epocă. Adică ceva ce puțini din contemporanii noștri vor ajunge să fie, scriind ca Șișkin în Părul Venerei 😉
Care e treaba cu clubul de carte, pentru cei care nu au fost, dar ar vrea să participe:
- cum alegem cărțile – propune oricine, aici pe blog, oricâte titluri și autori, votăm doar noi ăștia care venim la club, iar cărțile care întrunesc cel mai mare număr de voturi sunt alea ce vor fi citite;
- cine are drept de vot – cei care au participat la club de cel puțin două ori, în ultimul an, și-și manifestă intenția de a mai veni;
- cine poate veni la club – oricine care a citit cartea din luna respectivă;
- când și unde se țin cluburile – de regulă la o lună odată, timp suficient pentru citirea unei cărți, într-un local ales de comun acord și anunțat aici pe blog înainte de întâlnire cu o zi-două. La ore rezonabile pentru clasa muncitoare, ori în cursul săptămânii seara după 19.00, ori sâmbăta. În pandemie l-am ținut online, pe skype, deci e și mai ușor de participat pentru cei care nu trăiesc în România sau la București – doar îmi trimiteți ID-ul vostru de skype și vă introduc în grupul magic al cititorilor de cărți;
- ce se întâmplă dacă am zis că vin și nu am ajuns – nimic, clubul nu e armată, e pe bază de afinități, cu cartea și cu oamenii din club. Dar ar fi bine ca dacă ai zis că vii sigur sigur și nu ai venit, să fie dintr-un motiv serios, de exemplu te-a călcat metroul sau ți-a murit cineva drag, pentru că altfel ești un neparolist trist care m-a făcut să rezerv masă de x persoane și să stau cu x-z la ea.
- întotdeauna cartea din luna curentă e afișată pe coloana din dreapta a blogului – cu un click pe poza cărții găsiți postarea cu toate cărțile din tura respectivă
P.S. Pentru că a văzut propuneri de cărți pe care deja le-am citit la club, vă rog să verificați înainte de a propune și acest top al celor mai bune cărți citite în ultimul deceniu.
Altfel, vă mulțumesc celor care ați înțeles să respectați regula simplă: o propunere de om 🙂 Văd că e greu cu regulile pe la noi…
Tommy si prietenii sai, Jerome J Jerome. Se gaseste pe scribd. E cu jurnalisti de pe vremuri 🙂
Iubesc cartea asta.
Asimov- Caverne de otel.
M-a marcat pentru maiestria de a scrie un roman politist SF.
Bine, Asimov e de citit tot, dar eu cred ca cu asta am inceput.
Superba carte!
Zbor deasupra unui cuib de cuci – Ken Kesey
Anne Bronte, Necunoscuta de la Wildfell Hall
Heinrich Boll – Partida de biliard de la ora nouă și jumătate
John Brunner – Oile privesc in sus
N-o fi el clasic, n-o fi cartea foarte laudata, dar e faina….
John Steinbeck – Fructele mâniei
Am citit-o intamplator in liceu pt ca nu era disponibila atunci „La răsărit de Eden” la biblioteca. Desi am citit ulterior si alte carti de Steinbeck, „Fructele” e cea care m-a marcat cel mai tare si cred ca poate provoca niste discutii interesante la club.
Mircea Eliade – Noaptea de Sanziene
Orhan Pamuk Ma numesc Rosu
Jerome K. Jerome -Trei intr-o barca
Jane Austen – Mândrie si prejudecata, si in general cartile ei