Spune-mi ce carte te-a marcat ca s-o citesc și eu

Propune o carte de căpătâi, scrisă de un clasic, până la finele lunii iulie, și ai ocazia să câștigi nimic și să contribui la răspândirea binelui și frumosului în lume.

Încheiem mai devreme tura asta de cărți votate în iarnă pentru clubul de carte, care ar fi trebuit să ne țină până în decembrie dacă n-ar fi fost pandemia, să citim mai mult, și dacă pe vreo două dintre ele nu le-am fi abandonat de plictiseală. Am ajuns așadar la ultimul titlu pe care-l vom dezbate sâmbătă, 22 august (Ritualul primăverii), dar până atunci trebuie să ne îngrijim de viitorul plan de lectură, așa că, iaca, vă cerem ajutorul: veniți cu propuneri de cărți!

Dar, pentru că ne-am săturat de experimente, „mari scriitori” premiați și best seller-uri am zis să încercăm și ceva gata încercat cu care să mergem la sigur, pe modelul rochiei negre, clasică și niciodată demodată, care se potrivește în orice situație.

Ideea a pornit din discuțiile despe „Supunere”, cartea mult hulită a lui Houellebecq, în timpul cărora cineva a întrebat dacă ni se pare normal ca un om să fie plătit și să trăiască (bine) din asta, doar ca să studieze toată viața un clasic. În cazul personajului lui Houellebecq, el făcuse un doctorat despre Huysmans – un scriitor francez de la 1800 toamna – și trăia bine mersi predând literatură la Sorbona pe chestia asta.

De aici am ajuns la clasici și la cum te marchează ei, căzând cu toții de acord că nu se mai scriu cărți ca pe vremuri, domnule, când știa scriitorul să te prindă în mrejele poveștii pe nesimțite. Nu ca acuma, să votezi ca prostul o carte ca „Părul Venerei” de mult lăudatul rus Mihail Șișkin, și să nu poți să treci de 50-100 de pagini pentru că pur și simplu nu înțelegi ce naiba zice omul ăla acolo. Și nu e vorba de un singur cititor, ci de un grup de opt persoane cu gusturi diferite și aplecări diverse către lectură și stil, care nu au fost în stare să găsească măiestria lui Șișkin, care-l face cel mai bine vândut scriitor rus. Mulțumim pe această cale, dragă Inesa, oricine ai fi tu, care ai propus această porcărie, poate ne spui și ce ai înțeles tu din ea 🙂

Glumesc, nu e de vină cine propune, ci cine dispune, or noi votăm cărțile în general după descrierile făcute de editură sau, mai rar, după recenziile altora de aiurea. Așadar, e o discuție asta, cu cum ajung niște „opere” celebre și niște scriitori premiați, deși cărțile lor sunt scrise fără noimă, nu mai zic de talent. Că l-am scos la tablă doar pe bietul Șișkin, dar ni s-a părut prost scrisă de exemplu și „Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei”, a lui Dario Fo. Nu mai zis de „Strălucita mea carieră” sau „Obosit de viață, obosit de moarte” care nici măcar n-au meritat să scriu despre ele.

Revenind, însă, la nevoile noastre, am decis ca următoarea tură de cărți citite la clubul de carte, câte s-or aduna, să fie scrise în dulcele stil clasic, așa că vă cerem să ne propuneți câte o carte – una singură de persoană – scrisă de un clasic, care v-a marcat existența. Fiecare dintre noi trebuie să aibă astfel de cărți, poate că e greu să alegi una singură – mie sigur îmi va fi – însă și nouă ne va fi greu după aia să alegem doar câteva din ele.

Așadar, aștept propunerile voastre până la finele lunii – 31 iulie – să văd cărțile care v-au marcat existența, într-o anume perioadă – poate nu neapărat copilăria, deși uite eu am citit acum cu plăcere trilogia din Corfu a lui Gerald Durrell, deși am văzut filmul. Sau mai ales de aia 🙂 Ar fi interesante și două cuvinte despre de ce ați ales să propuneți acea carte și nu alta. Hai, cred că vom obține o listă interesantă.

*Ce înțeleg prin clasici – acei scriitori consacrați prin operă, de regulă morți, care au reușit prin cărțile lor să se impună în istoria universală a literaturii, scriind despre viață, frumusețe, iubire, adevăr, morală, iar cărțile lor rămân de referință în orice epocă. Adică ceva ce puțini din contemporanii noștri vor ajunge să fie, scriind ca Șișkin în Părul Venerei 😉

Care e treaba cu clubul de carte, pentru cei care nu au fost, dar ar vrea să participe:

  • cum alegem cărțile – propune oricine, aici pe blog, oricâte titluri și autori, votăm doar noi ăștia care venim la club, iar cărțile care întrunesc cel mai mare număr de voturi sunt alea ce vor fi citite;
  • cine are drept de vot – cei care au participat la club de cel puțin două ori, în ultimul an, și-și manifestă intenția de a mai veni;
  • cine poate veni la club – oricine care a citit cartea din luna respectivă;
  • când și unde se țin cluburile – de regulă la o lună odată, timp suficient pentru citirea unei cărți, într-un local ales de comun acord și anunțat aici pe blog înainte de întâlnire cu o zi-două. La ore rezonabile pentru clasa muncitoare, ori în cursul săptămânii seara după 19.00, ori sâmbăta. În pandemie l-am ținut online, pe skype, deci e și mai ușor de participat pentru cei care nu trăiesc în România sau la București – doar îmi trimiteți ID-ul vostru de skype și vă introduc în grupul magic al cititorilor de cărți;
  • ce se întâmplă dacă am zis că vin și nu am ajuns – nimic, clubul nu e armată, e pe bază de afinități, cu cartea și cu oamenii din club. Dar ar fi bine ca dacă ai zis că vii sigur sigur și nu ai venit, să fie dintr-un motiv serios, de exemplu te-a călcat metroul sau ți-a murit cineva drag, pentru că altfel ești un neparolist trist care m-a făcut să rezerv masă de x persoane și să stau cu x-z la ea.
  • întotdeauna cartea din luna curentă e afișată pe coloana din dreapta a blogului – cu un click pe poza cărții găsiți postarea cu toate cărțile din tura respectivă

P.S. Pentru că a văzut propuneri de cărți pe care deja le-am citit la club, vă rog să verificați înainte de a propune și acest top al celor mai bune cărți citite în ultimul deceniu.

Altfel, vă mulțumesc celor care ați înțeles să respectați regula simplă: o propunere de om 🙂 Văd că e greu cu regulile pe la noi…

Tags: , , , , , , ,

52 Responses to “Spune-mi ce carte te-a marcat ca s-o citesc și eu” Subscribe

  1. Narcis 24/07/2020 at 06:46 #

    Opiniile unui clovn – Heinrich Boll

    Martin Eden – Jack London

    Abatorul cinci – Kurt Vonnegut

    Ubik – Phillip K. Dick

    Marile speranțe – Charles Dickens

    • Narcis 25/07/2020 at 19:34 #

      Sincer, la prima lectură mi-a scăpat partea cu o singură propunere de persoană, abia acum am văzut. În cazul ăsta să rămână ca propunere doar primul titlu:

      Opiniile unui clovn – Heinrich Boll

  2. Silviu 24/07/2020 at 07:14 #

    Aleksandr Isaievici Soljenițîn – Arhipelagul gulag

  3. Gabriela 24/07/2020 at 09:38 #

    Lev Tolstoi – Invierea

  4. Ronnie 24/07/2020 at 10:28 #

    Cinghiz Aitmatov – O zi mai lunga decat veacul & Esafodul

  5. Andra 24/07/2020 at 12:23 #

    Daca e „descalificata” propunerea cu Philip Roth, atunci propun tot un „greu” american: John Steinbeck „La rasarit de Eden”. Desi e o carte voluminoasa are o curgere atat de frumoasa care te prinde. E o epopee de familie in stilul veacului de singuratate, dar cu elemente autentice americane si coloniale. Eu personal nu am putut sa o las din mana o data ce am inceput-o si am zburat prin cele 700 de pagini in 3 zile.

    Poate ati vazut si filmul avandul in rol principal pe James Dean. Daca nu l-ati vazut, trebuie sa vedeti si filmul. E unul din ultimele filme ale lui. Poate nu la fel de memorabil ca „Rebel without a cause”, dar tot e un „musai”.

  6. DG Ontelus 24/07/2020 at 12:28 #

    F. M. Dostoievski – Demonii

  7. Sorina 24/07/2020 at 13:06 #

    Căutătorii de scoici-Rosamunde Pilcher
    Ai spus numai una…dar nu mă pot abține sa recomand Drușca- Otilia Țeposu

    Citind unele comentarii mai gasesc cărți dragi mie…
    Succes vă doresc!

  8. Oana 24/07/2020 at 14:03 #

    F. Scott Fitzgerald – „Blândețea nopții”

    Greu să te rezumi la o singură carte, mai ales că mi-e de obicei greu să mă hotărăsc între Fitzgerald și Hemingway, dar cartea asta a rămas cu mine de când am citit-o prima dată acum vreo 15 ani. E despre relațio disfuncționale și cum te poți salva sau adânci în depresie, pe fundalul anilor ’20 în sudul Franței, scrisă cu atâta dragoste de personaje încât eu n-am putut să iau partea vreunuia în povestea asta.

    Fain că vă întoarceți la clasici 🙂

  9. Vlad 24/07/2020 at 15:36 #

    Germinal de Émile Zola:

    Am citit-o cu mult timp în urma şi mi-ar plăcea să o recitesc pentru clubul de carte. În amintirile mele, cartea este conectata cu primele mele gânduri mai complexe despre o varietate de teme, toate oportune pentru discuție la clubul de carte:
    Exploatarea oamenilor, drepturi fundamentale, modele economice, răzvrătire, etc.

    Deasemenea cartea este scrisă de un clasic, mort, respectând constrângerile impuse.

  10. cristin 24/07/2020 at 17:39 #

    Erich Maria Remarque – Pe frontul de vest nimic nou

    • Ronnie 27/07/2020 at 10:44 #

      excelent scriitor, nici celelalte romane ale lui nu sunt de lepadat

Leave a Reply

Oldies but goldies

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.