Încheiem mai devreme tura asta de cărți votate în iarnă pentru clubul de carte, care ar fi trebuit să ne țină până în decembrie dacă n-ar fi fost pandemia, să citim mai mult, și dacă pe vreo două dintre ele nu le-am fi abandonat de plictiseală. Am ajuns așadar la ultimul titlu pe care-l vom dezbate sâmbătă, 22 august (Ritualul primăverii), dar până atunci trebuie să ne îngrijim de viitorul plan de lectură, așa că, iaca, vă cerem ajutorul: veniți cu propuneri de cărți!
Dar, pentru că ne-am săturat de experimente, „mari scriitori” premiați și best seller-uri am zis să încercăm și ceva gata încercat cu care să mergem la sigur, pe modelul rochiei negre, clasică și niciodată demodată, care se potrivește în orice situație.
Ideea a pornit din discuțiile despe „Supunere”, cartea mult hulită a lui Houellebecq, în timpul cărora cineva a întrebat dacă ni se pare normal ca un om să fie plătit și să trăiască (bine) din asta, doar ca să studieze toată viața un clasic. În cazul personajului lui Houellebecq, el făcuse un doctorat despre Huysmans – un scriitor francez de la 1800 toamna – și trăia bine mersi predând literatură la Sorbona pe chestia asta.
De aici am ajuns la clasici și la cum te marchează ei, căzând cu toții de acord că nu se mai scriu cărți ca pe vremuri, domnule, când știa scriitorul să te prindă în mrejele poveștii pe nesimțite. Nu ca acuma, să votezi ca prostul o carte ca „Părul Venerei” de mult lăudatul rus Mihail Șișkin, și să nu poți să treci de 50-100 de pagini pentru că pur și simplu nu înțelegi ce naiba zice omul ăla acolo. Și nu e vorba de un singur cititor, ci de un grup de opt persoane cu gusturi diferite și aplecări diverse către lectură și stil, care nu au fost în stare să găsească măiestria lui Șișkin, care-l face cel mai bine vândut scriitor rus. Mulțumim pe această cale, dragă Inesa, oricine ai fi tu, care ai propus această porcărie, poate ne spui și ce ai înțeles tu din ea 🙂
Glumesc, nu e de vină cine propune, ci cine dispune, or noi votăm cărțile în general după descrierile făcute de editură sau, mai rar, după recenziile altora de aiurea. Așadar, e o discuție asta, cu cum ajung niște „opere” celebre și niște scriitori premiați, deși cărțile lor sunt scrise fără noimă, nu mai zic de talent. Că l-am scos la tablă doar pe bietul Șișkin, dar ni s-a părut prost scrisă de exemplu și „Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei”, a lui Dario Fo. Nu mai zis de „Strălucita mea carieră” sau „Obosit de viață, obosit de moarte” care nici măcar n-au meritat să scriu despre ele.
Revenind, însă, la nevoile noastre, am decis ca următoarea tură de cărți citite la clubul de carte, câte s-or aduna, să fie scrise în dulcele stil clasic, așa că vă cerem să ne propuneți câte o carte – una singură de persoană – scrisă de un clasic, care v-a marcat existența. Fiecare dintre noi trebuie să aibă astfel de cărți, poate că e greu să alegi una singură – mie sigur îmi va fi – însă și nouă ne va fi greu după aia să alegem doar câteva din ele.
Așadar, aștept propunerile voastre până la finele lunii – 31 iulie – să văd cărțile care v-au marcat existența, într-o anume perioadă – poate nu neapărat copilăria, deși uite eu am citit acum cu plăcere trilogia din Corfu a lui Gerald Durrell, deși am văzut filmul. Sau mai ales de aia 🙂 Ar fi interesante și două cuvinte despre de ce ați ales să propuneți acea carte și nu alta. Hai, cred că vom obține o listă interesantă.
*Ce înțeleg prin clasici – acei scriitori consacrați prin operă, de regulă morți, care au reușit prin cărțile lor să se impună în istoria universală a literaturii, scriind despre viață, frumusețe, iubire, adevăr, morală, iar cărțile lor rămân de referință în orice epocă. Adică ceva ce puțini din contemporanii noștri vor ajunge să fie, scriind ca Șișkin în Părul Venerei 😉
Care e treaba cu clubul de carte, pentru cei care nu au fost, dar ar vrea să participe:
- cum alegem cărțile – propune oricine, aici pe blog, oricâte titluri și autori, votăm doar noi ăștia care venim la club, iar cărțile care întrunesc cel mai mare număr de voturi sunt alea ce vor fi citite;
- cine are drept de vot – cei care au participat la club de cel puțin două ori, în ultimul an, și-și manifestă intenția de a mai veni;
- cine poate veni la club – oricine care a citit cartea din luna respectivă;
- când și unde se țin cluburile – de regulă la o lună odată, timp suficient pentru citirea unei cărți, într-un local ales de comun acord și anunțat aici pe blog înainte de întâlnire cu o zi-două. La ore rezonabile pentru clasa muncitoare, ori în cursul săptămânii seara după 19.00, ori sâmbăta. În pandemie l-am ținut online, pe skype, deci e și mai ușor de participat pentru cei care nu trăiesc în România sau la București – doar îmi trimiteți ID-ul vostru de skype și vă introduc în grupul magic al cititorilor de cărți;
- ce se întâmplă dacă am zis că vin și nu am ajuns – nimic, clubul nu e armată, e pe bază de afinități, cu cartea și cu oamenii din club. Dar ar fi bine ca dacă ai zis că vii sigur sigur și nu ai venit, să fie dintr-un motiv serios, de exemplu te-a călcat metroul sau ți-a murit cineva drag, pentru că altfel ești un neparolist trist care m-a făcut să rezerv masă de x persoane și să stau cu x-z la ea.
- întotdeauna cartea din luna curentă e afișată pe coloana din dreapta a blogului – cu un click pe poza cărții găsiți postarea cu toate cărțile din tura respectivă
P.S. Pentru că a văzut propuneri de cărți pe care deja le-am citit la club, vă rog să verificați înainte de a propune și acest top al celor mai bune cărți citite în ultimul deceniu.
Altfel, vă mulțumesc celor care ați înțeles să respectați regula simplă: o propunere de om 🙂 Văd că e greu cu regulile pe la noi…
Trilogia „Pământul sfărâmat” (The Broken Earth), de N. K. Jemisin. N-am lăsat-o din mână până nu am terminat-o. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să termin o trilogie în mai puțin de o săptămână (și nu e scurtă). Din păcate doar primele două volume sunt traduse în română (s-a plâns maică-mea că o țin editurile românești în suspans).
Nici prea clasic, nici prea vechi, actual și interesant, vin și va propun Philip Roth-Complot împotriva Americii.
Eu nu am citit-o, dar am citit altele de-ale lui și m-a marcat din multe puncte de vedere.
Rulează și un serial pe HBO făcut după cartea asta.
Nu ati citit acea carte dar o propuneti ? 🙂
Da, pentru ca am citit seria „Pastorala americana” de același autor și m-a marcat. M-a cucerit cu modul în care își construiește și deconstruiește personajele. E un soi de Dostoievski american.
Dacă e musai sa recomand ceva citit, na, atunci „Pastorală americana” sa fie. 🙂 mulțumit?
De principiu recomand cărți pe care nu le-am citit, dar vreau sa le citesc tocmai ca sa ma impulsionez sa le citesc 😉
Nu am intrebat cu nicio rautate…
Eu ma feresc sa recomand carti pe care nu le-am citit scrise de autori care mi-au placut foarte mult tocmai pe motivul ca sciitorii nu sunt roboti, dau si rateuri, unele grosolane …. Am citit carti exceptionale ca apoi cititnd o alta carte scrisa de acelasi autor sa ma intreb super-mirat „Brrr. sigur e acelasi om sau i-a furat cineva numele si l-a pus pe carte ???”
Perfect de acord, dar strict în cazul acesta e o carte premiata, are multe review-urile bune, autorul are o reputație foarte buna, cartea a devenit o serie de succes pe HBO cu recenzii bune și foarte bune.
Și mie îmi place Roth și Complotul e pe lista mea, o am în kindle de ceva vreme și își așteaptă rândul. Însă tema propunerilor de acum e: clasic citit și care a lăsat urme adânci 🙂
Pastorala s-a citit la club: https://www.dollo.ro/2013/10/defect-parinti-perfecti/
În cazul asta mai bine propun altceva?
Axel Munthe Cartea de la San Michele. Este autobiografia unui medic pasionat de artă, călătorii, psihanaliză
Soarele Gol (The Naked Sun), de Isaac Asimov. Am citit-o în liceu, iar combinația stranie de distanțare socială extremă și nuditate, plus logică robotică pe fondul meu de, să-i zicem, „handicap social necompensat” din vremea respectivă a fost deosebit de impresionantă.
Solaris, de Stanislaw Lem (dacă ați văzut filmul mai întâi, condoleanțe). Mi-a picat în mână în timpul facultății, în cel mai prost moment: sesiunea. Bineînțeles, n-am mai putut să învăț nimic până n-am terminat cartea, ceea ce înseamnă că a trebuit s-o citesc repede de tot!
Nuvela „Profesiunea”, de Isaac Asimov. O parabolă interesantă despre rolul educației școlare într-o lume în permanentă schimbare.
Sapiens, de Yuval Noah Harari (săru’mâna Dollo!), prima carte de istorie care are noimă! (E drept că nu l-am citit încă pe Neagu Djuvara)
Ehe! Bătrânul și minunatul Asimov
Încercați și trlogia lui Ken Follett
Solaris am citit la club (https://www.dollo.ro/2018/08/solaris-kris-harey/). A fost prima încercare de SF de la club, cu nu prea mare succes.
Trilogia Egipteanul, Etruscul, Romanul, de Mika Waltari. (+ Amantii din Bizant, romanul unei iubiri imposibile, pe fondul asediului si caderii Constantinopolelui). Exceptional scriitor de romane istorice, cu tenta ezoterica si filozofica.
a ajuns deja clasic? 🙂
Cam descurajante dimensiunile la Waltari 🙂 Cel puțin pentru unii de la club…
„Pe culmile disperării” Cioran….
Eram adolescentă, în depresie, cu diverse traume din copilărie, în prag de sinucidere….
Asta (culmea, contrar celor spuse de el) m-a făcut să continui….
Clasic – Casa Buddenbrook – Thomas Mann (saga unei familii de negustori la Marea Nordului).
Povestiri – Cafe au lait – Jullian Barnes Cititorul – Bernard Schlink
Fiul risipitor – Radu Tudoran
Mulțam.
Era vorba că propune fiecare una singură 🙂
Noi propunem, voi dispuneți și votați 🙂
E foarte greu să dispui când ai de ales între câteva zeci. De aia ceream câte una dar bună. Se pare că oamenilor le e greu spre imposibil să respecte niște repere simple 🙂 Nu mă mai mir de astea cu spălatul pe mâini și masca …
o singură propunere sau mai multe?
dacă e una: Radu Tudoran- Toate pânzele sus. nu se poate fără un clasic român. și pt că e cartea mea favorită, since ever and forever. și tot nu știa I cum e cu Comisia Dunării. 🙂
dacă se poate cu mai multe:
Jules Verne- Copiii căpitanului Grant. undeva în zona 11-13 ani am avut perioada Jules Verne. asta a fost una din preferatele mele.
Jane Austin- Rațiune și simțire. pt că de la ideea unui club de care axat pe Austin a plecat ideea acestui club. și pt că am recitit relativ recent ”mândrie și prejudecată” și parcă și-a pierdut un pic din savoare.
Charles Dickens- Oliver Twist. greu se poate mai clasic de atât, mi-a plăcut destul de mult și spre deosebire de altele, are doar un volum rezonabil. 🙂
ps. inițial le-am pus în altă ordine. dar m-am răzgândit. n-am mai recitit ”toate pânzele sus” de vreo 10 ani. 🙂
Ady, măcar de la tine, care au participat și la discuție, mă așteptam să respecți regula unei singure cărți 🙂 O să vă văd la vot…
îmi cer scuze. îmi era extrem de greu să fac o alegere și să propun o singură carte, așa că am cedat tentației și am urmat trendul propus de antecomentatori.
păstrează ca propunere doar ”toate pânzele sus”. este cea mai importantă carte a copilăriei și adolescenței mele.
dacă propuneam din prima o singură carte aș fi uitat de ea și aș fi plâns cu lacrimi de crocodil. 🙂
pot să mai adaug pe cineva? pot? pot?
Mark Twain- Huckleberry Fynn. pt că nu se poate o listă de clasici fără Twain. și pt că Huckleberry e preferatul meu dintre personajele lui Twain (mi se pare mai profund, mai real, mai uman, mai om decât Tom, mai bine creionat decât celălalt Tom și decât Edward; cu greu îmi amintesc restul personajelor) și e ceva vreme de când am recitit-o ultima oară.
Mi-e greu să mă decid. Lupta se dă intre Bulgakov (cu Maestrul, Inimă de câine și Viața domnului de Moliere), Milan Kundera (cu Insuportabila ușurătate a ființei) și Umberto Eco (Cimitirul din Praga).
Cimitirul din Praga a fost: https://www.dollo.ro/2012/11/umberto-eco-acest-julian-assange-offline/
Dama cu camelii – clasic, m-a marcat etc.