cronică de carte

Tag Archives: cronică de carte

Carte & alte arte 25/08/2017

Geniala doamnă Ferrante și poveștile ei despre noi înșine

Elena și Lila, două destine posibile într-o singură viață – cum a ales Elena Ferrante să-și trăiască imaginația în Tetralogia napolitană

Palatul viselor noastre

Palatul viselor este renumit ca cea mai puternică instituție a statului, însă văzut din interior e doar o rețea de frici individuale care acționează orbește în tunelul ce duce către propriul eșafod.

Frumoșii drogați ai culturii române

Narcotice în cultura română, de Andrei Oișteanu, o carte care spune că am avut și noi drogații și sinucișii noștri, chiar dacă nu scria asta în dreptul lor în manualele de literatură

Asumarea trecutului și prezentul judecăților

Un artist al lumii trecătoare, de Kazuo Ishiguro, este o mică bijuterie literară. Autorul reușește să-și transforme personajul dintr-un torționar fără voie într-un patriot de modă veche, care admite că poate a greșit numai de dragul fiicei sale, nu pentru că i-ar părea rău.

Să nu judeci o carte după faima autorului

Ascuns la vedere, de Nuruddin Farah, este o plicticoșenie scrisă incredibil de prost, ca o compunere de clasa a 6-a în care autorul vrea să-i demostreze tovarășei profesoare că a citit toată bibliografia obligatorie. Autorul trece drept cel mai important romancier african al momentului.

Zăpezile din capul nostru

Zăpezile de altădată, de Gregor von Rezzori, cartea de luna asta – despre amintirile din copilărie, bijuterii prețioase sau bolovani atârnați de picioare, pe care-i târâm toată viața.

Vremurile bune ale lui Bohumil

Doi dentiști beți se întrețineau într-o cârciumă. Unul dintre ei a început să-i scoată dinții din față celuilalt, iar ăla s-a apucat și el să-i scoată măselele unchiului Adolf. Bine că nu nimerise în cârciuma aia peste niște jugănari, conchide Bohumil Hrabal

Toată lumina pe care nu o putem vedea

Adevărul din cartea de la clubul de luna asta: de ce o broască sare imediat dintr-o cratiță cu apă clocotită, în schimb se lasă fiartă ca proasta la foc mic, dacă o bagi în aceeași cratiță cu apă rece. Cam așa funcționează și omul în societate.

Carnețelul unei femei singure

Carnetul auriu este jurnalul unei femei singure, al luptei dintre dorințele, visele ei și așteptările/constrângerile sociale, care au rămas și azi în vigoare, ca și în anii 60, când a scris Lessing cartea asta

Povești la metru, cu Cătălin Dorian Florescu

Zaira, de Cătălin Dorian Florescu, cartea de la clubul de luna asta, o telenovelă româno-americană scrisă nemțește despre o bănățeancă cu sânge catalan.

Cauți ceva în arhivă?

Cine e Dollo

Dollo vine de la Dollores. „Zice bine”, dincolo de orice modestie, vine de la Benezic – nume de familie care provine din zona Neamțului. Se zice că un strămoș de-al tatălui meu trăia într-un sat, acoperit acum de apele Bicazului, și era un soi de slujbaș al cetății. Treaba lui era să bată toba pe ulițe ori de câte ori stăpânirea mai lua câte o decizie. Era un fel de jurnalist medieval care îi informa pe oameni ce biruri li s-au mai pus pe cap. Un Monitor oficial oral. Când ieșea cu toba pe ulițe i se spunea „bine zici, măi!”

Citește mai mult...

Dollo zice Bine

Geniala doamnă Ferrante și poveștile ei despre noi înșine

Palatul viselor noastre

Frumoșii drogați ai culturii române

Asumarea trecutului și prezentul judecăților

Să nu judeci o carte după faima autorului

Zăpezile din capul nostru

Vremurile bune ale lui Bohumil

Toată lumina pe care nu o putem vedea

Carnețelul unei femei singure

Povești la metru, cu Cătălin Dorian Florescu

Articles

Ce citim luna asta

Buton pentru like-uri în euro

Cauți ceva în arhivă?

Cine e Dollo

Oldies but goldies

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

O zi la probațiune

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

USR, mai bine nu se poate