U na dintre cele mai înjurate bănci din România (poate cea mai, dacă ne gândim că are cele mai multe procese cu clienții, pe chestiunea comisioanelor abuzive) derulează zilele astea o campanie de spălare a imaginii numită „Dăruiește o bucurie”. Prin trei bloguri respectabile oamenii sunt invitați să scrie ce bucurie ar vrea să facă sau să-și facă cu 1000 de euro. Volksbank vrea să dreagă busuiocul miluind trei oameni cu câte 1000 de euro, după ce alături de alte bănci au înșelat încrederea multor mii de clienți reali (care au semnat contracte de credit cu ei) contribuind astfel la distrugerea brumei de reputație de care se bucura sistemul bancar în România. Conform datelor vehiculate în piață ar fi peste 4000 de procese în prezent pe rolurile instanțelor (Volksbank și BCR fiind cele mai date în judecată), dar numărul fraieriților este mult mai mare.
În principal procesele au fost generate de modificări unilaterale de contracte, ca și în cazul meu, sub pretextul implementării prevederilor Ordonanței 50/2010, aceea care stabilea că băncile trebuie să renunțe la comisioanele abuzive gen „comision de risc”. Volksbank a schimbat denumirea comisionului din „risc” în „administrare” și l-a lăsat bine mersi în contract. Însă punându-ți în față chipurile un act adițional la contract îți trăgea o țeapă mult mai mare decât asta cu comisionul: schimba dobânda fixă în variabilă sau schimba formula de calcul a dobânzii și te trezeai peste câteva luni că rata îți crește ca Făt frumos.
Am scris acum trei ani despre toate etapele prin care am trecut eu, ca mândră posesoare de credit pentru mașină: cum m-am conversat cu banca prin notificări reciproce, în care eu le spuneam că nu doresc modificarea contractului, decât în spiritul Ordonanței 50, cum ei îmi tot propuneau formule de calcul ale dobânzii în care-și prindeau urechile chiar angajații lor, cum atunci când credeam că ne-am lămurit și rămâne cum am semnat contractul în 2008 m-am trezit cu o rată mai mare și dobânda variabilă, deși eu nu fusesem de acord cu asta, cum i-am reclamat la ANPC, degeaba, și cum m-am lăsat păgubașă în final considerând că până s-ar încheia un eventual proces aș termina eu de plătit creditul.
Bref, azi continui să plătesc aproape 6 euro lunar un „comision de administrare”, adică fostul comision de risc, declarat ilegal, ceea ce va face ca în total, la finalul creditului, să dau băncii peste 500 de euro degeaba. Jumătate dintr-un premiu pe care banca îl dă acum ca să-și spele imaginea. Plus faptul că-mi țâțâie fundul trimestrial, când primesc scrisori de informare de la bancă, în care mi se comunică ce tulburări de personalitate mai are indicele Euribor.
Realizez că economic vorbind, ce face banca este profitabil: înșeli câteva mii de clienți, aduni probabil sute de mii de euro numai din comisioanele astea, apoi plătești câteva mii de euro, hai zeci maxim, pe niște campanii de PR și publicitate ca să pozezi în banca aia care răsplătește oamenii cu pasiuni. Ce dacă clienții ăia înșelați și familiile lor nu vor mai face vreodată afaceri cu tine, vor fi suficient de mulți alții de păcălit. Iar atâta vreme cât vei avea bani ca să cumperi complicitatea politicienilor și a instituțiilor statului, treaba va merge ca unsă. Nu e nimic personal, cum zice o replică celebră, e biznis. Dar din punctul meu de vedere, ca una care am mai luat credite și de la alte bănci în viața asta, Volksbank a fost cea mai lipsită de profesionalism nerespectând ceva ce ar fi trebuit să fie sacru în biznisul ăsta: contractul semnat.
Așadar, ca să revin la întrebarea din titlu, o bucurie pe care mi-aș face-o cu mia de euro de la Volksbank – vorbim și noi teoretic, că doar nu costă – ar fi să-mi achit mai repede creditul pe care-l am la ei și să ne vedem fiecare de bucuriile ei.
Odată scăpată de sclavia ratei lunare mă voi urca în mașină sau avion și voi porni să-mi cunosc/vizitez cititorii din lume. E un plan de care unii dintre voi știu, pentru că îl dospesc de ceva vreme. Promit să scriu din călătoriile astea cele mai bune reportaje și portrete de care sunt capabilă (și știți că uneori sunt) pe care le voi încheia cu o expresie ce va deveni celebră: dacă n-ar fi existat Volksbank n-aș fi aflat cât valorează libertatea! De fapt, iată, poate că titlul serialului de călătorie pe care-l plănuiesc ar putea fi chiar ăsta. Și atunci cu adevărat Volksbank ar putea să spună că ajută oamenii să-și cultive pasiunile 😉
Eroarea originara a fost cand ti-ai luat credit ca sa-ti cumperi masina. Masina ta valoreaza azi 1/3 din pretul de showroom si probabil 1/6 din cat vei plati tu in final, iar tu ai stat sclava (si continui sa stai), din cauza nerabdarii.
conform teoriei tale nu ar trebui să existe credite, pentru că orice bun cumpărat pe credit își pierde din valoarea inițială de inventar. ce scriu eu mai sus este că o companie a încălcat un contract, nu contează pentru ce a fost făcut contractul ăla.
Inteleg despre ce scrii, insa incerc sa-ti transmit si o alta lectie care ar trebui invatata de aici, in afara de cele pe care le mentionezi in finalul articolului: creditul de consum e o idee teribil de proasta.
Singurul credit bun si care are logica e cel de investitii.
Iar prin „investitii” inteleg numai ceva ce aduce ulterior profit si nu o „cheltuiala mare”, asa cum de vreo 2-3 ani s-au obisnuit ai nostri concetateni sa spuna.
lecția asta o știam de când am contractat creditul, am făcut-o fiind perfect conștientă că voi plăti mai mult decât face această mașină, care pentru mine a fost o investiție utilă, și continuă să fie, chiar dacă nu e profitabilă. îmi aduce bucurii, că tot suntem la capitolul ăla 😉
Cumparatura, Dollo. Sau „achizitie”, daca vrei sa sune… mai intelectual 🙂
Limba romana are multe cuvinte, este pacat sa nu le folosim. Lasa investitia pentru „investitori”.
In cazul de fata investitorul ar putea fi banca. Desi camatar este cuvantul mai potrivit.
Acum trebuie sa ma duc sa „investesc” intr-o paine si-un bec. Duminica placuta!
In lectiile de educatie financiara care se fac in tarile cu apa calda se spune ca nu trebuie sa faci credit pentru ceva care se devalorizeaza in timp. Trageti voi concluziile pentru ce e bine sa faci credit si pentru ce nu. Si aici intra si imobilele a caror valoare scade (cum se intampla acum).
Investitia este un bun care iti aduce un castig ulterior (de cele mai mulle ori financiar). Cumparaturile pentru confort si placeri nu sunt investitii. Asa pot sa zic ca investesc si eu intr-o bere la terasa.
în țările cu apă caldă și băncile respectă contractele, chiar dacă prin absurd niște needucați financiar s-au apucat să-și facă credite extravagante. eu nu m-am plâns că nu vreau să returnez banii, nu am sărit nicio rată până acum, m-am îndeplinit datoriile de creditat, ceea ce nu se poate spune despre partenerul de contract, care mi-a transformat creditul într-o aventură imprevizibilă, doar pentru că a putut.
si cum considerati creditul pentru un imobil pt locuit?! de consum sau investitii?1
daca este de consum, pot sa va spun ca rata mea este cu cca 50 euro mai mica decat chiria pentru un apartament identic in aceeasi zona (2-3 blocuri la stanga/drepta). sau ca diferenta dintre rata mea (apartament cu 2 camera, conf. 1, balcon 9mp, in reabilitare platita exclusiv de primarie) si chiria pentru o garsoniera intr- o zona umana (am locuit 3 ani in rahova, n-as refuza sa ma mut acolo iar) era de 70-80 euro. cam cati ani mi-ar luat economisind 100 euro/luna pana sa pot cumpara o garsoniera/apartament.?!
da, stiu perfect ca voi plati dublul banilor imprumutati, am citit contractul, dar in timpul asta, daca voi plati rata la timp nu va veni proprietarul beat prastie, la 10 seara: „m-am certat cu nevasta, divortez, ma mut aici, pleci acum”, (i s-a intamplat unei cunostinte, studenta la vremea aia, 20-21 ani, locuia singura), nici nu ma va suna proprietarul, la mijlocul lui septembrie cand se intorc studentii si chiriile sar in aer „pana saptamana viitoare sa plecati, imi vin niste rude, n-am unde sa le cazez, daca vreti, puteti sa va intoarceti dupa o luna” (mi s-a intamplat personal; nu, nu m-am intors), nici n-o sa trebuiasca sa aduc imbunatatiri in apartamentul alcuiva sau sa fac numai dus (altfel il inund pe vecinul de jos) vreo 3 ani pentru ca sifonul e stricat si proprietarul nu vrea sa-l repare sau sa scada costurile reparatiei din chirie (ar fi insemnat sa renovez toata baie cu gresie cu tot).
sau pot sa-ti explic ce moft e masina: cum ar fi sa cauti fara masina o farmacie pe 1 ianuarie prin sate pierdute pe munte sa cumperi ceva pt copilul de 4 ani (sacosa cu medicamente pt urgente pt 3 zile de revelion a prietenilor in cauza era mai mare decat sacosa cu medicamente pe care as fi putut eu s-o strang in toata casa, cu tot cu vitamine si supliemente; nu plecasera cu mana in gura).
cum e sa faci cu trenul si alte mijloace de transport in comun un drum in 19 ore, drum pe care cu masina l-ai facut in 10 (si asta pentru ca te-ai oprit de vreo 2 ori sa vomite copilu’ si sa speli masina dupa, de 3 ori sa se dezmorteasca adultii si inca odata sa vizitati nus’ ce).
cum e sa stai vreo 2 ore si ceva, la marginea soselei intr-un sat in mijlocul nicaierului, pe o ploaie mocaneasca (sa-mi aminteasca cineva sa nu-mi mai programez concediul la sfarsitul lui iunie; in ultimii cativa ani a fost o vreme oribila) pentru ca nimeni nu stie exact unde opreste microbuzul spre orasul x si nu exista nimic care sa indice o statie.
cum e sa te duci de 2-3 ori pe saptamana la piata/cumparaturi pentru ca nu poti cara mai mult de 4-5 kile. sau numa’ de 2 ori daca te duci cu rucsacul si arati ca ciobanii care-si cara provizii pe munte. (am rucsac rosu, daca ma intalniti in metrou)
cum e sa o iei razna cu capul de fiecare data cand se anunta greva la metrou si/sau ratb. (in general, nu m-as duce la serviciu cu masina nici daca mi-ar fi oferita cadou si combustibilul ar fi gratis). si nimeni din colegi nu locuieste cat de cat apropiat in zona in care locuiesti. (dollo, era cat p-aci sa te rog sa-mi postezi un anunt in sensul asta)
n-am masina si nici de gand sa fac credit pt asta. dar n-o consider un moft, ci o investitie. poate nu-ti salveaza bani (desi, la cati bani am dat pe transport in concedii, cred ca as fi iesit mai ieftin cu masina proprie; chiar daca era luata cu credit), dar iti salveaza timp (muuult) si sanatate mintala.
Si creditul tau e tot de consum. Notiunea de investitie nu are nimic de-a face cu confortul personal si psihologic, asa cum se pare ca ar fi justificarea la moda.
Investitie inseamna, sec, o cheltuiala facuta in scopul obtinerii ulterioare de profit. Restul sunt achizitii, cheltuieli.
Am auzit si citit aiureli precum:
– investesc in schiuri
– investesc in cauciucuri de iarna
– investesc in router
– investesc in masa de revelion (!?)
De cele mai multe ori expresia era in sens negativ, adica nu investesc in…
Ergo, „investitie” pare sa insemne, mai nou – in mintea unora – cheltuiala pe care nu (prea) ti-o permiti.
Pe aceeasi linie mi se par si justificarile de mai sus: nu imi permiteam din banii mei, deci am facut credit, dar stai sa vezi de ce e investitie, deci nu cheltuiala, deci nu mi-e deloc ciuda ca am fost nevoit(a) sa fac credit.
Ba e normal sa-ti fie ciuda. Ca doar am scris mai sus, ai fost nevoit(a). Deci termina a mai numi cheltuielile investitii, accepta fata de tine ca e nasol ca a trebuit sa faci credit si gata.
Eu iti tin pumnii sa castigi mia de euro. 🙂 Si te felicit ca te-ai bucurat de masina.
Lasă că și fără banii lor tot ajung eu peste mări și țări la tine 🙂
Daca ai refuzat AA-ul propus dupa aparitia OUG50 NU aveau voie sa-l implementeze unilateral.
La nivelul intregii tari sunt deja 2.000 de procese finalizate…irevocabil in favoarea clientilor,
O parte dintre procesele pe rol (cele demarate in Tribunale) au ajuns la ICCJ unde s-a format deja o practica unitara…VB pierde proces dupa proces.
http://clientivb.wordpress.com/2013/02/20/sa-numaram-irevocabilele-de-la-iccj/
Parerea mea este ca nu trebuia sa te dai batuta…chiar daca valoarea creditului nu era mare, deci miza motivanta. In primul rand e vorba de principii si apoi de bani. Bancile din Romania trebuie oprite in a mai face doar cum le taie capul, contrar legii. Trebuie luptat pentru a schimba relatia client-banca existenta….de „master and servant”…intr-o relatie cu adevarat de business, bazata pe respect si corectitudine.
am refuzat două AA-uri pe Ordonanța 50, dar ei susțin că nu i-am notificat și a treia oară, conform legii prin care s-a aprobat Ordonanța 50, iar eu nu știam că trebuie să-i mai notific o dată ca să le spun și pentru a treia oară ceea ce deja spusesem de două ori.
povesti! te-au pacalit ca pe atatia altii…
Ai gresit profund cand nu i-ai dat in judecata. Si gresesti in continuare ca nu o faci. Se castiga destul procese si pe comisionul de risc, nu mai vorbim de dobanda majorata abzuziv. Inclusiv de cei care au semnat acte aditionale cu banca. Cauta pe net si gasesti tot ce iti trebuie (chiar si pe feisbuc).
Si o sa-ti recuperezi banii inapoi, plus ca vei avea satisfactia sa le fi dat o palma peste ochi camatarilor. Care va fi priceless. Pentru restul exista …. (vorba reclamei)
știu, dar la momentul 2010 când voiam să-i dau în judecată abia reușeam să-mi plătesc rata, nu prea aveam suficiente resurse ca să cheltui pe un proces. între timp am ajuns să număr lunile rămase până la liberare…
Am văzut la Petreanu campania asta şi am vrut să mă înscriu şi să spun că aş vrea să te ajut să scapi mai repede de creditul de la Volksbank. M-am răzgândit pentru că mi-am dat seama că eu dacă aş fi în locul lui Petreanu, m-aş feri de scandaluri, iar acordarea unuia dintre premii unui coleg blogger sigur ar nemulţumi, s-ar găsi câţiva să strige că e blat (chiar dacă n-ar fi) şi mi s-ar duce naibii imaginea de om corect. Aşa că iartă-mă că nu-ţi fac bucuria asta.
Şi mai e ceva, cred că cea mai înjurată bancă e BRD (probabil urmată de BancPost şi Raiffeisen), dar nu e în topul proceselor pentru că aşa toacă nervii clienţilor încât nimeni nu mai are chef s-o cheme la tribunal.
să nu ne lăsăm duse de val, totuși, nici prin cap nu-mi trece că dacă prin absurd Petreanu ar lua în calcul această postare, banca ar fi de acord să dea banii pentru așa ceva. dar am zis că e util să îmi spun povestea, poate învață din ea și alți needucați financiar ca mine 🙂
În urmă cu ceva ani eram la o coadă damboviţeană la mici în Tineretului. Pe lângă că erau scumpi si greu de procurat datorită cozii interminabile, duduia mi i-a dat şi arşi. În momentul în care i-am refuzat s-a si găsit un cetăţean din spate care i-a acceptat aşa cum erau eu primindu-mi astfel nişte priviri pline de tandreţe de la duduia despre care vă ziceam. În fine, morală: nu se vă schimba nimic atâta timp cât există alţi fraieri care acceptă ceea ce tu ai refuzat.
cati bani mai ai de dat la banca Dollo ?
2000 fără ăștia 1000 :))
aha
Exista o solutie !.
Discutam saptamana viitoare .
Se zice ca America s-a construit pe credit.
A lua un imprumut e cat se poate de normal, se practica peste tot in lume. Imprumutul are avantaje si dezavantaje, si fiecare e liber sa le puna in balanta.
Hai sa analizam 3 exemple de creditare pe propria mea experienta
Sa incepem cu masina: Eu si sotia mea am inchis deja un credit pentru o Solenza si un leasing pentru un Ford. In ultimii 10 ani am avut ca si masini de familie 2 masini noi care se raportau la posibilitatile noastre din momentul respectiv. Subscriu 100% la postarea lui Ady cu exemplele respective si inca 2 comentarii: 1) am preferat sa dau in plus 20 euro pe luna ca si dobanda la o masina noua decat sa ma uit ca prostu’ la o dacie din 78 care m-a lasat in pana la cucuietii din deal si eu nu ma pricep sa o repar ca am facut ase-ul si nu politehnica; 2) cu cele 2 masini ale familiei si niste masini mai multe pe care le-am avut pe mana ca si masini de servici ne-am facut concedii, vacante si sfarsituri de saptamana cum ne-am dorit, am mutat mobila , am furat mirese, am plimbat saci de struguri pe dealuri si ne-am rezolvat orice problema a aparut fara sa astept un taximetrist nesimtit sau am dus copilul la Grigore Alexandrescu fara sa stau la mana unei salvari care nu mai venea etc. Concluzia: in vremea noastra masina e necesara.
Hai sa trecem la casa: Am citit acest articol pentru ca am 2 credite la VBR la care facem plati de aproape 10 ani. Ne-am facut casa pe care am vrut-o si ne bucuram de ea. Nu ne vom muta inapoi la bloc decat cu picioarele inainte. Toate bucuriile pe care ni le ofera casa au un cost (dobanda) pe care mi l-am asumat si si pana acum nu avem o zi de intarziere la plata ratelor. In schimb am stat cu tunurile pe VBR, i-am preasat cu renegocieri, refinantari si avem dobanzi in piata. Si luna de luna verific extrasele de cont si stau cu ochii pe ei ca pe butelie. Cel putin membrii de board care dicteaza strategia sunt niste animale din regnul porcilor si al magarilor sau al raselor rezultate din incrucisari succesive dintre cele 2 specii.
Card de credit combinat cu descoperit de cont. Sotia mea are un card de credit la o banca austriaca care are conventii de tipul rate fixe fara dobanda cu diversi retaileri. Asa ne-am luat o serie destul de larga de electronice in casa si le-am platit in anul urmator (nu e usor sa dai 2000 RON pe un LCD). SI acum vine partea amuzanta. Acea banca nu a vazut in ultimii cativa ani nici un leu de la noi pentru dobanzi sau penalitati sau comisioane pentru ca tot ce ne-am luat cu banii de la ei le-am platit la timp ratele. Si fara sa le stiu sistemul sunt convins ca sotia mea e incadrata la categoria de clientii: „Ardeti-l macar cu 10 lei la zece ani sau inchideti-i conturile ca se adanceste pierderea in fiecare an.”
In alta ordine de idei eu am migrat de la o mare banca franceza catre o banca olandeza , care mi-a dat ce am nevoie: internet banking, card de credit si descoperit de cont la niste dobanzi rezonabile si care acopera cateodata (risc asumat dpdv al costului) gaurile de la o banca austriaca.
Unde vreau sa ajung: Am invatat sa ma adaptez si sa lupt cu bancile ca sa imi fie mai bine. In alta ordine de idei putem trai si fara banci, dar o sa ne uitam in vitrine si o sa salivam dupa diverse sau o sa ni le cumparam cand toti ceilalti au respectivul lucru sau ne luam la lupta cu ele si le invatam sa danseze dupa cum vrem noi. E strict optiunea noastra.
Asta o sa te facă sa te simți puțin mai bine 🙂
http://uk.reuters.com/article/2013/10/29/uk-rabobank-libor-idUKBRE99S0ND20131029
Apropo, poate le trimiti articolul si le spui ca-i reclami in tara mama, Germania. 😉
P.S. Cand te pui pe călătorit ești binevenita si prin NL.