A zi i-am cunoscut pe primii oameni fără religie din blocul recenzat de mine. Am recenzat până acum peste 50 de gospodării din bloc, deci am trecut de jumătatea cotei alocate, și ponderea o dețin fără îndoială ortodocșii. Cele două familii despre care vă spun au pregătiri diferite, nu se înscriu neapărat în portretul robot al ateului, dar ambele au avut aceeași motivație pentru care au ales să răspundă la întrebarea „cărei religii considerați că aparțineți?” cu varianta „fără religie”. Părerea proastă pe care au dobândit-o în ultimii ani despre Biserica Ortodoxă Română.
Oamenii mor de foame și ei ne jupoaie ca să construiască biserici
„Scrieți fără religie, ca să nu mai dea ăștia bani la biserică. Stau cu icoana deasupra ușii, dar când văd ce afaceri face biserica sau cum te jupoaie dacă faci un parastas mi se face silă. Mai bine ne declarăm fără religie poate va conta undeva”, a comentat tatăl. La fel ca el s-a declarat toată familia.
Ceilalți erau dezamăgiți de ce văzuseră în ultima vreme la televizor, despre afacerile arhiepiscopiilor ortodoxe, comparativ cu activitatea caritabilă reală a bisericii. Au decis să se declare fără religie cu aceeași speranță: statul să nu mai finanțeze biserica. „Oamenii mor de foame și ei ne jupoaie ca să construiască biserici”, a fost supărarea celuilalt tată de familie.
Probabil că procentul celor ca ei va fi la fel de nesemnificativ în final, precum numărul ateilor la precedentul recensământ. Ascuns în masa mare de credincioși de fațadă. Un alt tip recenzat azi a admis că „ar merita să scriu acolo ateu, dar se supără mama pe mine. Lasă, scrieți de data asta ortodox…!
***
Cred că procentele nu vor fi mult diferite acum față de recensământul din 2002, în ciuda campaniilor de conștientizare derulate în ultimii ani. Iar motivul stă în modul în care se recenzează efectiv locuințele. Pentru recenzor este suficient să ia datele de la un reprezentant al familiei, care deține datele celorlalți membri și acordul lor ca să le dea. Pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori am avut în jurul mesei de recenzare toată familia adunată. În aproape toate cazurile am primit datele de la un singur membru al familiei. Fizic nu ai timpul necesar ca să revii la aceeași adresă de 5 ori să zicem, dacă nimerești o familie cu 5 membri, fiecare cu programul lui.
Recenzarea online ar fi dat rezultate mai aproape de realitate
Să presupunem că în general tinerii s-ar înscrie în acel procent de „rebeli” care ar fi dispuși să se declare atei sau fără religie. Ei de regulă nu sunt găsiți acasă (ca să nu mai spun de faptul că mulți sunt încă tolerați în casele părintești), dar datele lor figurează în recensământ, oferite de mama, tata sau bunica. Ce credeți că răspund aceștia pentru ei la întrebarea despre religie? Declară religia în care au fost botezați, chiar dacă tinerii poate n-au mai dat pe la biserică de când au fost băgați în cristelniță. Cu tonul acela mirat-apăsat, atunci când îi întrebi. Ortodox, cum, se mai poate și altceva?
Altfel ar fi stat situația dacă într-adevăr România s-ar fi comportat ca o națiune europeană și ar fi dat posibilitatea acelor câteva milioane de români cu acces la internet să se recenzeze online. În felul ăsta am fi fost mai siguri că majoritatea recenzaților ar fi răspuns personal pentru ei, așa cum i-ar fi tăiat capul. Și nici nu se mai făcea atâta tapaj inutil despre securitatea datelor, dreptul recenzorului de a intra în casă, furt de CNP-uri în scopuri politice etc.
Lăsând la o parte erorile de organizare, slaba pregătire a recenzorilor, bâlbele cu CNP-ul, întrebările care stârnesc ba amuzamentul, ba indignarea, recensământul ăsta nu va arăta cu siguranță adevărul în multe privințe. Oamenii preferă să mintă de exemplu și ce număr de ore lucrează săptămânal, de teamă că firmele care-i exploatează să nu pățească ceva dacă statul află că muncesc peste 10 ore pe zi. Iar asta se datorează, printre altele, faptului că nu au încredere în teoria că datele astea folosesc strict în scop statistic. Azi m-au întrebat cel puțin cinci oameni „care este relevanța datelor adunate la recensământ?”. Una era sigură că cineva vrea să câștige „din nou” alegerile cu CNP-ul ei, alta a refuzat să mă primească în casă, și s-a chinuit să scoată ditai masa pe hol pentru zece minute de recenzare. Oamenii au căpătat apucături paranoide mai ales după ultimele zile în care au fost bombardați cu informații contradictorii și pe alocuri eronate despre recensământ. Mulți au răsuflat ușurați azi după ce am încheiat de completat formularele, spunând: „cum, doar atât? Pentru întrebările astea se face atâta caz la TV?”.
Nu știu ce Românie va arăta recensământul, dar tare mă tem că va fi doar imaginea zugrăvită de acea treime din familie care „răspunde” pentru toată lumea și stă mai mult pe acasă.
P.S. A, uitasem, dacă v-ați ținut respirația în așteptarea răspunsului de la „șefu” cu privire la obligativitatea de a da CNP-ul, să știți că așa cum v-a sunat pe voi, așa și pe mine 😀 Deci rămâne cum am stabilit.
Citiți jurnalul meu de recenzor:
Cum s-a facut instruirea recenzorilor – partea 1, Care-i capul familie tale? Si cum se închina el?
Cum s-a facut instruirea recenzorilor – 2, Recensamantul, treaba romaneasca
Ziua 1, certitudinile și pixul recenzorului șef
Ziua 3, azi am recenzat (și) o plăcintă cu dovleac
Ziua 4, si chinez, si ateu, si friguros
Ziua 5, dimineața, la TV CNP-ul nu e obligatoriu, pe teren nu se stie
Ziua 5 bis, scrieți „fără religie”, să nu mai dea ăștia bani la biserică
Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP
Ziua 8: Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd și semnez
Ziua 9: Azi am anulat o căsătorie
Ziua 10: Cine-l recenzează pe Boc?












Recenzorul are neaparat nevoie de masa? Ca eu n-am asa ceva in casa. Serios. Am un birou (plin cu hartii si jucarii) si doua masute din alea mici si joase (pe care in momentul asta zac diverse… aparat de masura, baterii, dracovenii electronice in curs de reparatie cu matele scoase pe afara, un mixer transformat in aparat de gaurit, mini-burghie, hartiute, pixuri).
Păi sunt cel puțin trei formulare care trebuie completate într-o gospodărie. E mai comod pe o suprafață tare și plană. Că o fi masă, scaun, tejghea, ceva pe care să te sprijini. Eu am mai scris și pe genunchi, dar nu e comod deloc.
Damn, nici scaun tare n-am. Presupun totusi ca masina de spalat e buna…
E bună la multe… :))
……….Nu vreau sa fiu indiscret, dar cu ce te ocupi tu de ai toate chestiile astea pe birou????
N-au nici cea mai mica legatura cu ocupatia. Nici hartiile si nici jucariile 🙂
eu stiu ca, prin occident, cele mai indiscrete intrebari puse cuiva si la care nu ai sa capeti raspuns, chiar se manifesta cel interogat cu ostilitate, sunt despre cit cistiga, ce politica face si ce religie practica !!!!
Și la noi sunt opționale cele trei, privitoare la religie, etnie și limba maternă. Dar eu n-am întâlnit pe nimeni care să nu vrea să răspundă la astea. Mai degrabă la altele, cum ar fi locul de muncă sau dacă trăiesc în uniune consensuală. În recensământul nostru nu există întrebări privitoare la cât câștigi sau ce politică faci.
Sa inteleg ca este posibil ca altcineva din familie sa raspunda pentru tine, daca nu esti acasa?
Da, este suficient să răspundă unul pentru toți
Cei care gandesc si traiesc cu burta, cu aia sa se aleaga. Cei care aleg sa-si invinga impulsurile animalice si sa mai aiba si suflet…se roaga pentru voi.
Din pacate pentru conceptia ta este taman invers. Fanaticii religiosi nu au contribuit cu absolut nimic la progresul omenirii, din contra au tinut omenirea in mizerie timp de peste 15 secole!
Toti mari creatori ai omenirii din cele mai vechi timpuri si pana astazi au fost atei, iar daca vrei si cateva nume: Ferdinand Magellan, Ernest Hemingway, Stendhal, Arthur C.Clarke, Isaac Asimov, Voltaire, Arthur Schopenhauer, Mark Twain, Sigmund Freud, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Galileo Galilei, Einstein, etc. etc. Si ca o surpriza pentru tine te invit sa citesti si cateva strofe din poezia lui Mihai Eminescu „Imparat si proletar” incepand cu strofa:
Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Te invit de asemenea sa vezi si niste maxime ale marilor minti luminate ce au trait pe acest pamant:
Vorbe de Aur (prima parte)
https://www.youtube.com/watch?v=cdPP3CorCFU&feature=related
Vorbe de Aur (partea a doua)
https://www.youtube.com/watch?v=AVzFIRrYnyg&feature=related
Poate iti vei pune problema ce se intampla pe lumea asta ca „Dumnezeul” din religii nu ajuta cu nimic umanitatea, din contra aduce numai suferinte, razboaie, dezbinare, mizerie, regres, etc. in acest caz te invit sa faci rost de doua carti, sa le citesti in paralel si sa le analizezi cu mintea ta! Biblia cu vechiul si noul testament si cartea lui Pavel Corut „Mantuirea de dupa cumplita ratacire” – o gasesti gratuit si pe net.
O sa afli adevarul despre religii si de ce a trebuit sa inventeze biserica porunca: „Crede si nu cerceta”.
Cum sa ia cineva opiniile tale cu privire la religie in serios, daca nici macar informatiile factuale nu sunt corecte? Galilei n-a fost ateu (pe ceillati nu i-am verificat), iar expresia „crede si nu cerceta” ii apartine lui Celsus, un adversar al bisericii.
Dar tu de cand ai capatat apucaturi paranoide referitor la treimea de familie care cauta neaparat sa dea informatii false despre doua treimea care nu banuieste nimic? Nu mai lua in seros telenovelele…
eu voi completa recensamantul tocmai pentru a spune ca sunt crestin ortodox. restul nici nu ma intereseaza… iar cand vad initiative de genul dollo.ro devin si mai hotarat.
Sigur, fiecare poate avea opinia proprie: asa cum dollo considera faptul ”ăștia dau bani la biserică” o prostie, eu il consider un lucru bun, pentru a sprijini singura forma de educatie sustenabila care pătrunde la toate nivelele sociale
Pai ia autofinantati-va religia, si nu mai avem nici o pb…nici contribuabilii ca nu se fac scoli si spitale ci catedrale, nici ortodoxii ca se foloseste „ochiul dracului” de la atei, satanisti, masoni si agnostici pt catedrala.
sau…banii de la buget is prea multi si prea buni?
oare cind va veti schimba discursul din „sa se dea” in > „hai sa dam doar noi ortodocsii”???
cautati in dex > autofinantare 🙂
Ce e biserica, educatie??? :))))
Defapt ai si tu dreptate, unii oameni nu pot face efortul necesar intelegerii unor stiinte mai exacte si prefera basmele urlate de burtosi cu barba si sutana si indopati cu un profit de 6 mil. de euro pe an neimpozabil.
Sensul religiei s-a pierdut undeva inainte de Evul Mediu.
Iar ritualurile crestine sunt copiate de la diferite alte „religii”
acum pagane. Cam toate inventiile de care te bucuri tu acum(inclusiv dreptul la libera exprimare) sunt aduse de oameni care s-au opus cu indaratnicie metodelor „habotnice” de pastrat oamenii cu nasul in „singura carte”.
De opinie vorbesti pana cand dai de fapte, informatia pe care o arunci tu in joc cu educatia e subiectiva si ne-sustinuta de dovezi. Pe cand cea cu profitul bisericii din afaceri si salariile popilor platite de la buget este.
si ce a invatat religia bun?!
hai fii omule serios.
pe langa asta suntel stat laic nu crestin!!! e neconstitutional sa dea statul bani unei institutii particulare (care face evaziune fiscala la greu…) toate eviden in numele religiei… legea pamanteasca e pentru oameni nu pentru popi…
sa nu furi, sa nu ravnesti avutul altcuiva
sa nu ucizi, sa nu faci avort
sa nu preacurvesti
sa nu marturisesti stramb
sa nu iei numele Domnului in desert
sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta
sa faci milostenie
si cu ce te ajuta asta AT?
iti face rost de mancare? de servici? te ajuta sa faci noi descoperiri stiintifice?
Descoperirile stiintifice chiar nu ma ajuta cu nimic daca nu stiu ca acele principii sunt respectate in societate.
pe bune?!
1 – eu sunt ateu si respecti principiile societatii mai bine decat multi crestini… ca sa traduc putin: respectarea principiilor e independenta de religie. daca vrei sa furi, o sa furi in numele domnului fara probleme, daca nu vrei sa furi, nu o sa furi chiar daca tu crezi ca dupa ce mori o sa incetezi sa mai existi
2 – descoperirile stiintifice ne-au facut sa avem masini, avioane s.a.m.d., fara ele stateam in pestera si azi.
Crezi ca omul de azi, cu masini si avioane, e mai fericit ca omul din pestera?
Religia = „singura forma de educatie sustenabila care pătrunde la toate nivelele sociale” ??!!! – Asta este o gluma, nu-i asa? Cea mai hazlie auzita in ultimul timp 🙂
1. Problema e de unitate intre individ și declarații, intre micro și macro. Micro nu vreau copilul meu sa meargă în armata, macro am o încredere imensa în armata. Micro nu dau pe la biserica, macro sunt creștin ortodox. Recensământul nu va rezolva problema asta mai ales ca e considerat o metoda de supraveghere și nu o metoda în care viata va deveni mai buna.
2. Zicem ce dă bine. Ne pasa mai mult de cum ne vad vecinii decât de cum suntem. Putem sa avem o grămada de gunoi, dacă bemweu’ strălucește.
3. BOR nu își asumă rolul de lider al societății civile asa cum ar trebui. La fel ca politicienii, totul e la un nivel înalt. Politicile trebuie sa fie în strada, nu doar abstracte.
Ai rezumat foarte bine situația 🙂
>BOR nu își asumă rolul de lider al societății civile asa cum ar trebui.
Aoleu – tu iti dai seama ce ar urla toti ateii ultra-convinsi daca s-ar intimpla asa ceva ? :))
Asta e cam ca in bancul cu iepurasul : daca se face ceva nu e bine ca e amestecul religiei in politica, daca nu ca de ce sta deoparte … 😉
Se face mare tam-tam pe acest recesamant… Desigur, cea mai ”neortodoxa” treaba este, sa raspunda bunica in locul meu la intrebarea cu religia – ca m-ar declara automat orto… – desi eu sunt ateu – m-am declarat Agnostic – recezorul : ”Ce-i aia!”
I-am recomandat wikipedia.org – la fel – a ramas mirat! Atunci, i-am recomandat DEX_ul.
Teo, daca te-ai declarat „agnostic”, vei fi trecut la „alte religii”. Mult mai potrivite erau optiunile „ateu” sau „fara religie”.
din exact acelasi motiv ca familiile din blocul asta m-am declarat si eu „crestin de rit modest”
doamna recenzor a ridicat din sprancene si a zis… sa stiti ca eu asa scriu, cum spuneti!
da, da, am zis… si i-am explicat de ce simt nevoia sa fac asta.
circula un viral pe Fb, sa ne declaram „crestini de rit modest” si mi s-a parut o idee buna.
Dim păcate nu cred că vei fi numărat în altă parte, decât tot la o religie. Iar asta nu va contribui la stoparea finanțării cultelor de către stat
Draga Teodor (Darul lui Dumnezeu),
Ai o problema cu bunica, nu cu recensamantul.
asa este cand ii trimite pe toti incultii ca si recenzori.
asa este cand si recenzorii au fost numiti pe pile iar sefi de recenzori ot din cadrul familiei pentru ca sunt mai bine platiti.
asa este cand i-au angajat pe pensionari sa mearga ca si recenzori.
mai sunt cate unii care o iau si personal si daca bietul om raspunde ca crede in copaci sau in flori, recenzorul ii tine o lectie de convertire la martorii lui iehova.
sau recensamant facut inexact, iar in secuime sunt intrebati la etnie doar daca sunt romani, maghiari, etc., nicidecum secui.
deci bla bla si bla bla.
mai este putin si auzim pe scara blocului cum un recenzor il ia la bataie pe un respondent pentru ca nu raspunde ce vrea recenzorul.
La noi in bloc recenzorul a pus un afis si si=a trecut nr de tel:)
Cred ca am ris 20 de minute….chiar crede ca o sa il sun sa vina la mine? adica…pe banii minutele si abonamentul/cartela mea? Nu e vb de aia 3 centi sau cit o fi costind…..e asa de chestie 🙂
Inseamna ca pe viitor ma suna primaria > veniti va rog, e gata adeverinta ce ati solicitat-o?
Sau aia de la finante> va sunam ca sa va spunem ca nu e coada la noi la ghiseu, puteti veni sa depuneti birurile catre stat (aka declaratii de jefuire, pardon impozit?)? 🙂
:)) :)) :)))
Păi și eu am trecut numărul de telefon pe biletele lăsate în usile celor pe care nu i-am găsit acasă. Asta e procedura, teoretic speri ca omul să dorească să fie recenzat și să te sune ca să-ți comunice atunci când îl găsești acasă. Pe mine m-au sunat câțiva.
Si aia care nu suna, se face o lista cu ei si sunt turnati la militie, sa vina amenda?
Din „fericire” am un job cu aprox 9-11 ore pe zi. Cind o iau spre casa mai trec pe la A sau B, pe la un magazin sau un dentist.
Evident, nu oi fi asa prost sa merg fugutza-fuga acasa ca vine recenzoru:) Si nici asa fraier sa ii trintesc usa in nas daca suna/ciocane. Pt aia ar trebui intii sa deschid.
Da chiar ma intere mecanismul 🙂 Statul – din nou – si-a asigurat benevolenta si colaborarea cetateanului fluturind amenintarea unei amenzi, destul de mare.
Teoretic, recenzoru ma toarna ca nu is acasa cind anunta el si/sau nu am sunat la nr ce mi l-a lasat, deci din simpla declaratie a unui recenzor (care poate e al dracu si lenes, mai bine toarna N persoane decit sa revina de 3-4 ori la aceeasi adresa:)
Ma intere detaliile astea asa, ca sa stiu cu frumos se poate purta statul si societatea rrrrrrromineasca cu un cetatean.
Exagerezi. Recenzorul e obligat să vină și să tot revină până pe 31 octombrie, să lase bilete. Dacă nu te găsește niciodată, raportează la final că nu a găsit niciodată pe nimeni la acea adresă. Dacă tu îi spui clar, în față, că refuzi, atunci va raporta că ai refuzat. Numai atunci, teoretic, ai putea fi amendat. Dar cum nimic nu mai e sigur în materie de reguli, p- aci… e posibil ca la final să aflăm că nici recensământul în sine nu era obligatoriu…