Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Țin să vă anunț decesul ospitalității la români. Am recenzat azi zece locuințe (norma pe care mi-o propusesem) dar niciunul, un singur omulete dintre cei recenzați nu mi-a dat un pahar cu apă. Și mi-era o seteeee…! În rest, am fost mirată să văd cât de obedienți sunt oamenii, pe alocuri chiar creduli, cum m-au primit în casele lor fără obiecții, și mi-au oferit pe tavă datele lor, fără să comenteze. Toți erau informați că „trebuie să vină cu recensământul” și că „trebuie să dăm datele”.

 

Avem țevi de apă caldă, dar nu și apă

Au fost totuși comentarii despre lipsa de căldură și de apă caldă din bloc, mai ales la întrebarea despre utilitățile locuinței. Era o avarie în zonă.

Am început programul cam de la 12.00, după ce am mâncat acasă niște friptură la tavă cu cartofi și o salată de varză.  Pe drumul spre blocul cu pricina m-a apucat o criză de strănut cu rinoree apocaliptică, declanșată de alergia mea la praf. Pe stradă se turna asfalt și era un nor de pulbere în jurul blocului.

Strănutând, suflându-mi nasul, strănutând… am sunat timid la ușa apartamentului la care administratorul îmi spusese că găsesc sigur pe cineva acasă. Mi-am făcut botezul în recensământ într-o familie cu zece copii, de religie .. alta decât ortodoxă. De altfel dintre toți cei recenzați de mine azi, două familii au avut altă religie, în rest numai mândri ortodocși.

Noroc că femeia aia, mamă eroină a zece copii, o fi văzut multe la viața ei, că tot timpul cât am stat acolo în sufrageria ei, completând la formulare (câte unul pentru fiecare membru al familiei) am udat un pachet de șervețele și am vărsat lacrimi amare din ochi-mi de recenzoare. Mi-am tot cerut scuze, cam după fiecare formular, și am dat asigurări că nu e gripă, e doar o pârdalnică de alergie, dar doamna, foarte amabilă, mi-a zis că nu se sperie ea nici măcar de o gripă.

Era pregătită, avea toate CNP-urile trecute pe o foaie, și în minte avea toate datele celor din familie: studii, pregătire, loc de muncă.

Cum e treaba cu capul familiei

După ea, cu nasul roș ca al unui bețivan ratat, dar cu o sistare subită a acceselor de strănut, am sunat la ușa unuia dintre cenzorii blocului, personaj galant și de modă veche (deh, trecut de 80) care m-a primit gata pregătit cu buletinele familiei, contractul casei, tot ce trebuie. S-a declarat „capul familiei”, fără să clipească, dar a adăugat cu aceeași galanterie că „eu sunt capul, am voie să fac orice. Orice îmi dă voie ea!:))”. Erau căsătoriți de 57 de ani.

Cam pe la mama care stătea cu copiii în concediu maternal și gătea șnițele pentru copilul care refuza să mănânce carne m-a apucat o sete cumplită. Pesemne friptura mea de la prânz, minus toți mucii suflați la mama eroină, îmi secaseră toate lichidele din corp. Aș fi băut o gură de apă cu o sete de cămilă ținută câteva luni în deșert. Asta m-a făcut să observ cu obstinație toate sticlele cu apă, bidoanele sau paharele spălate și lăsate la scurs pe marginea chiuvetelor în toate apartamentele vizitate.

Ba, am înregistrat cu un auz ascuțit de sete și gâlgâitul unui taximetrist cu care m-am intersectat pe hol. El venea acasă, eu tocmai sunam la ușa lui. M-a poftit înăuntru și cât mi-am scos eu formularele pe masa din sufragerie, el a gâlgâit un pahar cu apă în bucătărie, și a expirat un oftat de satisfacție hidratată când s-a așezat în fața mea. Dacă eram și mai receptivă puteam să disting câteva molecule de H2O rămase între dinți. Ai lui, firește…

 

Cum greșești formularele de sete

La un moment dat setea mi-a întunecat mințile. În loc de București pe formulare am început să-mi scriu numele meu de familie. Am greșit așa două formulare. Pe al treilea m-a făcut să-l greșesc soția taximetristului, care mi-a dictat total aiurea CNP-ul unuia dintre fiii lor. Taximetristul a admonestat-o cu moderație de cap de familie responsabil.

Către seară, buzele îmi erau uscate ca niște coji de portocală puse pe un calorifer încins, nasul mă ustura, dar speranța că odată deschisă o ușă cineva mă va întreba: „să vă servesc cu un pahar cu apă?” era tot mai mare. Începuseră să se întoarcă oamenii de pe la muncă. Practic răspundea câte cineva cam la fiecare două-trei uși.

Și pe mine cine mă recenzează?

La una dintre ele, dintre lătrături nervoase de câine, a ieșit un domn cu mânecile suflecate, îmconjurat de un nimb de abur de fiertură cu iz de ciolan.

– Acuma vreți?

– Dacă nu puteți acum, vin altă dată, când mai sunteți acasă?

– A, păi nu știu, că eu stau în mai multe locuri. Nu puteți să vă duceți în blocul alăturat, unde am firma cu fosta soție, și s-o recenzați pe ea, și până vă întoarceți sunt și eu gata cu mâncarea.

– Nu pot, că eu am doar blocul ăsta în sarcină. Trebuie să înregistrez doar casele și persoanele care locuiesc aici.

– Păi aici stă fosta mea soție cu fetele. E mai complicat, eu stau când aici, când acolo, când la fratele meu, când la mama la țară… deci unde mă recenzează și pe mine cineva?

– Păi acolo unde stați mai mult. Care e reședința permanentă?

– Păi nu am una permanentă, într-o lună cam stau peste tot.

– Și unde dormiți? Acolo veți fi recenzat…

– Stați așa!

Pune mâna pe telefon și o sună pe nevastă-sa: Auzi, dragă, eu unde dorm? Că a venit doamna cu recensământul și mă întreabă!

Până s-a lămurit el am mai recenzat-o și pe duduia de la un organism de control de stat :D,  singura care mi-a verificat legitimația dintre toți. Când am revenit  omul reușise să ducă în altă parte câinele agresiv și m-a invitat în bucătăria living. Toți din bloc își făcuseră bucătăria direct din holul de intrare.

De ce nu recenzăm și animalele din apartamente?

Pe foc fierbea ciorba, iar de pe masă răspândea o aromă minunată pătrunjelul și leușteanul gata tocate.

Cât mi-a răspuns la întrebări omul a tăiat mărunt carnea de pe două ciolane, a adăugat sare și le-a dus celor două fete ale lui mostre din ciorbă, ca să-i spună dacă e destul de sărată.

Se lămurise între timp că el nu doarme acolo 🙂 Totuși, pentru că-mi devenise simpatic, i-am lăsat numărul să mă sune în caz că nu-l recenzează nimeni până la finele intervalului. Ca iubitor de câini mi-a pus la final o întrebare pertinentă: de ce nu se recenzează cu ocazia asta și animalele de companie? Ar fi măsură bună de a face odată registrul ăla al posesorilor de animale care aruncă puiii pe stradă.

Ah, aș minți să spun că domnul cu ciorba nu mi-a oferit nimic. M-a luat la sigur la un moment dat spunând „vă pun o cafea, da?”. I-am spus că la ora aia nu beau cafea, și am făcut o cruce cu limba pe cerul gurii, rugându-mă pentru o cană cu apă. N-a funcționat.

Am pus totuși ceva pe limbă un pic mai târziu, când mi-a oferit o prună o doamnă care de fapt nu stătea acolo, dar în final a zis că stă 😀 Nu întrebați….

Concluzii: greu de ținut minte anul căsătoriei și școlile absolvite

Ultima familie recenzată, se făcuse deja aproape 21.00, avea pe masă niște pahare cu bere. Mamă, ce-ar fi sfârâit pe gâtul meu de cămilă! N-a fost să fie nici aici, au eliberat rapid masa de tot, ca să-mi întind eu fișele, și … gata.

La finalul zilei, aș zice așa:

nesupunerea civică nu s-a născut la cetățenii cu studii medii și care nu prea folosesc internetul. Ei au văzut la TV (da, mulți se uitau la orele alea la emisiunile de după amiază despre cocalari și pițipoance) că vine recenzorul și e musai să-i deschizi și să-i dai datele

– Chiar și cei cu studii superioare nu au avut nimic de comentat: de ce-l interesează pe stat toate lucrurile astea despre mine?

– O singură femeie „casnică”, dar care a refuzat să dea acest răspuns la întrebarea privind ocupația, mi-a spus că și-ar fi dorit să aibă domiciliul în altă țară. În rest nimeni n-a comentat ceva despre viața grea, pensiile mici, politica curvă….
Niciunul nu a pus la îndoială legitimitatea mea de a intra în casele lor (cu excepția tipei de la control, care mi-a verificat legitimația, un pic amuzată).

– Niciunul nu s-a întrebat dacă e normal să-mi ofere mie, o necunoscută, atâtea date personale.

– Majoritatea oamenilor au dificultăți în a-și aminti titulatura instituției de învățământ absolvite

– Unele femei își amintesc greu anul căsătoriei 🙂

 Blocul meu e plin de tineri absolvenți de facultate sau liceu, cam șomeri, întreținuți de părinți

– Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i vă rog eu un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

 

P.S. Ah, am scris aceste rânduri sub influența unei beri reci și hidratante 🙂

Pe mâine!

 

Citiți jurnalul meu de recenzor:

Cum s-a facut instruirea recenzorilor – partea 1, Care-i capul familie tale? Si cum se închina el?

Cum s-a facut instruirea recenzorilor – 2, Recensamantul, treaba romaneasca

Ziua 1, certitudinile și pixul recenzorului șef

Ziua 2, dragă, eu unde dorm?

Ziua 3, azi am recenzat (și) o plăcintă cu dovleac

Ziua 4, si chinez, si ateu, si friguros

Ziua 5, dimineața, la TV CNP-ul nu e obligatoriu, pe teren nu se stie

Ziua 5 bis, scrieți „fără religie”, să nu mai dea ăștia bani la biserică

Ziua 6: Cum au făcut turcii

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Ziua 8: Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd și semnez

Ziua 9: Azi am anulat o căsătorie

Ziua 10: Cine-l recenzează pe Boc?

 

 

 

Etichete: , ,

112 comentarii la “Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….” Subscribe

  1. Oana 21/10/2011 at 13:05 #

    In primul rand, mi se pare ca dati dovada de ipocrizie, cel putin, cand va exprimati surprinderea ca romanii nu contesta faptul ca li se cer date foarte personale la acest recensamant. In cazul asta, dumneavoastra, ca un cetatean responsabil ( cum se vede clar ca va considerati ) , de ce participati la aceasta culegere ILEGALA de informatii? Nu-mi raspundeti ca va intereseaza pur sociologic, mi se pare o argumentatie aroganta si lipsita de bun simt ! Adica, pe acelasi fir logic, dumneavoasta, cu curiozitatea sociologica de care dati dovada, ati putea la fel de bine sa va implicati si intr-o infractiune! Deh! sunteti curioasa, se justifica! Ati auzit , poate, de dublu standard si banuiti ca exact asta faceti! Lupul moralist , intotdeauna, lupul moralist!
    In al doilea rand, ganditi-va mai bine cine e de acuzat in situatia de fata: romanii simpli, naivi, care nu mai protesteaza impotriva monitorizarii politienesti pe care au organizat-o autoritatile, sau dumneavoasta , care, desi constienta ca unele date nu ar trebui sa fie stocate de stat, ati aplicat/ acceptat sa fiti recenzor?
    In al treilea rand, pot sa inteleg ca romanii nu ar fi ospitalieri pt ca nu v-au oferit nici macar un pahar cu apa, dar dumneavoastra va place sa va victimizati. Da, e o placere a victimizarii la unii oameni. V-ati gandit la actul simplu si firesc de a fi cerut singura un pahar cu apa? Credeti ca ati fi fost agresata sau data afara pe usa doar pt un pahar de apa? Nu-i jigniti pe romani cu atitudinea asta de intelectual marginalizat si neinteles, care, din politetea lui excesiva, a preferat sa rabde de sete. Ca sa ce? Sa aveti apoi ce sa scrieti pe blog?
    In loc sa criticati in sus si in jos Romania si romanii, mai bine ati face ceva sa schimbati situatia pe care o deplang atatia! De vorbe , ne-am saturat toti…

    • Dollo 21/10/2011 at 20:34 #

      Dragă Oana, nici prin cap nu mi-a trecut amploarea pe care o va căpăta experimentul meu, atunci când m-am înscris să fiu recenzor. Dar reacțiile voastre aici aproape că întrec așteptările pe care le aveam de la recenzați. Observațiile mele privitoare la lipsa de împotrivire a oamenilor nu sunt legate de faptul că sunt sau nu de acord cu recensământul, ci cu discuțiile care s-au făcut în jurul acestui eveniment în societățile europene, și chiar în România. Despre paharul cu apă și victimizarea deja am răspuns, cred eu, suficient la acest amănunt.

  2. elena 21/10/2011 at 13:12 #

    Omulete e un termen de politete? daca da draga omulete imi pare rau. Mie imi suna a dispret si nu cred ca meritai nici macar apa.

    • Dollo 21/10/2011 at 20:30 #

      E un termen tandru, după părerea mea.

  3. Beethoven 21/10/2011 at 13:27 #

    Oamenii din tara asta sunt intr-o uriasa pierdere de umor. Cand iti pierzi umorul ajungi un nenorocit care se intreaba cum mama ma-sii are voie o lihnita de sete sa scrie „asa ceva” pe un blog.
    Propun sa i se taie capul si trupul sa-i fie pus in saramura, conservat la Antipa si dat de exemplu tuturor celor care vor mai indrazni vreodata ca, in calitate de recenzori, sa-si bata joc de poporul asta greu incercat.
    Penibililor!

    • Dollo 21/10/2011 at 20:29 #

      🙂 Bethoven, chiar îmi programasem o vizită la Antipa zilele astea. O să-mi caut un loc să-l antamez 🙂

  4. Alui 21/10/2011 at 13:40 #

    Doamna draga, sa ceri un pahar de apa cand esti in casa la cineva nu e o rusine. Sunteti cam timida:). Si oricum daca aveti mult de umblat, luati-va cu dvs o sticla de jumatate de litru cu apa, ca deshidratarea afecteaza concentratia.

  5. Valentina 21/10/2011 at 13:40 #

    Pfuaaa.Eu daca as fi unul dintre cei recenzati de tine si de care ti-ai batut joc public, neavand niciun drept sa faci asta, te-as reclama si nu m-as lasa pana n-ai lua o amenda sa te usture!

    • Dollo 21/10/2011 at 20:27 #

      Pfuaaa, dă-mi exemplu în ce frază exact din text „mi-am bătut joc” și de cine?

  6. Alui 21/10/2011 at 13:41 #

    P.S.: Alcoolul scoate apa din corp deci dezhidrateaza. Daca va e sete nu beti bere.

    • Dollo 21/10/2011 at 20:28 #

      Știu, dar berea am băut-o când am ajuns acasă, după vreo două pahare sănătoase cu apă.

  7. ... 21/10/2011 at 13:42 #

    acum cativa ani am inspectat locuinte (tot cu imputernicirea statului/primariei) din motive de evaluare a comportamentului la un eventual seism. Cu exceptia a 1-2 cazuri in care neglijenta crasa /reaua vointa a utilizatorilor pe langa ca distrusesera complet finisajele si instalatiile ajunsesera sa afecteze grav integritatea structurala a cladirilor, in afara de hartiile oficiale completate, nu am povestit la nimeni absolut nimic din ce am vazut in casele oamenilor. Culmea ca m-am si conditionat cumva sa nu observ nimic in afara de lucrurile pentru care venisem; si acum dupa cativa ani imi aduc aminte aproape fiecare perete demolat sau fisura mai serioasa dar nu-mi aduc aminte mobile, fetze sau alte lucruri personale. Asa consider ca ar trebui procedat si de catre recenzori si asa cred ca este profesional.

    • Dollo 21/10/2011 at 20:26 #

      Stai liniștit că după două zile de recenzat eu nu-mi mai amintesc nici la ce uși am sunat, noroc că le-am bifat pe cele recenzate. Nu-mi amintesc fețe, nici interioare, cu atât mai puțin „valori” din case. Tot ce am „divulgat” au fost niște senzații și scurte discuții în afara formularelor oficiale. Cred că chiar se face prea mult caz de nimic.

  8. Codudebare, roman verde 21/10/2011 at 13:51 #

    Bravo Dollo,
    superb scris, asta arata ca romanul obisnuit are mai mult bun simt si inteligenta decat se crede; normal ca ti au raspuns la toate intrebarile, inclusiv la CNP (ce sa faci cu el sa fugi la „bozgori „), chiar si intrebari suplimentare pot fi necesare (vezi animalele de companie)etc etc.
    Normal ca nu suntem toti ortodocsi, cam astai si procentul general 80%; dar ce ne facem cu prostia cand o recenzam? toti “sfertodoctii” care au inundat internetul cu: boicotarea recensamantului, „intruziunea” (sic) in viata privata, fraudarea alegerilor,furtul !? de identitate (cum se spune „mi au luat caii de la bicicleta”) cipuri injectate …
    Aouleu, mai vor sa ti dea si ‘amenda”!!!, te intreaba oare de ce „muncesti” ? ei nu au nevoie , doara au net si stau toata ziua pe el(sa lucreze ceva??.. Ptiu drace..). Cum e vorba de ceva de secolul XX , se striga adunarea: „Cretini din toata lumea uniti va”,da ce ne trebuie noua!?: vaccinarea, CNP, cod de bare, chipuri, supragherea traficului, camere video,vot prin corespondenta ?.
    Pai mai intelighentie, daca va pandeste Satana, de ce mai stati pe internet ? stati acasa paziti va de deochi, faceti pasiente si daca va doare capul ca nu pricepeti nimic va puteti pune niste ventuze.

  9. Corneliu Ioan 21/10/2011 at 14:07 #

    Bravo Dollo,
    superb scris, „ramai paf” cate prostie suporta hartia/pardon internetul…”Cretini din toata lumea uniti va”, toti sfertodocti netului te ar manca de vie ce pahar de apa, „amenda” sau mai bine omara ti o bai, mai si munceste!? cand e asa de bine sa fi cobe.

    • Dollo 21/10/2011 at 20:20 #

      Corneliu, mulțumesc, te mai aștept.

  10. Noni 21/10/2011 at 14:54 #

    Grea munca asta de recenzor, si riscanta c amai poti da si peste toto felul de nebuni. Dar trebuie sa iti fie invatatura de minte si sa iei apa la tine cand pleci prin casele oamenilor, si poi nici nu este sanatos sa bei de la straini ca nu se stie peste ce fel de om dai si iti pune ceva in apa

    • Dollo 21/10/2011 at 20:20 #

      Așa am făcut, am învățat din greșeli 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.