Țin să vă anunț decesul ospitalității la români. Am recenzat azi zece locuințe (norma pe care mi-o propusesem) dar niciunul, un singur omulete dintre cei recenzați nu mi-a dat un pahar cu apă. Și mi-era o seteeee…! În rest, am fost mirată să văd cât de obedienți sunt oamenii, pe alocuri chiar creduli, cum m-au primit în casele lor fără obiecții, și mi-au oferit pe tavă datele lor, fără să comenteze. Toți erau informați că „trebuie să vină cu recensământul” și că „trebuie să dăm datele”.
Avem țevi de apă caldă, dar nu și apă
Au fost totuși comentarii despre lipsa de căldură și de apă caldă din bloc, mai ales la întrebarea despre utilitățile locuinței. Era o avarie în zonă.
Am început programul cam de la 12.00, după ce am mâncat acasă niște friptură la tavă cu cartofi și o salată de varză. Pe drumul spre blocul cu pricina m-a apucat o criză de strănut cu rinoree apocaliptică, declanșată de alergia mea la praf. Pe stradă se turna asfalt și era un nor de pulbere în jurul blocului.
Strănutând, suflându-mi nasul, strănutând… am sunat timid la ușa apartamentului la care administratorul îmi spusese că găsesc sigur pe cineva acasă. Mi-am făcut botezul în recensământ într-o familie cu zece copii, de religie .. alta decât ortodoxă. De altfel dintre toți cei recenzați de mine azi, două familii au avut altă religie, în rest numai mândri ortodocși.
Noroc că femeia aia, mamă eroină a zece copii, o fi văzut multe la viața ei, că tot timpul cât am stat acolo în sufrageria ei, completând la formulare (câte unul pentru fiecare membru al familiei) am udat un pachet de șervețele și am vărsat lacrimi amare din ochi-mi de recenzoare. Mi-am tot cerut scuze, cam după fiecare formular, și am dat asigurări că nu e gripă, e doar o pârdalnică de alergie, dar doamna, foarte amabilă, mi-a zis că nu se sperie ea nici măcar de o gripă.
Era pregătită, avea toate CNP-urile trecute pe o foaie, și în minte avea toate datele celor din familie: studii, pregătire, loc de muncă.
Cum e treaba cu capul familiei
După ea, cu nasul roș ca al unui bețivan ratat, dar cu o sistare subită a acceselor de strănut, am sunat la ușa unuia dintre cenzorii blocului, personaj galant și de modă veche (deh, trecut de 80) care m-a primit gata pregătit cu buletinele familiei, contractul casei, tot ce trebuie. S-a declarat „capul familiei”, fără să clipească, dar a adăugat cu aceeași galanterie că „eu sunt capul, am voie să fac orice. Orice îmi dă voie ea!:))”. Erau căsătoriți de 57 de ani.
Cam pe la mama care stătea cu copiii în concediu maternal și gătea șnițele pentru copilul care refuza să mănânce carne m-a apucat o sete cumplită. Pesemne friptura mea de la prânz, minus toți mucii suflați la mama eroină, îmi secaseră toate lichidele din corp. Aș fi băut o gură de apă cu o sete de cămilă ținută câteva luni în deșert. Asta m-a făcut să observ cu obstinație toate sticlele cu apă, bidoanele sau paharele spălate și lăsate la scurs pe marginea chiuvetelor în toate apartamentele vizitate.
Ba, am înregistrat cu un auz ascuțit de sete și gâlgâitul unui taximetrist cu care m-am intersectat pe hol. El venea acasă, eu tocmai sunam la ușa lui. M-a poftit înăuntru și cât mi-am scos eu formularele pe masa din sufragerie, el a gâlgâit un pahar cu apă în bucătărie, și a expirat un oftat de satisfacție hidratată când s-a așezat în fața mea. Dacă eram și mai receptivă puteam să disting câteva molecule de H2O rămase între dinți. Ai lui, firește…
Cum greșești formularele de sete
La un moment dat setea mi-a întunecat mințile. În loc de București pe formulare am început să-mi scriu numele meu de familie. Am greșit așa două formulare. Pe al treilea m-a făcut să-l greșesc soția taximetristului, care mi-a dictat total aiurea CNP-ul unuia dintre fiii lor. Taximetristul a admonestat-o cu moderație de cap de familie responsabil.
Către seară, buzele îmi erau uscate ca niște coji de portocală puse pe un calorifer încins, nasul mă ustura, dar speranța că odată deschisă o ușă cineva mă va întreba: „să vă servesc cu un pahar cu apă?” era tot mai mare. Începuseră să se întoarcă oamenii de pe la muncă. Practic răspundea câte cineva cam la fiecare două-trei uși.
Și pe mine cine mă recenzează?
La una dintre ele, dintre lătrături nervoase de câine, a ieșit un domn cu mânecile suflecate, îmconjurat de un nimb de abur de fiertură cu iz de ciolan.
– Acuma vreți?
– Dacă nu puteți acum, vin altă dată, când mai sunteți acasă?
– A, păi nu știu, că eu stau în mai multe locuri. Nu puteți să vă duceți în blocul alăturat, unde am firma cu fosta soție, și s-o recenzați pe ea, și până vă întoarceți sunt și eu gata cu mâncarea.
– Nu pot, că eu am doar blocul ăsta în sarcină. Trebuie să înregistrez doar casele și persoanele care locuiesc aici.
– Păi aici stă fosta mea soție cu fetele. E mai complicat, eu stau când aici, când acolo, când la fratele meu, când la mama la țară… deci unde mă recenzează și pe mine cineva?
– Păi acolo unde stați mai mult. Care e reședința permanentă?
– Păi nu am una permanentă, într-o lună cam stau peste tot.
– Și unde dormiți? Acolo veți fi recenzat…
– Stați așa!
Pune mâna pe telefon și o sună pe nevastă-sa: Auzi, dragă, eu unde dorm? Că a venit doamna cu recensământul și mă întreabă!
Până s-a lămurit el am mai recenzat-o și pe duduia de la un organism de control de stat :D, singura care mi-a verificat legitimația dintre toți. Când am revenit omul reușise să ducă în altă parte câinele agresiv și m-a invitat în bucătăria living. Toți din bloc își făcuseră bucătăria direct din holul de intrare.
De ce nu recenzăm și animalele din apartamente?
Pe foc fierbea ciorba, iar de pe masă răspândea o aromă minunată pătrunjelul și leușteanul gata tocate.
Cât mi-a răspuns la întrebări omul a tăiat mărunt carnea de pe două ciolane, a adăugat sare și le-a dus celor două fete ale lui mostre din ciorbă, ca să-i spună dacă e destul de sărată.
Se lămurise între timp că el nu doarme acolo 🙂 Totuși, pentru că-mi devenise simpatic, i-am lăsat numărul să mă sune în caz că nu-l recenzează nimeni până la finele intervalului. Ca iubitor de câini mi-a pus la final o întrebare pertinentă: de ce nu se recenzează cu ocazia asta și animalele de companie? Ar fi măsură bună de a face odată registrul ăla al posesorilor de animale care aruncă puiii pe stradă.
Ah, aș minți să spun că domnul cu ciorba nu mi-a oferit nimic. M-a luat la sigur la un moment dat spunând „vă pun o cafea, da?”. I-am spus că la ora aia nu beau cafea, și am făcut o cruce cu limba pe cerul gurii, rugându-mă pentru o cană cu apă. N-a funcționat.
Am pus totuși ceva pe limbă un pic mai târziu, când mi-a oferit o prună o doamnă care de fapt nu stătea acolo, dar în final a zis că stă 😀 Nu întrebați….
Concluzii: greu de ținut minte anul căsătoriei și școlile absolvite
Ultima familie recenzată, se făcuse deja aproape 21.00, avea pe masă niște pahare cu bere. Mamă, ce-ar fi sfârâit pe gâtul meu de cămilă! N-a fost să fie nici aici, au eliberat rapid masa de tot, ca să-mi întind eu fișele, și … gata.
La finalul zilei, aș zice așa:
– nesupunerea civică nu s-a născut la cetățenii cu studii medii și care nu prea folosesc internetul. Ei au văzut la TV (da, mulți se uitau la orele alea la emisiunile de după amiază despre cocalari și pițipoance) că vine recenzorul și e musai să-i deschizi și să-i dai datele
– Chiar și cei cu studii superioare nu au avut nimic de comentat: de ce-l interesează pe stat toate lucrurile astea despre mine?
– O singură femeie „casnică”, dar care a refuzat să dea acest răspuns la întrebarea privind ocupația, mi-a spus că și-ar fi dorit să aibă domiciliul în altă țară. În rest nimeni n-a comentat ceva despre viața grea, pensiile mici, politica curvă….
– Niciunul nu a pus la îndoială legitimitatea mea de a intra în casele lor (cu excepția tipei de la control, care mi-a verificat legitimația, un pic amuzată).
– Niciunul nu s-a întrebat dacă e normal să-mi ofere mie, o necunoscută, atâtea date personale.
– Majoritatea oamenilor au dificultăți în a-și aminti titulatura instituției de învățământ absolvite
– Unele femei își amintesc greu anul căsătoriei 🙂
– Blocul meu e plin de tineri absolvenți de facultate sau liceu, cam șomeri, întreținuți de părinți
– Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i vă rog eu un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!
P.S. Ah, am scris aceste rânduri sub influența unei beri reci și hidratante 🙂
Pe mâine!
Citiți jurnalul meu de recenzor:
Cum s-a facut instruirea recenzorilor – partea 1, Care-i capul familie tale? Si cum se închina el?
Cum s-a facut instruirea recenzorilor – 2, Recensamantul, treaba romaneasca
Ziua 1, certitudinile și pixul recenzorului șef
Ziua 3, azi am recenzat (și) o plăcintă cu dovleac
Ziua 4, si chinez, si ateu, si friguros
Ziua 5, dimineața, la TV CNP-ul nu e obligatoriu, pe teren nu se stie
Ziua 5 bis, scrieți „fără religie”, să nu mai dea ăștia bani la biserică
Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP
Ziua 8: Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd și semnez
Ziua 9: Azi am anulat o căsătorie
Ziua 10: Cine-l recenzează pe Boc?
Foarte misto ! 🙂
Auzi, da’ nu putea sa ceri si tu direct un pahar cu apa… ???
Ref la date personale, inseamna ca avem incredere in recenzori, ca au fost bine instruiti si ca datele alea vor fi transformate in date anonime cind vor fi bagate pe calculator.
Ca d-aia le strang, nu ? 🙂
Da, instruirea a fost punctul forte al acestui recensământ :)) Iar cheltuielile cu paza datelor din chestionare vor fi la fel de … forte 🙂
Draga Dolo,
azi ti-am descoperit blogul si m-am amuzat teribil cu articolul. Din pacate cititorii de pe HotNews unde ai avut o clipa de stralucire nu erau pregatiti pentru un astfel de condei. Din partea mea, te rog sa o tii tot asa! Si mai astept si alte povesti!
Amuzata
Mulțumesc, mă bucur că unii s-au și amuzat 🙂 Am mai avut clipe de strălucire reală pe Hotnews, și voi mai avea… sper :)) Te mai aștept.
Concluzii la concluzii:
-„nesupunerea civică nu s-a născut la cetățenii cu studii medii și care nu prea folosesc internetul”
intrebare de cultura generala: in ce an a avut loc in Romania ultima mare manifestatie studenteasca?
– „Chiar și cei cu studii superioare nu au avut nimic de comentat: de ce-l interesează pe stat toate lucrurile astea despre mine”
Poate pentru ca o persoana cu studii superioare isi poate da seama si singura care este rolul unui recensamant.
-„O singură femeie „casnică”, dar care a refuzat să dea acest răspuns la întrebarea privind ocupația, mi-a spus că și-ar fi dorit să aibă domiciliul în altă țară. În rest nimeni n-a comentat ceva despre viața grea, pensiile mici, politica curvă….”
Probabil ti’ai imaginat recenzatul asta ca un fel de barfa la o cafea sau la un pahar cu apa.
„Niciunul nu a pus la îndoială legitimitatea mea de a intra în casele lor”
Probabil ca arati exact ca un recenzor.
„Niciunul nu s-a întrebat dacă e normal să-mi ofere mie, o necunoscută, atâtea date personale”
Ai cumva puteri extrasenzoriale?
„Majoritatea oamenilor au dificultăți în a-și aminti titulatura instituției de învățământ absolvite”
Pe vremuri institutiile de invatamant aveau denumiri impopotonate. Acum e simplu: ce ai terminat? jurnalism la spiru!
„Blocul meu e plin de tineri absolvenți de facultate sau liceu, cam șomeri, întreținuți de părinți”
Daca absolventul intretinut de parinti are blog, se mai cheama ca este somer?
„Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i vă rog eu un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!”
O sa faca broaste in burta dupa o zi de munca.
„P.S. Ah, am scris aceste rânduri sub influența unei beri reci și hidratante :)”
Daca ai crezut ca astfel vei putea ascunde prostia, te’ai inselat.
Amin!
nu stiu in ce zona ai chestionat tu , nici nu are prea mare importanta…sigur insa generalizarea facuta de tine dauneaza grav romanilor …e si mai grav cu cat afirmi despre tine ca esti sociolog…stii bine ca esantionul nu e unul reprezentativ…cele 10 familii nu reprezinta un etalon pentru a emite o asemenea parere…eu ca si roman ma simt ofensat si ma delimitez categoric de parerea ta
semnat: un roman ospitalier si iubitor de oameni
Nu sunt sociolog, curiozitatea mea era de natură sociologică. Sunt doar o ziarizdă obișnuită să generalizeze, evident 😉 Realitatea de azi mi-a contrazis generalizarea de ieri.
Amuzanta si placuta , probabil si ca recenzoare 🙂
M-a sunat si pemine mama sa ma intrebe diverse ca „vine cu recenzia”. Sa spuna ca am 30 si nu-s casatorita , dar ca stau cu cineva? Ca am domiciliul in alta tara dar pe buletin inca e trecuta adresa ei? Mi-am facut si eu cruce cu limba in gura si i-am spus „”maaama dar mai sari peste intrebari. Nu te amendeaza nimeni. Si daca te amendeaza iti trimit eu bani” :))
Așa e, până la urmă ce contează mai mult sunt datele statistice, nu știu nici eu ce relevanță are dacă știu ei în ce uniune consensuală sau fără consens trăiești 🙂
La noi n-a binevoit nimeni sa anunte ca vine. Cica baiatul care vine aici isi sustine maine disertatia. Daca nu apare nimeni ce fac ? Doar n-o sa astept pana in ultima zi.
E cam trista treaba. Din ce aud de la alti recenzori, esti singura care a depistat altceva decat ortodocsi, chiar si intr-o minoritate absoluta.
Poți să mergi la primărie la sectorul 3 să ceri să fii recenzată. Îți dă formulare și le completezi. N-am găsit niciun liber cugetător, până acum, și cred că nici nu voi găsi, dar am și o explicație pentru asta. O să scriu la final, dacă se confirmă.
D-asta te-ai apucat de recenzat ? Ca sa ai ce scrie pe blog ? Sau esti si tu somera si mai scoti un ban in plus? Data viitoare ia cu tine o sticluta cu apa, ca n-o fi foc. Costa 2 lei sticla de apa minerala la 2 litri. Sau preferi cana cu apa de la chiuveta locatarilor ? Aaaaa, tu tanjeai la berea aia de pe masa. Am inteles.
@ Ioana – „A depistat altceva decat ortodocsi” ? Dar ce-o fi Ioano altceva decat ortodox incat sa trebuiasca depistat ? Vreun cancer ceva ? Apoi d-asta se face recensamantul ca sa depisteze „sectantii” ? Poate ca in capul tau da. Doamne ai mila de ea.