Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Țin să vă anunț decesul ospitalității la români. Am recenzat azi zece locuințe (norma pe care mi-o propusesem) dar niciunul, un singur omulete dintre cei recenzați nu mi-a dat un pahar cu apă. Și mi-era o seteeee…! În rest, am fost mirată să văd cât de obedienți sunt oamenii, pe alocuri chiar creduli, cum m-au primit în casele lor fără obiecții, și mi-au oferit pe tavă datele lor, fără să comenteze. Toți erau informați că „trebuie să vină cu recensământul” și că „trebuie să dăm datele”.

 

Avem țevi de apă caldă, dar nu și apă

Au fost totuși comentarii despre lipsa de căldură și de apă caldă din bloc, mai ales la întrebarea despre utilitățile locuinței. Era o avarie în zonă.

Am început programul cam de la 12.00, după ce am mâncat acasă niște friptură la tavă cu cartofi și o salată de varză.  Pe drumul spre blocul cu pricina m-a apucat o criză de strănut cu rinoree apocaliptică, declanșată de alergia mea la praf. Pe stradă se turna asfalt și era un nor de pulbere în jurul blocului.

Strănutând, suflându-mi nasul, strănutând… am sunat timid la ușa apartamentului la care administratorul îmi spusese că găsesc sigur pe cineva acasă. Mi-am făcut botezul în recensământ într-o familie cu zece copii, de religie .. alta decât ortodoxă. De altfel dintre toți cei recenzați de mine azi, două familii au avut altă religie, în rest numai mândri ortodocși.

Noroc că femeia aia, mamă eroină a zece copii, o fi văzut multe la viața ei, că tot timpul cât am stat acolo în sufrageria ei, completând la formulare (câte unul pentru fiecare membru al familiei) am udat un pachet de șervețele și am vărsat lacrimi amare din ochi-mi de recenzoare. Mi-am tot cerut scuze, cam după fiecare formular, și am dat asigurări că nu e gripă, e doar o pârdalnică de alergie, dar doamna, foarte amabilă, mi-a zis că nu se sperie ea nici măcar de o gripă.

Era pregătită, avea toate CNP-urile trecute pe o foaie, și în minte avea toate datele celor din familie: studii, pregătire, loc de muncă.

Cum e treaba cu capul familiei

După ea, cu nasul roș ca al unui bețivan ratat, dar cu o sistare subită a acceselor de strănut, am sunat la ușa unuia dintre cenzorii blocului, personaj galant și de modă veche (deh, trecut de 80) care m-a primit gata pregătit cu buletinele familiei, contractul casei, tot ce trebuie. S-a declarat „capul familiei”, fără să clipească, dar a adăugat cu aceeași galanterie că „eu sunt capul, am voie să fac orice. Orice îmi dă voie ea!:))”. Erau căsătoriți de 57 de ani.

Cam pe la mama care stătea cu copiii în concediu maternal și gătea șnițele pentru copilul care refuza să mănânce carne m-a apucat o sete cumplită. Pesemne friptura mea de la prânz, minus toți mucii suflați la mama eroină, îmi secaseră toate lichidele din corp. Aș fi băut o gură de apă cu o sete de cămilă ținută câteva luni în deșert. Asta m-a făcut să observ cu obstinație toate sticlele cu apă, bidoanele sau paharele spălate și lăsate la scurs pe marginea chiuvetelor în toate apartamentele vizitate.

Ba, am înregistrat cu un auz ascuțit de sete și gâlgâitul unui taximetrist cu care m-am intersectat pe hol. El venea acasă, eu tocmai sunam la ușa lui. M-a poftit înăuntru și cât mi-am scos eu formularele pe masa din sufragerie, el a gâlgâit un pahar cu apă în bucătărie, și a expirat un oftat de satisfacție hidratată când s-a așezat în fața mea. Dacă eram și mai receptivă puteam să disting câteva molecule de H2O rămase între dinți. Ai lui, firește…

 

Cum greșești formularele de sete

La un moment dat setea mi-a întunecat mințile. În loc de București pe formulare am început să-mi scriu numele meu de familie. Am greșit așa două formulare. Pe al treilea m-a făcut să-l greșesc soția taximetristului, care mi-a dictat total aiurea CNP-ul unuia dintre fiii lor. Taximetristul a admonestat-o cu moderație de cap de familie responsabil.

Către seară, buzele îmi erau uscate ca niște coji de portocală puse pe un calorifer încins, nasul mă ustura, dar speranța că odată deschisă o ușă cineva mă va întreba: „să vă servesc cu un pahar cu apă?” era tot mai mare. Începuseră să se întoarcă oamenii de pe la muncă. Practic răspundea câte cineva cam la fiecare două-trei uși.

Și pe mine cine mă recenzează?

La una dintre ele, dintre lătrături nervoase de câine, a ieșit un domn cu mânecile suflecate, îmconjurat de un nimb de abur de fiertură cu iz de ciolan.

– Acuma vreți?

– Dacă nu puteți acum, vin altă dată, când mai sunteți acasă?

– A, păi nu știu, că eu stau în mai multe locuri. Nu puteți să vă duceți în blocul alăturat, unde am firma cu fosta soție, și s-o recenzați pe ea, și până vă întoarceți sunt și eu gata cu mâncarea.

– Nu pot, că eu am doar blocul ăsta în sarcină. Trebuie să înregistrez doar casele și persoanele care locuiesc aici.

– Păi aici stă fosta mea soție cu fetele. E mai complicat, eu stau când aici, când acolo, când la fratele meu, când la mama la țară… deci unde mă recenzează și pe mine cineva?

– Păi acolo unde stați mai mult. Care e reședința permanentă?

– Păi nu am una permanentă, într-o lună cam stau peste tot.

– Și unde dormiți? Acolo veți fi recenzat…

– Stați așa!

Pune mâna pe telefon și o sună pe nevastă-sa: Auzi, dragă, eu unde dorm? Că a venit doamna cu recensământul și mă întreabă!

Până s-a lămurit el am mai recenzat-o și pe duduia de la un organism de control de stat :D,  singura care mi-a verificat legitimația dintre toți. Când am revenit  omul reușise să ducă în altă parte câinele agresiv și m-a invitat în bucătăria living. Toți din bloc își făcuseră bucătăria direct din holul de intrare.

De ce nu recenzăm și animalele din apartamente?

Pe foc fierbea ciorba, iar de pe masă răspândea o aromă minunată pătrunjelul și leușteanul gata tocate.

Cât mi-a răspuns la întrebări omul a tăiat mărunt carnea de pe două ciolane, a adăugat sare și le-a dus celor două fete ale lui mostre din ciorbă, ca să-i spună dacă e destul de sărată.

Se lămurise între timp că el nu doarme acolo 🙂 Totuși, pentru că-mi devenise simpatic, i-am lăsat numărul să mă sune în caz că nu-l recenzează nimeni până la finele intervalului. Ca iubitor de câini mi-a pus la final o întrebare pertinentă: de ce nu se recenzează cu ocazia asta și animalele de companie? Ar fi măsură bună de a face odată registrul ăla al posesorilor de animale care aruncă puiii pe stradă.

Ah, aș minți să spun că domnul cu ciorba nu mi-a oferit nimic. M-a luat la sigur la un moment dat spunând „vă pun o cafea, da?”. I-am spus că la ora aia nu beau cafea, și am făcut o cruce cu limba pe cerul gurii, rugându-mă pentru o cană cu apă. N-a funcționat.

Am pus totuși ceva pe limbă un pic mai târziu, când mi-a oferit o prună o doamnă care de fapt nu stătea acolo, dar în final a zis că stă 😀 Nu întrebați….

Concluzii: greu de ținut minte anul căsătoriei și școlile absolvite

Ultima familie recenzată, se făcuse deja aproape 21.00, avea pe masă niște pahare cu bere. Mamă, ce-ar fi sfârâit pe gâtul meu de cămilă! N-a fost să fie nici aici, au eliberat rapid masa de tot, ca să-mi întind eu fișele, și … gata.

La finalul zilei, aș zice așa:

nesupunerea civică nu s-a născut la cetățenii cu studii medii și care nu prea folosesc internetul. Ei au văzut la TV (da, mulți se uitau la orele alea la emisiunile de după amiază despre cocalari și pițipoance) că vine recenzorul și e musai să-i deschizi și să-i dai datele

– Chiar și cei cu studii superioare nu au avut nimic de comentat: de ce-l interesează pe stat toate lucrurile astea despre mine?

– O singură femeie „casnică”, dar care a refuzat să dea acest răspuns la întrebarea privind ocupația, mi-a spus că și-ar fi dorit să aibă domiciliul în altă țară. În rest nimeni n-a comentat ceva despre viața grea, pensiile mici, politica curvă….
Niciunul nu a pus la îndoială legitimitatea mea de a intra în casele lor (cu excepția tipei de la control, care mi-a verificat legitimația, un pic amuzată).

– Niciunul nu s-a întrebat dacă e normal să-mi ofere mie, o necunoscută, atâtea date personale.

– Majoritatea oamenilor au dificultăți în a-și aminti titulatura instituției de învățământ absolvite

– Unele femei își amintesc greu anul căsătoriei 🙂

 Blocul meu e plin de tineri absolvenți de facultate sau liceu, cam șomeri, întreținuți de părinți

– Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i vă rog eu un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

 

P.S. Ah, am scris aceste rânduri sub influența unei beri reci și hidratante 🙂

Pe mâine!

 

Citiți jurnalul meu de recenzor:

Cum s-a facut instruirea recenzorilor – partea 1, Care-i capul familie tale? Si cum se închina el?

Cum s-a facut instruirea recenzorilor – 2, Recensamantul, treaba romaneasca

Ziua 1, certitudinile și pixul recenzorului șef

Ziua 2, dragă, eu unde dorm?

Ziua 3, azi am recenzat (și) o plăcintă cu dovleac

Ziua 4, si chinez, si ateu, si friguros

Ziua 5, dimineața, la TV CNP-ul nu e obligatoriu, pe teren nu se stie

Ziua 5 bis, scrieți „fără religie”, să nu mai dea ăștia bani la biserică

Ziua 6: Cum au făcut turcii

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Ziua 8: Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd și semnez

Ziua 9: Azi am anulat o căsătorie

Ziua 10: Cine-l recenzează pe Boc?

 

 

 

Etichete: , ,

112 comentarii la “Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….” Subscribe

  1. Anca 21/10/2011 at 11:41 #

    Parerea mea este ca 1. puteai cere un pahar de apa, mi se pare ca ai cam facut caz de asta in articol sau du-te tu cu o sticluta de apa la tine si 2. daca tu ai primit dreptul sa ii vizitezi in casa lor, cred ca ei au dreptul la confidentialitate; desigur ca nu le stim numele dar eu nu sunt sigura ca m-as bucura sa vad ca tu deja imi descrii situatia familiei in blogul tau/sau pe hot news, ca gateam ciorba sau ba, ca il intreb pe sotul unde dorm sau nu…sunt informatii despre familia lor, intimitatea lor si cred ca multe din raspunsurile de pe blogul tau iti sugereaza deja ca oamenii nu doresc ca aceste aspecte sa fie publice. I-ai intrebat daca i-ar deranja sa scrii aceste lucruri pe blogul tau, chiar nedivulgindu-le numele? Ca asa ar fi etic. Ei nu ti-au dat acceptul TIE Dolores, scriitoarea de blog, sa le intri in casa, ci unui recenzor si asta nu presupunea ceea ce ai facut tu, e ca un mic abuz. Cu alte cuvinte, daca acuma ai veni la mine la usa sa ma recenzezi si as vedea dupa nume ca tu esti povestitoarea, draga Dolores birfitoare mica, as cere un alt recenzor, mai rezervat si mai putin limbut. Parerea mea.

    • Dollo 21/10/2011 at 11:47 #

      Da, majoritatea celor cu care am interacționat ieri au aflat că sunt ziaristă. Nu s-au speriat. Am semnat un contract de confidențialitate și nu divulg date personale ale recenzorilor. Asta înseamnă date care pot duce la identificarea lor. Nimic din ce scrie pe blog nu duce la identificarea nici măcar a zonei unde fac recensământ. Ieri în România or fi făcut câțiva oameni ciorbă, bănuiesc. Presa de azi e plină de reportaje despre prima zi de recensământ, unele cu nume și adrese. În rest, cum spuneam mai sus, mi se pare că ne-a dispărut și simțul umorului. Cam asta îmi arată mie comentariile. Dar poate greșesc…

      • emma 21/10/2011 at 11:56 #

        Mie mi s-a parut ca regulile de politete au disparut cand am citit articolul. Respectivii nu va ofera apa, dvs. povestiti in detaliu viata lor. Lucrati cumva la OTV? Altfel nu vad de ce convingerea asta ca povestile din intimitatea unor necunoscuti pot fi o sursa de umor.

        • Dollo 21/10/2011 at 12:02 #

          Sursă de umor pot fi experiențele mele, ca recenzor, nu mi se pară că am făcut mișto de vreunul dintre recenzați.

      • Lilith 21/10/2011 at 16:34 #

        Ba ceva din ce scrie pe blog duce la o reducere a zonei pe care o recenzezi. Bucuresti, Sect. 3. Nu este un ac pe harta dar este o delimitare.
        Am urmat sfatul din comentarii si am citit si restul episoadelor. Poate in episodul urmator ne spui clar si blocul pe care il ai ca sa stie lumea mai clar ce realitate ‘nu ironizezi’.
        Sa speram totusi ca oamenii pe care i-ai recenzat deja nu ajung pe blogul asta pentru ca s-ar putea sa nu fie fericiti.

        • Dollo 21/10/2011 at 20:17 #

          Dacă au aceeași lipsă de umor ca mulți dintre comentatorii de azi, da, și eu sper același lucru 🙂

  2. Altcineva 21/10/2011 at 11:47 #

    Imi pari o fata cumsecade. O singura intrebare as avea. Cum poti (din postura sus-amintita) sa participi la interogatoriul asta numit recensamant? Fie chiar si pentru dramul de care neindoielnic ai nevoie. O zi buna.

    • Dollo 21/10/2011 at 11:52 #

      Pentru mine este o experiență sociologică și atât. Speram ca și cititorii să o aprecieze la fel.

      • Altcineva 21/10/2011 at 12:13 #

        Inteleg experienta de care ai nevoie. Cat despre asentimentul meu ca cititor, sa-mi fie cu iertare.. Obligativitatea unui atare act, atat de amplu (cu echivocul de rigoare), ma pune irevocabil in tabara opusa.

      • Lilith 21/10/2011 at 12:50 #

        Daca vroiai o experienta sociologica nu ironizai.
        Ironia nu face parte din munca unui sociolog. Un sociolog trebuie sa vada si sa inteleaga sau macar sa incerce sa inteleaga fara sa-si bata joc.
        Indiferent ce ai spune despre ce ai incercat sa transmiti in scriitura de pe blog rezultatul este altul. A folosi exprimari de genul celor care ti-au mai fost date ca exemplu si de ceilalti in comentarii sunt ironii ieftine.

    • Codudebare 21/10/2011 at 13:11 #

      esti cam prost bine baiete cu:”interogatoriul asta numit recensamant” ??? pai astai recensamintul un interogatoriu .. sau tie frica ca ne injecteaza vrun cip dala satanic.. Codudebare

  3. anonim 21/10/2011 at 11:48 #

    Trebuie sa recunosc ca m-am amuzat si eu citind si am apreciat spontaneitatea, simtul de observatie si autenticitatea relatarii.

    Era frumos sa va ofere „recenzatii” un pahar cu apa dar daca n-au facut-o nu intelg de ce nu v-ati oferit dumneavoastra unul de la cel mai apropiat chiosc. Simt un pic din atitudinea aceea de a astepta de la altii.

    Altfel sper ca apreciati faptul ca cei recenzati v-au primit in casa ca reprezentant al statului, v-au oferit informatii si o parte din timpul lor.

    • Dollo 21/10/2011 at 11:50 #

      Am răspuns la întrebarea asta mai sus, m-am luat cu vizitele și n-am apucat să merg la chioșc să iau apă. Vă asigur că am apreciat faptul că am fost primită. După câtă anti-reclamă i s-a făcut recensământului mă așteptam să nu fie așa primitori oamenii.

  4. emma 21/10/2011 at 11:49 #

    Dupa ce am citit articolul asta cred ca nu voi fi acasa zilele astea. Doamna de fatza a decis sa scrie pe blog, poate alta doamna/domn decide sa povesteasca detalii din locuinta unei grupari infractionale.

    De ce te-ai inscris totusi pe lista recenzorilor? Pentru bani? Sa ai ce scrie pe blog sau sa te dai interesanta in fata amicilor inflorind diverse povesti. „In rest numai mandri ortodocsi”. Ce sens are ironia? Trist, foarte trist.

    • amuzat 21/10/2011 at 12:06 #

      citesc comentariile si nu imi vine sa cred ce citesc ….. absolut incredibil!!
      oamenii sunt incuiati sau poarta ochelari de cal.
      asta eufemistic vorbind.
      „Consternatii” nu doar ca nu au inteles o iota din povestire dar nu sunt in stare nici sa aprecieze o povestire de calitate si plina de haz.
      ehe, probabil asa se intampla si pe vremea lui caragiale ….

  5. andra 21/10/2011 at 12:18 #

    nu puteai sa ceri un pahar cu apa?
    sunt absolut convinsa ca oricine ti-ar fi oferit fara sa clipeasca. de ce trebuia neaparat sa fii servita?
    asta e ca si cum as sta eu la birou si m-as astepta sa vina cineva de pe strada sa „imi ofere un pahar cu apa” sau orice altceva.
    erai la un job, cum suntem majoritatea.

  6. cristina 21/10/2011 at 12:19 #

    lumea chiar nu are simtul umorului

    daca poti sa lamuresti o discutie cu prietenul meu legat de recasamant: noi locuim impreuna cu chirie in Bucuresti, chiar daca avem contract inregistrat la administratia financiara nu ne-am declarat noul domiciliu in buletin, fiecare a ramas cu domiciliul in acte la adresa parintilor ( cum suntem amandoi bucuresteni am preferat asta decat sa tot declaram alt domiciliu cand ne mutam in alta parte); in cazul nostru unde scrie la manual ca trebuie sa fim recenzati, fiecare la adresa parintilor, sau la adresa unde stam efectiv?

    • Dollo 21/10/2011 at 12:50 #

      Cristina, recenzorii sunt obligați să vă înregistreze acolo unde vă găsesc, indiferent ce scrie în buletine. Sunteți înregistrați la reședință, nu în adresa de pe buletin, adică unde locuiți efectiv cea mai mare parte a timpului. De asemenea nu contează dacă aveți contract de închiriere legal sau nu, recenzorul nu întreabă de contract, doar despre modul în care ocupi apartamentul – cu chirie sau proprietate.

  7. alina 21/10/2011 at 12:35 #

    urat ce faci tu aici… cum ar fi daca mama aceea de 10 copii s-ar urca si ea pe-un blog sa comenteze cum ti-au curs tie diverse secretii timp de o ora la ea pe masa, sau domnul cu ciorba – ca-ti fugeau ochii si narile ca-n desene animate spre leusteanul proaspat tocat? da’ bine, astea-s aspecte mai putin importante, de-a dreptul revoltator mi se pare faptul ca-ti permiti sa tratezi cu dispret “obedientii” care n-au considerat necesar sa se inflameze ca le pui tu intrebari intime, in calitate de recenzor. incredibil! pai ti-o trecut prin cap ca ultimul lucru de care are nevoie o familie cu 10 copii e sa plateasca amenzile alea aberante? caci mi-e greu sa cred ca n-ai fi raportat imediat “obraznicia”, parte ca asta ti-e datoria si parte ca, probabil, n-ai primit nenorocitul ala de pahar cu apa, macar in ochi, sa-ti piara cheful de “experimente sociale” pe banii statului, adica ai celor care-ti deschid usa cu incredere, fara sa-ti ceara si masura de la chiloti, cum ai merita, aparent.

  8. BP 21/10/2011 at 12:44 #

    Eu stiam ca datele si observatiile facute de tine in casele oamenilor sunt confidentiale, insa tu iti permiti sa dai detalii din apartamentele celor pe care-i recenzezi. Meriti amenda …

  9. Mara 21/10/2011 at 12:54 #

    primo: dacă nu ți-a trecut prin cap să ceri un pahar cu apă, nu știu cum poți condamna pe cineva că nu i-a trecut prin cap că ți-ar putea fi sete…
    secundo: nu crezi că printre „ignoranții” cărora le-ai călcat pragul „(in)ospitalier” s-ar fi putut afla și oameni instruiți, care știau prea bine „de ce-l intereseză pe stat toate lucrurile astea despre mine”…?
    Altfel, un articol „aflător în treabă”, plin de cârcoteli…

    • Dollo 21/10/2011 at 20:38 #

      Nu scrie nicăieri în articol cuvântul „ignoranți”. Nu le-am subapreciat inteligența, ci doar m-am mirat de gradul lor ridicat de supunere civică.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Reverse24.info - Recensamant 2011: Draga, eu unde dorm ? Ca ma intreaba recenzorul… - 21/10/2011

    […] sa vina cu recensamantul" si ca "trebuie sa dam datele", scrie Dollores Benezic pe blogul ei. […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.